Implicare într-o biserică legalistă

Azi toată lumea a devenit o mahala mare și circulația oamenilor dintr-o țară în alta este fără precedent. Ajunși în alte țări, oamenii din același popor și limbă formează biserici noi sau se alipesc de bisericile existente. Un creștin, care a venit să locuiască într-un alt oraș, a descoperit în noua biserică reguli și rânduieli care i-au ridicat mai multe întrebări și nu știe cum să procedeze:

Vreau să vă explic o situație prin care trec acum eu și casa mea. M-am mutat dintr-un oraș în altul, dintr-o țară în alta. Iar acum aici, la biserica la care vin, am întâmpinat unele lucruri, care pentru mine sunt o adevărată problemă. Mi se impune, sub scuza „rânduielile bisericii” următoarele lucruri, dacă doresc să mă fac membru și să slujesc (slujesc din Cuvântul lui Dumnezeu prin predică și îndemnuri):

Toate impunerile acestea au creat tensiune, certuri și tulburare în familia mea. Cu frații nu m-am certat, nici nu am dus vreo discuție aprinsă. Sunt lucruri care nu le-am mai întâlnit niciodată până acum într-o biserică. Înțeleg reguli în biserică privind rânduiala programului bisericesc, adică pentru timpul în care suntem toți adunați într-un singur loc. Dar nu am mai întâlnit reguli de genul acesta, care sa cuprindă și viața mea privată. Toate astea vin cu argumentul că: „aici așa este rânduiala, trebuie să te supui, că așa scrie Biblia, să ne supunem rânduielii și mai marilor puși peste noi, etc.”

Deja de peste un an sunt aici și nu am devenit încă membru. Nu știu ce ar fi mai corect. Să mă schimb eu după toate aceste reguli, măcar că nu le văd bine biblic, dar măcar așa mă fac membru și pot sluji sau sa rămân fidel modului în care eu și casa mea înțelegem Biblia și ne trăim credința. Vă mulțumesc și Domnul sa va răsplătească.

Evident că aveți de a face cu o biserică legalistă și înțeleg că biserica din orașul unde ați locuit până acum nu a fost de felul acesta. De aceea și vă este șocul așa de mare.

Ar fi o variantă să rămâneți în biserica aceasta, dar mă tem că nu aveți suficientă autoritate și putere să aduceți o schimbare în felul de gândire și de înțelegere a Scripturilor de către conducerea acestei biserici și membrii ei. Cred că trebuie să căutați în localitate o altă biserică, care urmează o învățătură sănătoasă. Iar dacă nu există o așa biserică în localitate, atunci cred că va trebui să luați legătura cu pastorul bisericii de unde ați plecat și să vedeți care sunt posibilitățile pentru plantarea unei noi biserici și să începeți această lucrare, căci nu vreți ca în acea localitate să rămână legalismul unica opțiune pentru oameni.

Acum tocmai studiez Epistola către Galateni și mă pregătesc să conduc seminarul la această carte din Biblie în data de 22-24 septembrie. Va fi la tabăra “Prietenia” din localitatea Coșnița, raionul Dubăsari, Republica Moldova. Dacă aveți posibilitate, vă invit să veniți.

Legalismul nu este atât de nevinovat precum pare, căci este o altă Evanghelie, diferită de cea care au predicat-o Domnul Isus Hristos și apostolii. Nu întâmplător Apostolul Pavel era atât de supărat pe cei care au venit în bisericile Galatiei și tulburau pe sfinți cu învățătura lor rea. Ei doreau ca sfinții să se întoarcă la Legea lui Moise. Legaliștii de azi vor ori să se întoarcă oamenii la Legea lui Moise, ori inventează o lege a lor și este extrem de periculos, căci după legea aceasta omenească oamenii nu mai văd pe Hristos și Evanghelia.

Ar fi bine să studiați bine acest curs “Epistola lui Pavel către Galateni” și dacă nu aveți un manual, luați legătura la info@precept.md, ca să vă fie trimisă prin poștă. După ce veți studia, va fi bine să mergeți ca să aveți o discuție cu pastorul acelei biserici și să-i prezentați învățătura Bibliei. Prea puțin probabil că va primi ceea ce îi veți arăta, dar poate Domnul îi deschide ochii și va vedea harul.

Nu vreau, însă, prin acest articol al meu să înțeleagă cineva că în biserică nu trebuie să fie nici un fel de reguli sau rânduială. Nicidecum! Toată Scriptura ne învață că în biserică trebuie să fie rânduială și că trebuie să te supui rânduielii din biserică, iar această rânduială trebuie să fie biblică și să aducă zidire sufletească și creștere lucrării lui Dumnezeu.