L-a părăsit ca să-i salveze viața

Lipsa sentimentului matern, mulţi copii, lipsa responsabilităţii, starea materială grea şi alte motive greu de imaginat ar putea determina o mamă să-şi abandoneze copilul. Însă, toate aceste atitudini demonstrează un simplu fapt – lipsa dragostei fireşti din inima omului. În cazurile cele mai fericite se întâmplă ca aceşti copii să ajungă în orfelinate, iar apoi să fie luaţi spre adopţie. Partea negativă a lucrurilor este că, după trecerea anilor, aceşti copii nu mai dresc să-şi recunoască părinţii lor biologici ca fiind părinţi cu drepturi depline.

Indiferenţa abandonează, dragostea jertfeşte

Contrar acestor situaţii, Dumnezeu ne-a lăsat pe paginile Scripturii, un exemplu de jerfire a sentimentului matern în favoarea salvării vieţii copilului. Este vorba despre mama lui Moise, care, la auzirea poruncii lui Faraon de-a ucide orice nou-născut de parte bărbătească din poporul evreu, şi-a luat copilul, l-a pus într-un coş şi l-a ascuns între trestii, pe malul unui râu.

Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor Evreilor, una Şifra şi cealaltă Pua, şi le-a zis: „când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile Evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l omorâţi, iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.” (Exod 1:15-16)

Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni. Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului. Sora lui pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.” (Exod 2:1-4)

O mamă răsplătită, un copil binecuvântat

Dragostea jertfitoare aduce binecuvântare atât mamei, cât şi copilului. Pentru înţelepciunea şi curajul ei, mama lui Moise a fost binecuvântată de Dumnezeu să-şi crească propriul copil tocmai în casa prigonitorului ei.

Fata lui Faraon s-a pogorât la râu să se scalde şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia.

L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de-al Evreilor!” Atunci, sora copilului a zis fetei lui Faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”. „Du-te”, i-a răspuns fata lui Faraon.” Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.

Fata lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat.

Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (scos), căci, zice ea: „l-am scos din ape.” (Exod 2:5-10)

O jertfă care a salvat un popor

Fără să-şi dea seama de rezonanţa faptei sale, mama lui Moise şi-a salvat copilul prin care Dumnezeu avea în plan să salveze poporul Israel din robia egipteană.

După multă vreme, Dumnezeu a auzit gemetele copiilor lui Israel şi Şi-a adus aminte de legământul făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel şi a luat cunoştinţă de ei.” (Exod 2:24-25)

Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată, a mânat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc. Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt. Strigătele lor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii.

Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” (Exod 3:1-2, 6-7, 9-10)

Peste şase sute de mii de oameni din poporul Israel au ieşit din Egipt sub conducerea lui Moise: „Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot în umăr de aproape de şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii.” (Exod 12:37)

Noi, oamenii, iubim ceea ce avem mai scump în viaţă şi dorim, cu orice preţ, să-l păstrăm pentru ca să ne aducă împlinire şi fericire, fie că este vorba de o persoană, un animal sau chiar un obiect oarecare. Spre deosebire de noi, Dumnezeu a jertfit ceea ce a avut cel mai scump, pe Fiul Său, pentru ca noi, oamenii, să nu murim în păcatele noastre.

Articole recomandate: