Este biblică teoria luării harului de la neamuri?

Întrebare:

Ce puteți spune despre teoria terminării sau luării harului de la neamuri? Este o teorie biblică sau doar o erezie care a apărut în rândul dispensaționaliștilor?

Ce este teoria luării harului de la neamuri?

Teoria terminării sau luării harului de la neamuri este o noțiune inventată de cei care condamnă învățătura dispensaționaliștilor fără a intra în esența ei. Prin teoria luării harului de la neamuri ei înțeleg că, la un moment dat, creștinii dintre neamuri, fiind încă aici pe pământ, se vor pomeni că harul este luat de la ei și este dat evreilor. Totuși, nu aceasta este învățătura dispensaționaliștilor.

Esența învățăturii dispensaționaliștilor

Dispensaționaliștii s-au remarcat prin faptul că ei consideră perioada Bisericii ca și o întrerupere a planului lui Dumnezeu pentru poporul Israel, așa că după încheierea perioadei Bisericii, adică după răpirea ei la cer înainte de venirea Zilei Domnului, Dumnezeu va prelua lucrarea Sa de mântuire a poporului Israel ca și națiune. Dispensaționaliștii interpretează literar Scripturile și, respectiv, ei au convingerea că Dumnezeu va împlini toate promisiunile privitoare la instaurarea Împărăției lui Israel în țara promisă.

Oponenții dispensaționaliștilor

Oponenții dispensaționiștilor sunt, în special, adepții învățăturii înlocuirii, care interpretează Scripturile figurativ și cred că Biserica înlocuiește poporul Israel, astfel că Dumnezeu a părăsit poporul Israel ca și națiune.

Unii oponenți ai dispensaționaliștilor au ajuns până acolo că neagă răpirea bisericii, atribuind dispensaționaliștilor învățătura despre răpirea bisericii.

Este biblică teoria luării harului de la neamuri?

Dacă considerăm că teoria luării harului de la neamuri are în vedere răpirea bisericii și mântuirea poporului Israel ca și națiune, atunci această teorie este biblică. Am scris mai mult articole în care am arătat care este planul lui Dumnezeu pentru poporul Israel, dar, înainte să citiți aceste articole, să urmărim câteva texte care demonstrează că Dumnezeu nu a lepădat pe Israel ca și națiune și că El va împlini față de acest popor toate promisiunile făcute în Vechiul Testament. Voi începe cu un text din Noul Testament, care demonstrează că Domnul Isus susține ideea restabilirii Împărăției lui Israel. Chiar înainte de înălțarea Domnului Isus la cer, ucenicii L-au întrebat dacă în vremea aceasta are de gând să așeze din nou Împărăția lui Israel. Domnul Isus nu spune că aceasta urma să se întâmple atunci în curând, odată cu nașterea Bisericii, nici că aceasta nu se va mai întâmpla niciodată, din cauza că Israel ca și națiune L-a respins pe Dumnezeu, ci spune că lucrul acesta (timpul când va așeza din nou Împărăția lui Israel) îl cunoaște doar Tatăl, dar până atunci urmează perioada Bisericii, timp în care, prin puterea Duhului Sfânt, ucenicii Îi vor fi martori până la marginile pământului:

Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpânirea Sa. Ci voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, și până la marginile pământului.” (Fapte 1:6-8)

În perioada robiei babiloniene, pe când poporul Israel era pe punctul să creadă că Dumnezeu îi nimicește ca și națiune, Dumnezeu, prin prorocul Ieremia, le promite că vor veni zile când va încheia cu ei (casa lui Israel și casa lui Iuda) un nou legământ diferit de cel dintâi, care a fost încheiat la muntele Sinai, legământ pe care ei l-au călcat (Ieremia 31:31-34). Ca să întărească ideea că acest legământ este pentru Israel ca și națiune, Dumnezeu îi asigură că nu-i va lepăda niciodată pentru tot ce au făcut și nu vor înceta să existe ca și națiune înaintea Lui:

„Așa vorbește Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna și stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea și face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oștirilor: Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, și neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!” ,,Așa vorbește Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate, și dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda și Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul”. ,,Iată, vin zile, zice Domnul, când cetatea va fi zidită iarăși în cinstea Domnului, de la turnul lui Hananeel până la poarta unghiului. Frânghia de măsurat va trece încă pe dinaintea ei, până la dealul Gareb, și de acolo va face un ocol în spre Goat. Toată valea unde se aruncă trupurile moarte și cenușa, și toate ogoarele până la pârâul Chedron, până la unghiul porții cailor la răsărit, vor fi închinate Domnului și nu vor mai fi niciodată nici surpate nici nimicite” (Ieremia 31:35-40)

Faptul că la versetul 40 spune că cetatea și zidurile Ierusalimului nu vor mai fi surpate nici nimicite niciodată ne arată că aici nu este vorba despre întoarcerea din robia babiloneană, ci despre un eveniment care încă nu s-a întâmplat.

În aceeași perioadă Dumnezeu a vorbit și prin prorocul Ezechiel și a promis poporului Israel că îi va întoarce în țara promisă. În capitolul 36 Dumnezeu se adresează munților lui Israel și zice că vor fi locuiți din nou și anume de către poporul Israel pentru totdeauna.

Textul principal folosit de dispensaționaliști este Romani 11. În acest text se spune că Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Israel ca și națiune, ci prin alunecarea lor a fost posibilă mântuirea neamurilor, dar în final Dumnezeu va mântui pe Israel ca și națiune:

Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ținea până va intra numărul deplin al Neamurilor. Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, și va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele”. În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută. (Romani 11:25-29)

Prin intrarea numărului deplin al neamurilor înțelegem răpirea bisericii, după care va începe a șaptezecea săptămână, rânduită de Dumnezeu pentru poporul Israel așa cum găsim scris în Daniel 9.

Dar și aici oponenții dispensaționaliștilor, care neagă răpirea Bisericii, au părerea lor aparte. Ei sunt de părerea că în versetul 25 s-a comis o greșeală de traducere și că în original expresia „numărul deplin al neamurilor” ar fi „plinătatea neamurilor”. Adică, la vremea sfârșitului toate neamurile vor veni la cunoștința adevărului și atunci și poporul Israel se va întoarce ca și națiune la Dumnezeu și vor fi mântuiți. Această explicație este susținută de adepții teoriei amileniste și postmileniste.

Totuși, Biblia ne avertizează că la vremea sfârșitului credința multora se va răci și mulți creștini se vor lepăda de Hristos. Apostolul Pavel le-a scris creștinilor din Tesalonic că Ziua Domnului nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credință:

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni (Ziua Domnului) înainte ca să fi venit lepădarea de credință, și de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării, protivnicul, care se înalță mai pe sus de tot ce se numește „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. (2 Tesaloniceni 2:3-4)

Deci, la vremea sfârșitului oamenii se vor lepăda în masă de credință și, în contextul acesta, se va descoperi Antihristul. Iar Împărăția lui Dumnezeu va fi instaurată pe pământ după ce Antihristul va fi aruncat în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, după o activitate de 42 luni. (Apocalipsa 19:11-20:10).

Vă recomand articolul de mai jos, în care am selectat mai multe articole profetice. Sper să fie utile pentru o înțelegere mai bună a subiectului dat:

Articole profetice ce țin de vremea sfârșitului.