Au crescut 13 copii abandonați. INTERVIU cu familia Saharnean, părinți a 17 copii

Sunt de 24 de ani împreună şi au crescut 17 copii. Nu este vorba de o familie obişnuită, ci de una care, pe lângă cei patru copii ai lor, şi-au deschis inima şi braţele pentru alți 13 copii luaţi sub tutelă parentală.

Soţii Saharnean, Leonid şi Ana, locuiesc în una din casele de tip familial din or. Telenești şi, de 11 ani, fac lucrarea de educare a copiilor luați sub adopţie care vin din familiile social-vulnerabile. Au trecut prin multe încercări și greutăți, dar ceea ce i-a ținut împreună a fost dragostea lui Dumnezeu pentru oameni.

Moldova Creștină: Cum a început lucrarea şi ce v-a motivat să faceți această alegere?

Familia Saharnean: Era în anul 2003, când cineva s-a apropiat de noi şi ne-a propus să luăm sub tutelă 7 copii veniţi din familii social-vulnerabile. Mai aveam şi alți 4 copii ai noştri şi, în modul acesta, am început lucrarea cu 11 copii. A fost o provocare mare pentru noi, de aceea am postit o lună, ne-am sfătuit cu copiii noştri care aveau între 7-12 ani, apoi am luat decizia de a începe această lucrare. Nu ne-a fost deloc uşor la început, deoarece peste noapte familia noastră s-a lărgit cu 7 membri. Fiecare dintre ei aveau istoriile lor şi caractere dificile.

Ceea ce ne-a motivat să facem acest pas a fost dragostea lui Dumnezeu. El a pus în inima noastră milă pentru aceşti copii şi noi ştiam că este o lucrare la care am fost chemaţi. ”

Moldova Creștină: Care a fost contingentul de copii pe care i-aţi adoptat?

Leonid Saharnean: Copiii vin din familii diferite şi toţi cu traume psihologice. Una dintre fetițe avea doar 5 ani când a văzut cum tatăl o omoară pe mama ei chiar de faţă cu ea. Fetiţa a fost adusă în familia noastră. La scurt timp după aceasta, tatăl s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit.

Un alt caz este istoria a trei fraţi care au fost aduşi dintr-o familie de părinţi alcoolici. Trăiau într-o stare deplorabilă, nu aveau ce mânca, nici cu ce se îmbrăca, deoarece toţi banii se duceau pe băutură. Mâncau grăunțe prăjite pe o plită care era înnegrită de fum. Cazul a fost comunicat asistentului social care, împreună cu polițistul de sector, i-au adus în familia noastră. Mulți dintre ei erau fără acte de proveniență, iar acest lucru ne-a luat mult timp ca să le restabilim. Toţi copiii care au fost luaţi sub tutelă aveau între 1-5 ani la momentul la care au fost aduși în familie.

Moldova Creștină: Cum reuşiţi să faceţi faţă cheltuielilor pentru întreținerea copiilor?

Ana Sahanean: Ajutorul pe care ni-l oferă statul nu este de ajuns ca să întreţinem lunar un copil. Din luna ianuarie anul 2014, fiecare copil integrat în casele de tip familial primește câte 650 lei lunar pentru întreținere. Noi lucrăm îm calitate de angajați la stat, dar numai soțul primește un salariu sub minimum de existență. Proiectul de lege presupune alte două funcții: funcția de bucătar și cea de menajeră. Deoarece ele lipsesc, eu și cu soțul meu trebuie să facem toată munca în doi. Acest lucru ne solicită multe investiții, iar ajutorul oferit de către stat nu ne ajunge ca să facem față cheltuielilor. Din acest motiv, am fost nevoţi să lucrăm suplimentar pentru ca să putem să le asigurăm copiilor lucrurile elementare pentru viață: educație și îngrijire fizică, morală și spirituală.

Moldova Creștină: Cum vă descurcați cu educarea celor 10 copii, pe care îi aveți pe moment în îngrijire?

Leonid Saharnean: Întotdeauna le-am spus copiilor că învățătura este munca lor, serviciul lor: așa cum eu plec la muncă – ei trebuie să plece la școală. Apoi, le-am repetat întruna: ”Voi să vă creșteți copiii voștri, nu așteptați ca cineva să-i crească”.

Un caz special s-a întâmplat cu unul din băiețeii sosiți în casă. Avea 6 ani și nu știa să citească. Toamna, când avea să facă 7 ani, trebuia să meargă la școală, dar din cauză că nu putea să citească, nu vroiau să-l primească. Atunci, le-am spus că în 3 luni îl voi învăța a citi și în luna septembrie va fi gata de școală. Băiatul avea probleme cu memoria, iar eu, fiind lucrător în construcție, am hotărât să folosesc acest domeniu. Îl luam cu mine la lucru, îl rugam să mă ajute la lucrurile mărunte, iar el se juca de-a ascunselea obiectelor. Am observat că începe să țină minte locul în care le-a ascuns, apoi i-am spus să ascundă un obiect într-un loc greu de găsit și să-l caute a doua zi. Acest lucru i-a îmbunătățit foarte mult memoria. Apoi, am început să-l laud pentru un lucru bine isprăvit: ”Valerică curajos, băiatul tatei cel frumos.” Auzind această frază de mai multe ori, a început și el s-o repete, iar la scurt timp, el însuși a mai adăugat un vers. În toamnă, când trebuia să meargă la școală el nu doar că putea să citească, ci știa de acum și un set bogat de poezii.

Moldova Creștină: Care sunt rezultatele lucrării până în prezent și ce se va întâmpla cu acești copii în viitor?

Ana Saharnean: Scopul nostru este să reintegrăm copiii în familiile lor biologice. Ne străduim să le căutăm părinții, iar când îi găsim, se lucrează cu ei împreună cu autoritățile locale. Dacă părinții sunt apți de a educa și de a întreține copilul, noi îl reîntroarcem părinților. Până acum, patru dintre copiii noștri au fost reintegrați în familiile lor biologice. Dar, de obicei, când sosea timpul să-i dăm înapoi părinților, ei spuneau: ”Nu vrem să ne întoarcem la fum și la grăunțe.”

Copiii stau în familie până la vârsta majoratului, apoi ei pleacă la studii, după care trebuie să-și găsească un loc de muncă. În continuare, ei trec sub îngrijirea statului. Până acum, am reușit să petrecem în viață trei dintre copiii care s-au aflat sub tutela noastră. Însă, chiar și după ce pleacă din casă, tot la noi revin după susținere materială și morală.

Casa de copii de tip familial din or. Telenești există în baza indemnizațiilor acordate copiilor de către stat și a salariului oferit soțului în calitate de părinte educator.

Casa de copii de tip familial reprezintă o familie completă care îngrijeşte în propria casă de la 3 până la 7 copii, inclusiv cei biologici. Copiii deţin calitatea de membru al Casei de copii de tip familial până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar în cazul continuării studiilor – până la 23 de ani. După această vârstă, părinţii educatori nu poartă nici o responsabilitate pentru copii, statul nu mai plăteşte indemnizaţii şi nici salariu. Singura responsabilitate a autorităţilor rămâne asigurarea acestor copii cu spaţiu locativ. Însă, responsabilitatea statului rămâne doar pe hârtie, iar părinţii educatori, din obligaţie morală faţă de copii, încearcă să-i ajute cum pot.