Cum se cere fata în căsătorie?

Dacă nu ești căsătorit, vine ziua, sau poate ași venit când vei dori să cer în căsătoria fata sau femeia pe care o iubești. Iată câteva sfaturi utile pe care le-am dat fiilor mei și care cred că vă vor fi utile.

1. Propune căsătorie doar când ai toată convingerea şi libertatea

Se poate să-ţi pară straniu că spun aceasta, dar uneori, atât fetele, cât şi băieţii se căsătoresc pentru că vor să fie căsătoriţi şi nu pentru că iubesc din toată inima acea persoană. Dacă crezi că poţi să trăieşti fără persoana respectivă sau că ai putea să te căsătoreşti şi cu altcineva, ar putea fi şi o altă candidatură, atunci poţi fi sigur că nu este voia lui Dumnezeu să te căsătoreşti încă cu acea persoană. A venit cândva să mă întrebe cineva cum să aleagă între două candidaturi care şi le propunea. I-am spus categoric nici cu una. Când întrebarea se pune în acest fel, nu eşti gata şi nu este bine să te căsătoreşti. Poţi să propui căsătorie doar când ai toată certitudinea şi libertatea cu privire la persoana care vrei să o ceri în căsătorie. De altfel, cunosc cazuri când unii băieţi au rupt logodna şi aceasta a pricinuit răni şi ruşine atât fetei, cât şi părinţilor şi, nu în cele din urmă, bisericii. Nu face faţă unui creştin un astfel de comportament. Solomon spunea despre aleasa lui: “Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur.” (Proverbe 4:7) Dacă nu o vezi aşa pe fata sau femeia căreia intenționezi să-i faci cerere în căsătorie, nu face acest pas.

2. Sfătuieşte-te cu părinţii sau cu oameni înţelepţi

Când mă aflam primele dăţi în Pakistan, am fost foarte mirat să aflu despre prietenii mei slujitori ai bisericii, când mi-au spus că mulţi din ei şi-au văzut prima dată soţia la nunta lor şi că alegerea au făcut pentru ei părinţii. Mi s-a părut exagerat şi am întrebat cum se poate aşa ceva în zilele noastre. Ei, la rândul lor, mi-au spus miraţi: “Nici noi nu putem înţelege cum pot părinţii voştri să vă lase să faceţi o alegere atât de importantă, cum este alegerea partenerului de viaţă de unii singuri, mai ales că voi sunteţi la vârsta când nu aveţi experienţă de viaţă?” Cred că au avut o bună parte de dreptate în întrebarea lor. Extremele nu sunt bune, dar este bine, înţelept şi necesar să consulţi părinţii tăi în privinţa fetei căreia vrei să-i propui căsătorie. Este adevărat că nu toţi ar putea asculta de sfatul părinţilor şi uneori părinţii au alte standarde, cum ar fi bogăţia, studiile, etc. şi nu, în primul rând, caracterul. Totuşi, este absolut necesar să discuţi cu părinţii, să afli părerea lor şi să o iai în consideraţie. Aceasta îţi va aduce fericire. De altfel, prima din cele 10 porunci care ţine de relaţia noastră cu oamenii spune: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.” (Exodul 20:12) Nu poţi spune că îţi cinsteşti părinţii după ce ai mers să propui căsătorie unei fete fără să te consulţi cu ei. Poate nu ai părinţi sau poate, cum am spus mai sus, părinţii tăi nu dau dovadă de integritate şi înţelepciune în felul cum privesc la alegerea ta, după ce le-ai spus. Dacă rămâi tare în hotărârea ta să-i faci fetei respective cerere în căsătorie, totuşi, înainte ca să o faci, mergi să te mai sfătuiești şi cu oameni înţelepţi, care te vor ajuta să faci o decizie înţeleaptă după Cuvântul lui Dumnezeu.

3. Planifică bine evenimentul de cererere în căsătorie

Nu uita că acesta este evenimentul când se va lua decizia cea mai improtantă şi poate cu cea mai mare încărcătură emoţională, mai mult de cât va fi la nuntă. De aceea, gândește bine orice cuvânt care îl vei spune şi aranjează să faci această cerere în căsătorie în cel mai frumos chip, vrednic de un copil al lui Dumnezeu.

4. Fii romantic

Fă această cerere înc ăsătorie aşa ca să nu fie uitată niciodată în viaţă. Îmi pare aşa de rău că nu cunoşteam Cuvântul lui Dumnezeu la timpul când am cerut-o în căsătorie pe soţia mea şi că nu a avut cine să mă înveţe cum să o fac frumos şi romantic. Ce mult mi-ar fi folosit să citesc aşa un articol la vremea mea. La rândul meu, am învăţat şi învăţ pe toţi ucenicii mei să facă cererea în căsătorie cât pot ei de frumos şi romantic. Astfel, unul din ei a invitat pe viitoarea lui soţie la restaurant. A fost pentru prima dată, pentru că ei nu s-au întâlnit şi nici nu au vorbit nimic la acest subiect. El o iubea de mult timp şi astfel, la restaurant pregătise din timp o masă frumoasă, a decorat pereţii şi chiar a pus un mesaj de dragoste scris pe pereţii restaurantului. Când a intrat fata, a rămas şocată de ce a văzut. El s-a apropiat de ea, cu un buchet mare de flori şi a cerut-o în căsătorie. Ea tot îl iubea de mult timp, dar nu arăta aceasta. Acum, când a fost întrebată a spus cu multă bucurie şi încântare: “DA!!!” Un alt ucenic, Ionel, când a cerut-o pe soţia lui, Alina, în căsătorie, a invitat-o pentru prima dată în parc. Au ajus la un pod unde era foarte frumos decorat cu flori şi pânze. Ea a presupus că este ceva pregătit pentru vreun eveniment al cuiva sau poate se filmează vreun film, dar nicidecum nu şi-a dat seama ce urmează şi că era pentru ea. Au mers într-o barcă foarte frumos decorată şi, după aceea, el a condus-o la o masă din parc, pe care stătea o cutie frumoasă. Au deschis şi în cutie era inelul de logodnă. Ionel atunci a cerut-o în căsătorie şi i-a spus că dacă acceptă, să primească acel inel, altfel, îl va arunca în apă. Ea şocată a spus: “NU…!” şi nu mai putea să vorbească. El a spus: “Deci, să arunc în apă inelul?”. “Nu-u-u-u arunca inelul!!!” a spus Alina. Imediat după răspunsul ei, au inceput să zboare în sus focuri de artificii. Un aşa eveniment de cerere în căsătorie nu se mai uită niciodată. Ţi-am dat aceste exemple, ca să faci tu un plan bun şi să înveţi să fii romantic şi nu doar când vei cere în căsătorie pe soţia ta, ci toată viaţa.

5. Fii hotărât

Pentru că eşti bărbat şi Dumnezeu te vrea să fii cu iniţiativă, poartă-te ca un bărbat, hotărât şi nu cu timiditate. Arată toată atenţia şi tot respectul, dar nu fi obraznic şi dominant în discuţie, nu pune presiune. Un bărbat trebuie totdeauna să vorbească hotărât şi cu tot respectul şi atenţia.

6. Dacă ai fost refuzat…

Nu-ţi pierde inima şi nici respectul pentru fata care ai cerut-o în căsătorie. Arată tot respectul pentru ea mai departe şi primeşte răspunsul ei, ştiind că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru tine. Nu uita că “toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28) Arată până la urma tot respectul pentru persoana căreia i-ai făcut cerere în căsătorie.

7. Dacă fata sau femeia nu este gata sa-ți dea răspunsul…

Nu insista. Dă-i libertatea să-şi ia tot timpul de care are nevoie pentru a-ţi da răspunsul. De altfel, nici tu nu doreşti să te căsătoreşti cu cineva care a făcut o alegere pripită. Deci, nu pune nici un fel de presiune.

8. Dacă răspunsul este “DA!”…

Exprimă-ţi bucuria şi aprecierea. Apoi, puteţi deja atunci să discutaţi următorii paşi care sunt…

9. Mergi la părinţii fetei ca să ceri mâna fetei

Este foarte important să faci aceasta. Mergi la părinţii ei, dar nu înainte ca să te pregăteşti să vorbeşti înţelept şi frumos. Arată toată aprecierea pentru fiică şi lor, pentru că au crescut-o. Să nu mergi cu mâna goală la ei. Nu este frumos să mergi cu mâna goală nici la ei şi nici la părinţii tăi.

10. Mergeţi împreună cu aleasa inimii tale la părinţii tăi

Trebuie, apoi, să mergeți la părinții tăi, ca să le faci cunoştinţă. Pregătește-te să o prezinţi frumos şi pe fată la părinţi, dar şi pe părinţii tăi fetei. Vorbeşte lucruri frumoase despre ei.

11. Mergeţi împreună la preotul bisericii

Preotului urmează să-i vorbiţi despre intenţia voastră să vă căsătoriţi, despre logodnă, despre cursul de consiliere premaritală pe care trebuie să-l treceţi cu el, despre nuntă, etc.

12. Nu lăsa să treacă mult timp până la nuntă

Din clipa care aţi hotărât să vă căsătoriţi, nu lăsa să treacă mult timp până la logodnă şi, apoi, până la nuntă. Aceasta nu face bine nimănui. Dacă ştii că eşti în împrejurări când nu poţi să te căsătoreşti degrabă, nu face cerere în căsătorie, pentru că aceasta crează stări neplăcute.

Dumnezeu să te binecuvinteze în căsătorie ca să ai o familie fericită. Sunt la dispoziţia ta ca să răspund la întrebările care le ai. Scrie întrebările la comentarii, ca să pot da şi răspunsul tot aici şi astfel să poată profita de aceste răspunsuri toţi cititorii şi să nu fie nevoie să mă repet. De asemenea, vreau să-ți recomand un curs de studiu biblic care te va ajuta în pregătire de viața de familie. Cursul „Într-o zi mă voi căsători”. Să ai multe binecuvântări de la Dumnezeu!