Perseverența sfinților – punctul 5 din învățătura calvinistă

Perseverența sfinților este punctul 5 din cele cinci teze ale calvinismului. Potrivit acestei învățături, cei aleși necondiționat de Dumnezeu pentru mântuire și atrași la Dumnezeu prin harului irezistibil nu pot cădea total și nici ireversibil din harul lui Dumnezeu, ci ei sunt păstrați pentru mântuire prin puterea lui Dumnezeu. Iată ce spune la acest subiect R. C. Sproul în articolul „Perseverența sfiților”:

Credinţa Reformată afirmă nu doar perseverenţa sfinţilor ca o consecinţă logică a doctrinei alegerii (aşa cum şi este într-adevăr). Dacă Dumnezeu îi alege pe oameni din veşnicie, atunci cu siguranţă cei aleşi vor rămâne aleşi pentru totdeauna. Dar, desigur, se ridică întrebarea: „Poate o persoană, care nu a fost aleasă, să ajungă într-o stare de credinţă?” Reformatorii răspund că nu, doar cei aleşi pot veni la credinţă. Astfel, ca un corolar al doctrinei alegerii avem doctrina perseverenţei. Totuşi, după părerea mea e un lucru periculos să construieşti o teologie doar pe baza unor deducţii logice sau a unor concluzii trase dintr-o altă doctrină, construind apoi un întreg sistem în felul acesta. Vrem să vedem dacă Scriptura are ceva de spus în această privinţă. În acest punct însă mesajul Scripturii pare să fie confuz pentru mulţi oameni. (R. C. Sproul)

Într-un fel această doctrina despre perseverența sfinților ar fi similară cu doctrina despre siguranța mântuirii și unii așa și numesc acest al cincilea punct al învățăturii calviniste. Totuși, chiar dacă Scripturile vorbesc despre siguranța mântuirii, căci prin aceasta Noul Legământ este mai bun ca Vechiul Legământ (este aşezat pe făgăduinţe mai bune. Evrei 8:6), totuși nu predestinarea este motivul siguranței mântuirii, ci făgăduințele făcute de Dumnezeu pentru cei care intră în Noul Legământ prin credință. Ceea ce este diferit în Noul Legământ comparativ cu Vechiul Legământ este că în Noul Legământ Dumnezeu dă și puterea de a păzi și a împlini legile și poruncile Lui:

,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou. Nu ca legămîntul, pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, să -i scot din ţara Egiptului, legămînt, pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.” „Ci iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicînd: “Cunoaşte pe Domnul!” Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic pînă la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor. (Ieremia 31:31-34)

Le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericire lor şi a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legămînt vecinic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu” (Ieremia 32:39-41)

Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăş în ţara voastră. Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele. Veţi locui în ţara, pe care am dat -o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru. (Ezechiel 36:24-28)

Din aceste texte se înțelege că în Noul Legământ Dumnezeu Se face chezașul credincioșiei noastre, a celor născuți din nou. Lucrul acesta îl găsim și în Noul Testament. În Epistola către Romani apostolul Pavel, după ce la capitolul 6 arată că în Hristos credinciosul moare față de păcat și nu mai este rob a păcatului, la capitolul 7 arată că în Hristos evreii născuți sub Lege (adică sub Vechiul Legământ) mor față de acest legământ. În capitolul 7 apostolul Pavel dovedește că Legea (Vechiul Legământ) “negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7:12). Problema este în firea pământească care face acest legământ incapabil de a aduce pe om într-o stare plăcută lui Dumnezeu:

Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pămîntesc, vîndut rob păcatului. (Romani 7:14)

Omul firesc, nenăscut din nou, chiar și atunci când are dorința să trăiască plăcut înaintea lui Dumnezeu nu întotdeauna îi reușește. Lucrul acesta s-a văzut clar în exemplul poporului Israel, care înainte de a intra în Veciul Legământ cu Dumnezeu, de trei ori a spus că “vom face tot ce a zis Domnul” (Exod 19:8, 24:3, 7), fiindcă le plăcuse legile și poruncile lui Dumnezeu, dar nu au realizat că în firea lor păcătoasă nu vor fi în stare să împlinească aceste legi și porunci. Soluția lui Dumnezeu pentru această situație a fost un Nou Legământ prin care omul să fie eliberat de legea păcatului și a morții, ca să poată împlini legile și poruncile lui Dumnezeu:

Acum dar nu este nici o osîndire pentru cei ce sînt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci, lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e “firea pămîntească”.) o făcea fără putere, Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pămînteşti, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1-4)

La încheiere doresc să fac o referință la o afirmație pe care am găsit-o într-un articol pe site-ul “Popas pentru suflet”, care după mine exprimă foarte bine confuzia doctrinei despre perseverența sfinților. Autorul articolului afirmă că doctrina despre perseverența sfinților se neagă pe sine însăși:

• pentru că îţi oferă siguranţa eternă a mântuirii (dacă ești predestinat pentru aceasta),
• dar nu îţi oferă siguranţa că ai fost mântuit (că ești predestinat pentru mântuire).

Dumnezeu să ne lumineze mințile ca să căutăm înțelepciune și siguranță la El, prin Cuvântul Său și să nu ne lăsăm înșelați de orice vânt de învățătură. Dumnezeu este credincios și drept ca să ne călăuzească în tot adevărul și să ne descopere și lucrurile viitoare prin Duhul Său cel Sfânt, după cum a promis. Nu se poate ca să cerem explicații de la El și El să nu ni le dea. Din pilda semănătorului cunoaștem că au adus rod cei care au înțeles Cuvântul, dar au înțeles acei care au cerut explicații Domnului Isus și nu au încercat să tâlmăcească vorbele Domnului Isus cu înțelepciunea lor. Cred că cei care au încercat să tâlmăcească vorbele Domnului Isus cu înțelepciunea lor s-au ales cu o lecție de agricultură din care nu au aflat nimic nou și au rămas foarte dezamăgiți și au regretat efortul care l-au făcut ca să vină să-L asculte pe Domnul Isus.