Ce să faci când persoana căreia i-ai vestit Evanghelia s-a îndrăgostit de tine?

Întrebare:

Vreau să vă întreb dacă sunteți de părere că o persoană necredincioasă se poate pocăi cu adevărat dacă i se vorbește despre Dumnezeu tocmai de către persoana credincioasă pe care o place? Am întâlnit un băiat cu un trecut nu tocmai onorabil, dar care mi-a recunoscut în faţă toate greșelile și se vede ca îi pare rău de tot ceea ce a făcut. I-am vorbit despre Dumnezeu, îmi da dreptate, vrea sa se schimbe, a mai ascultat și predici de pe internet. Cu toate acestea, nu merge la biserică şi nu citește Biblia. Noi nu locuim în același oraș, pentru că, în cazul în care am fi locuit, eu cred că ar merge împreună cu mine la biserică. Problema mea este că nu știu dacă o astfel de relație ar avea viitor. Chiar dacă ar veni la biserică sau și-ar dori să-l cunoască mai mult pe Dumnezeu, sunt sceptică – să nu fie pentru că nu vrea sa mă piardă din viața lui și nu pentru că vrea într-adevăr o relație cu Dumnezeu, indiferent dacă între noi va fi sau nu ceva. De asemenea, credeţi că e posibilă o relație binecuvântată între un credincios și o persoană de curând întoarsă la Domnul? Sau persoana de curând întoarsă la Domnul trebuie sa crească în Domnul mai mult pentru a întemeia o căsnicie?

Ce să faci când persoana căreia i-ai vestit Evanghelia s-a îndrăgostit de tine?În mesaj sunt adresate mai multe întrebări, aşa că voi răspunde la fiecare din ele în parte.

Se poate pocăi cineva cu adevărat dacă îi spune Evanghelia o persoană credincioasă pe care o place?

Da. Se poate pocăi dacă crede din toată inima în Evanghelia Domnului Isus Hristos. Evanghelia, nu persoana, este cea care aduce mântuirea în viaţa unei persoane. Dar este mare probabilitatea că cineva să joace teatru ca să facă impresia că s-a pocăit tocmai ca să câştige persoana pocăită şi să se căsătorească. Am văzut multe astfel de cazuri, atât fete cât şi băieţi.

Cunosc însă şi persoane care au auzit Evanghelia de la creştini sau creştine de care s-au îndrăgostit şi apoi s-au căsătorit. Ei însă s-au îndrăgostit de Evanghelie şi mai mult, au crezut în Domnul Isus şi au ales să-L urmeze toată viaţa.

Totuşi, când se îndrăgosteşte de tine o persoană căreia i-ai vestit Evanghelia trebuie să ştii că este o situaţie delicată şi motivaţia acelei persoane poate fi diferită.

Fă diferenţa între dorinţa de schimbare şi schimbare (pocăinţă)

Zici că băiatul pe care l-ai întâlnit are “un trecut nu tocmai onorabil”, dar ţi-a “recunoscut în faţă toate greșelile și se vede că îi pare rău de tot ceea ce a făcut”. Bine ai făcut că i-ai vorbit despre Dumnezeu, şi este bine că îţi dă dreptate, dar faptul că vrea sa se schimbe şi că “mai ascultă și predici de pe internet” nu este încă schimbarea. Adevărata schimbare în viaţa lui va veni doar atunci când va întra în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos.

Adevăratul creştin născut din nou nu poate trăi fără Biserică şi fără studierea Bibliei

Spui că acel băiat “nu merge la biserică şi nu citeşte Biblia”. Acestea sunt dovezi clare că în viaţa lui nu a avut loc nici o schimbare, el nu a fost născut din nou şi nu a întrat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos. Sunt înclinat să cred că ascultă predicile de pe Internet mai mult ca să-ţi facă ţie pe plac şi să-ţi creeze impresia că este creştin. Să ştii bine că orice om care se naşte din nou doreşte şi caută părtăşie cu Dumnezeu prin citirea Sfintelor Scripturi şi părtăşie cu creştinii mergând la serviciile bisericii şi în grupele de studiu biblic.

Îmi amintesc de un tânăr care s-a pocăit toamna trecută după ce i-am prezentat Evanghelia prin site, email şi apoi prin Skype. După ce a crezut în Domnul Isus Hristos şi a întrat în Noul Legământ, în orice oră a zilei şi nopţii putea să mă telefoneze ca să-mi adreseze întrebările lui din Biblie. Atât de flămând şi însetat este după neprihănirea lui Dumnezeu. Apoi, le-a spus părinţilor că se va boteza şi a  fost supus la mari persecuţii din partea lor. Totuşi, prin toate aceste suferinţe nu a cedat nicicum. Doar atunci când părinţii îl ţineau în arest la domiciliu şi i-au luat şi Biblia a hotărât în plină iarnă, în noapte, să plece din satul lui la Chişinău ca să poată din nou studia Biblia şi să meargă la Biserică.

O altă tânără după ce a întrat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos era bătută de părinţii ei în fiecare sâmbătă şi ameninţată să nu meargă cu nici un chip la biserică. Ea însă se scula duminica cu noaptea în cap, când părinţii încă dormeau, ieşea la oprire şi venea la Chişinău ca să poate fi la serviciul bisericii, să asculte învăţătură din Biblie şi să aibă părtăşie cu copiii lui Dumnezeu. Apoi, se întorcea acasă şi era iar bătută. Aşa a continuat un an de zile şi ea nu a cedat. Vezi cum se manifesta naşterea ei din nou. Iar acest tânăr nu are nici un fel de persecuţii şi totuşi nici nu doreşte măcar să vină la biserică şi să studieze Biblia… Poţi fi sigură că în viaţa lui nu a avut loc o naştere din nou şi trebuie să-i spui acest lucru.

Ar merge la biserică dacă aţi locui în acelaşi oraş?

Da, ar merge posibil, şi ar face-o doar ca să te ademenească şi să te câştige pe tine. Nu fi naivă şi nu te măguli cu astfel de gânduri…

Poate avea relaţia voastră un viitor?

Nici nu trebuie să te gândeşti la aceasta măcar. Te sfătuiesc să te dezici de acest gând care este acum o ispită pentru tine. Faptul că ţi-a venit acest gând este deja o dovadă că în inima ta a început să crească un sentiment care poate deveni o mare ispită şi o pricină de cădere pentru tine. Mă tem că dacă acel băiat ar începe să insiste asupra relaţiei voastre să nu te trezeşti biruită de dorinţa să te căsătoreşti cu el. De aceea, sfatul meu pentru tine este să rupi această relaţie acum şi oricând va încerca el să vă întâlniţi, să stabileşti ca şi loc de întâlnire biserica şi ca timp – serviciul divin. Orice alte întâlniri evită-le pentru a-ţi păzi inima. Ia bine seama la cuvintele lui Dumnezeu care spune:

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbe 4:23)

Şi mai este încă scris:

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea. – (Cântarea cântărilor 8:4)

Cred că eşti destul de conştientă că doar a petrece timp cu un bărbat este suficient ca să crească un sentiment puternic în inima unei fete. Păzeşte-ţi bine inima pentru că Domnul nu-ţi îngăduite să te căsătoreşti decât cu un bărbat credincios care a întrat Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos şi este născut din nou.

Trebuie persoana întoarsă de curând la Dumnezeu să crească pentru a putea întemeia o familie creştină?

Da, este necesar. Dar mai ales este necesar ca să fie cu adevărat născută din nou şi în Legământ cu Domnul Isus Hristos. Fii înţeleaptă şi să spui da doar atunci când vei fi cerută în căsătorie de un bărbat cu adevărat creştin, născut din nou şi care trăieşte fiind călăuzit de Duhul Sfânt. Aşa să te ajute Dumnezeu.