A condamnat proorocul Ieremia închinarea la icoane?

În acest articol voi răspunde la o întrebare ce mi-a fost adresată, în baza textului din Ieremia 2:27-28 și anume despre închinarea la icoane. Iată deci întrebarea:

De ce baptiștii spun că textul din Ieremia 2:27-28 se referă la icoane? Cu siguranță că textul este din Scripturi și este adevărat, dar nu se referă la icoane. A afirma că aceste versete vorbesc despre icoane, e similar cu a afirma că “lăsați copiii să vină la Mine” vorbește despre botezul pruncilor, dar nu are treabă una cu alta.

Pentru început să clarificăm ce este scris în pasajul pe care l-ați menționat. Pentru aceasta îl voi cita în întregime:

Ei zic lemnului: „Tu eşti tatăl meu!”, şi pietrei: „Tu mi-ai dat viaţa!” Căci ei Îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine. Dar când sunt în nenorocire, zic: „Scoală-Te şi scapă-ne!” Unde sunt dumnezeii tăi pe care ţi i-ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te scape în vremea nenorocirii! Căci câte cetăţi ai, atâţia dumnezei ai, Iuda! (Ieremia 2:27-28)

Ieremia a spus aceste cuvinte la începutul cărții sale. Apostazia doborâse poporul Israel și Ieremia a fost trimis de Dumnezeu să-i mustre și să-i avertizeze despre pericolele care veneau asupra lor. Pentru că idolatria a fost păcatul lor cel mai mare, de la aceasta și-a început Ieremia mesajul proorociei. Deja în capitolul 1 el a spus:

Şi Domnul mi-a zis: „De la miazănoapte va izbucni nenorocirea peste toţi locuitorii ţării. Căci iată, voi chema toate popoarele împărăţiilor de la miazănoapte, zice Domnul; ele vor veni şi îşi vor aşeza fiecare scaunul de domnie la intrarea porţilor Ierusalimului, împotriva tuturor zidurilor lui de jur împrejur şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda. Îmi voi rosti judecăţile împotriva lor, din pricina întregii lor răutăţi, pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei şi s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor. (Ieremia 1:14-16)

Deci, vina poporului Israel era că: 1) L-au părăsit pe Dumnezeu, 2) au adus tămâie altor dumnezei și 3) s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor. Toate sunt legate între ele, merg într-o progresie și doresc să atrag atenția la a treia învinuire, căci închinarea la icoane se încadrează în cuvintele “s-au închinat înaintea lucrării mâinilor lor”. Sau nu sunt icoanele lucrare făcută de mâini omenești? Sau nu se închină și nu le sărută cei ce zic să le cinstesc?

Cu siguranță că idolii la care s-au închinat israeliții în acele vremuri nu au fost icoane, dar și idolii de atunci și icoanele pe care le cinstesc unii azi sunt produsul mâinilor omenești și sunt obiecte de închinare condamnate grav de Dumnezeu. În decalog Dumnezeu a stabilit principiul clar care se aplică tuturor popoarelor, în toate vremurile și include toate categoriile de lucruri care pot deveni obiecte de închinare. Iată ce spun primele două porunci din decalog:

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exod 20:1-6)

Mergeți într-un locaș de închinare a unei confesiuni care învață închinarea la icoane, priviți cu atenție și spuneți dacă ceea ce vedeți nu este încălcare directă a celor scrise aici și anume:

1. Pe icoană sunt înfățișate lucruri are sunt pe pământ, în ceruri sau în apele de sub pământ.
2. Oamenii se închină înaintea lor și le slujesc.

Să nu ne închinăm creaturii în locul Creatorului

În Epistola către Romani, când a început să descrie starea păcătoasă a omenirii, apostolul Pavel a scris:

Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. (Romani 1:18-23)

Unii sunt supărați pe faptul că preotul Dumitru Cornilescu a tradus aici folosind cuvântul “icoană”, dar tocmai cuvântul grecesc εικόνος (eikonos) este folosit în textul original al acestei epistole. De la acest cuvânt provine românescul “icoană” și are exact același sens de imagine, chip, asemănare. Epistola către Romani definește idolatria ca și închinare la creație în loc de Creator. Nu acceptă Creatorul nostru să fie confundat cu creația, dar când cineva se închină la icoane face exact acest păcat.

Închinarea la icoane sau imagini provoacă gelozia și mânia lui Dumnezeu și aduce consecințe grave

În decalog Dumnezeu spune că va pedepsi până la a treia și a patra generație pe cei care acceptă idolatria, indiferent dacă obiectul închinării au fost idolii păgâni din vechime sau cei de azi, sau icoanele. Consecințele sunt exact aceleași. În Epistola către Romani mai sunt trecute alte grave consecințe pe care noi le vedem și în poporul nostru, doar că puțini oameni fac legătură între aceste probleme și cauza lor care este idolatria. Iată ce face Dumnezeu cu oamenii care au schimbat slava Lui în chipuri și care se închină creaturii în locul Creatorului:

De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac. (Romani 1:24-32)

La încheiere aș vrea să ne întoarcem din nou la cartea proorocului Ieremia, dar mai cu seamă la felul cum răspundea poporul la acuzațiile aduse de Dumnezeu în legătură cu idolatria lor. Ei nu-și recunoșteau vina, de aceea Dumnezeu le zicea:

Cum poţi să zici: „Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali”? Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut, dromaderă iute la mers şi care baţi drumurile şi le încrucişezi! (Ieremia 2:23)

Nu așa oare încearcă și azi unii oameni să spună că ei nu calcă poruncile lui Dumnezeu, că ei nu se închină la icoane, ci le venerează etc. Oare nu este același lucru? Cum privește Dumnezeu toate aceste scuze? În vremea lui Ieremia Dumnezeu era supărat pe preoți, căci ei nu opreau poporul de la rău, ci îl încurajau la idolatrie, cum este scris:

Preoţii n-au întrebat: „Unde este Domnul?” Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, prorocii au prorocit prin Baal şi au alergat după cei ce nu sunt de niciun ajutor. (Ieremia 2:8)

Închinarea la icoane nu este o chestiune religioasă de puțină importanță. Dacă o privim din perspectiva relațiilor dintre oameni, aceasta poate rămânea doar un subiect pentru dezbateri teologice, dar dacă ține de relația cu Dumnezeu, ea aduce după sine pierzarea veșnică în flăcările iadului și consecințe grave pentru urmași până la a patra generație.