De ce Dumnezeu pedepseşte pe copii pentru păcatele părinţilor?

Cu mai mult timp în urmă am primit această întrebare de la un vizitator al portalului:

Nu prea înţeleg şi de ce urmaşii mei ar trebui să poarte păcatele mele… Oare un copil nu se naşte pur?

Chiar dacă cu întârziere, vin în acest articol să răspund la întrebarea adresată.

Copiii se nasc cu o fire păcătoasă

Voi începe să răspund cu a doua parte a întrebării şi anume că, copiii nu se nasc puri, adică lipsiţi de păcat, ci se nasc cu o fire păcătoasă. În cartea Psalmilor împăratul David, când se pocăia pentru păcatul săvârşit cu Bat-Şeba şi pentru omorârea lui Urie Hetitul, a spus:

Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. (Psalmul 51:5)

El nu spune prin aceasta că mama lui ar fi fost o femeie cu purtări uşuratice sau că ar fi fost conceput în curvie, ci spune că de la naştere i-a fost transmisă natura păcătoasă pe care o au toţi oamenii şi care se transmite prin ereditate. Lucrul acesta îl spune şi Apostolul Pavel în Epistola către Romani când zice:

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricina că toţi au păcătuit… (Romani 5:12)

Dumnezeu pedepseşte nelegiuirea părinţilor în copii

Lucrul acesta este confirmat chiar în a doua din cele zece porunci, când Dumnezeu avertizează pe oameni de seriozitatea consecinţelor idolatriei şi spune:

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vre-o înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exod 20:4-6)

Binecuvântarea lui Dumnezeu faţă de urmaşi întrece cu mult pedeapsa

Din a doua poruncă se vede clar că Dumnezeu pedepseşte până la al treilea şi la al patrulea neam pe cei ce-L urăsc, dar se îndură până la al miilea neam de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. Când Dumnezeu i-a dat lui Moise a doua oară textul celor 10 porunci, Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat:

Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” (Exodul 34:6-7)

Cu siguranţă ca la oricine va apărea întrebarea cum pot copiii să poarte în acelaşi timp binecuvântarea unor părinţi, sau bunei şi pedeapsa altora? Iată un caz concret înregistrat pe paginile Sfintelor Scripturi.

Părinţii au murit în pustie şi copii au intrat în Canaan

După ieşirea din robia Egipteană, sub conducerea lui Moise, poporul au ajuns la hotarele ţării Canaan. Din Cades-Barnea, Moise a trimis 12 iscoade ca să cerceteze ţara. Când s-au întors, 10 din ei au vorbit rău şi au înspăimântat poporul aşa că ei au cârtit împotriva lui Dumnezeu. Din pricina necredinţei lor, Cel Preaînalt a hotărât că ei nu vor întra în ţara promisă şi a mai spus:

Pe copilaşii voştri, însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea (ţara Canaan), ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi. Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie, şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. (Numeri 14:31-33)

Datorită binecuvântării lui Avraam, Isaac şi Iacov, copiii au ajuns să fie eliberaţi din robia egipteană şi să între în moştenirea ţării Canaan, dar din pricina părinţilor care le-au dat naştere, au avut să rătăcească patruzeci de ani prin pustie. Nu este aşa şi astăzi? Nu purtăm noi consecinţele generaţiei care atât de repede s-au dezis de Dumnezeu şi până astăzi trăiesc în necredinţă privind înapoi spre Egiptul comunismului ateist? Dar ce moştenire laşi tu urmaşilor? Nu va trebui cineva din ei să rătăcească prin pustia disperării, sărăciei şi imoralităţii din pricina necredinţei în care trăieşti tu azi?

Dumnezeu interzice oamenilor să pedepsească pe copii pentru crimele părinţilor şi invers

În regimul comunist foarte mulţi au fost trimişi în lagăre de concentrare şi exilaţi în Siberia pentru că părinţii lor au fost învinuiţi de ceva. Dumnezeu spune foarte categoric în Sfintele Scripturi:

Să nu omori pe părinţi pentru copii, şi să nu omori pe copii pentru părinţi; fiecare să fie omorât pentru păcatul lui. (Deuteronom 24:16)

Oamenii totdeauna au întrecut măsura în cruzimea lor şi au căutat să pedepsească pe părinţi pentru copii sau invers. Iată de exemplu ce scrie una din legile celei mai vechi legislaţii din lume, codul lui Hammurabi:

Dacă un constructor construieşte o casă, şi o construieşte bine, proprietarul va plăti doi şekeli pentru fiecare suprafaţă a casei. Dacă, însă, nu reuşeşte, şi casa se prăbuşeşte, ucigându-l pe proprietar, constructorul va fi omorât. Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis.

Cum vedeţi, acel cod de legi prevedea să fie omorât fiul pentru păcatul tatălui, lucru care era o nelegiuire şi o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu doreşte moarte păcătosului

În vremea proorocului Ezechiel, unii din poporul Israel care se aflau în captivitatea babiloneană credeau că nu au vină proprie înaintea lui Dumnezeu şi că se află în acea robie doar din pricina păcatelor părinţilor. Astfel, chiar spuneau şi zicala aceasta: „Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii?” În tot capitolul 18 din cartea proorocului Ezechiel Dumnezeu abordează acest subiect şi le arată oamenilor că El nu omoară pe copilul care trăieşte drept pentru părintele care a trăit în nelegiuire şi invers, nu scuteşte de la moarte pe copilul care trăieşte în nelegiuire din pricina că tatăl a fost un om neprihănit. Dumnezeu în bunătatea sa este gata să ierte pe fiecare şi spune:

Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit, şi păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, şi nu va muri. Toate fărădelegile pe care le-a făcut, i se vor uita! El va trăi, din pricina neprihănirii în care a trăit. Doresc Eu moartea păcătosului? Zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? (Ezechiel 18:21-23)

Pocăieşte-te!

Dragă cititorule, nu ştiu care este viaţa ta şi problemele prin care treci. Nu cunosc nici cum au trăit părinţii sau străbunii tăi şi ce moştenire spirituală ţi-au lăsat. Poate acum suferi consecinţele păcatelor lor şi consecinţele păcatelor tale proprii. Nu crede că Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în această stare a ta. Nicidecum. El te iubeşte atât de mult că a dat pe singurul Lui Fiu la moarte pentru ca prin această jertfă desăvârşită să poţi căpăta o iertare desăvârşită şi o inimă nouă. Vino din toată inima la Domnul Isus, fă un legământ cu El prin credinţă şi alege să studiezi Sfintele Scripturi ca să cunoşti şi să poţi urma calea Lui în toate. Aşa să te ajute Dumnezeu.