“Ora Internaţional” misiunea care are grijă de viitorul copiilor din Moldova

oraintr

Organizaţia interconfesională „Ora Internaţional” îşi doreşte ca prin tot ce face, copiii din Republica Moldova să aibă un viitor, iar familiile social vulnerabile să nu cedeze, ci să creadă că prin credinţă în Dumnezeu pot realiza multe lucruri. Aceste informaţii le-am aflat  din interviul realizat cu  directorul „Ora Internaţional ”  Moldova, Veronica Martâniuc. Vă propun să citiţi acest interviu.

R.B. Doamnă Veronica Martâniuc, ce înseamnă „Ora Internaţional”?

V.M. „Ora Internaţional” are un înţeles mai larg., este un Fond  Umanitar Internaţional din Germania. Prin însuşi cuvântul „ora” înseamnă „orfani”, „abandonaţi” ceea ce denotă faptul că atunci când a fost fondată această organizaţie avea drept scop ajutorarea acestei pături a societăţii. Iar folosirea cuvântului „internaţional” arată că suntem prezenţi în peste 43 de ţări ale lumii.

R.B. Care este istoria acestei organizaţii?

V.M. Chiar anul acesta împlinim 30 de ani activitate. Ideia fondării unei asemenea organizaţii îi aparţine unui bancher german creştin Heinz Florek care anul acesta împlineşte şi el 70 de ani. Începutul orei internaţional are loc în anul 1981 când fondatorul ei, fiind un om bogat a decis ca banii săi veniţi din afaceri să îi dăruiască copiilor orfani, săraci şi apoi tuturor celor care sunt în lipse şi nevoi. Astfel Heinz Florek a început împreună cu câţiva prieteni această mişcare internaţională de ajutorare a celor aflaţi în lipsă şi nevoi.

R.B. Dar care este istoria apariţiei organizaţiei în Republica Moldova?

V.M. În Moldova  filiala „Ora Internaţional” a fost înfiinţată în anul 1992 la 22 aprilie. La început erau două direcţii de lucru, bătrânii singuratici şi copii de la orfelinate. Atunci aveam în grijă 60 de copii. Noi căutăm copii şi încercăm să îi integrăm în societate ajutându-i astfel să găsească familii care să aibă grijă de ei. Ajutăm copiii să înveţe o limbă străină, să înveţe o meserie, iar în cazul în care se îmbolnăvesc aceşti copii sunt ajutaţi cu tratament calitativ.

R.B.  Presupun că aceşti copii sunt învăţaţi şi Cuvântul lui Dumnezeu?

V.M. La „Ora Internaţional” cuvântul lui Dumnezeu este prioritate. Noi suntem o organizaţie interconfesională şi de aceea dorim şi lucrăm ca fiecare copil să audă Cuvântul lui Dumnezeu prin activităţile în care suntem implicaţi cu ei. Nu dorim să îi invăţăm o confesiune sau alta, ci doar Cuvântul lui Dumnezeu care este acelaşi pentru toţi.

R.B. Cum benefeciază societatea de activitatea „Orei Internaţional”?

V.M. Cred că cel mai bine ar fi să îi întrebaţi pe acei cu care am lucrat până acum. Dar mă bucură faptul că acum îi văd pe tinerii cu care am lucrat de mici, şi acum sunt căsătoriţi, au familii frumoase şi sunt implicaţi în bisericile locale.  Apoi  ne bucură faptul că din colaborarea noastră cu bisericile, copii au putut afla despre Dumnezeu, şi aceşti copii au auzit Evanghelia astfel făcând decizii corecte pentru viaţa lor.

R.B. Câţi copii au trecut prin programele „Ora Internaţional”?

V.M.  Dacă lunar 500 de copii,  atunci în 20 de ani am lucrat cu aproape 80 de mii de copii. Alte rezultate frumoase sunt că avem băieţi şi fete care au învăţat în ţări străine.  În afară de copii avem la evidenţă încă 200 de familii, cu care lucrăm sistematic.

R.B. În ce proiete mai sunteţi implicaţi?

V.M. Chiar la moment suntem implicaţi în 25 de proiecte sociale şi 9 sunt în perspectivă. Spectrul este foarte larg.  În special ne axăm pe copii din familiile sărace de la sate.  Mulţi din ei sunt talentaţi, sunt ingenioşi, dar ei nu sunt văzuţi de nimeni şi foarte puţini sunt aceea care le acordă atenţie acestora. Astfel din anul 2006 am început a dechide centre de zi pentru copiii de la sate. Aceştia pot veni aici să îşi facă lecţiile pentru acasă, pot să ia un prânz cald. Avem deja cinci centre de acest tip.

R.B. În ce localităţi se află aceste centre?

V.M. În comunele Vălcineţ din raionul Călăraş, în Cojuşna şi Chiperceni,  în oraşele Sângerei şi Briceni. Capacităţile acestor centre sunt de la 15 până la 40 de copii.

R.B. Ce simţiţi când ajutaţi pe cineva?

V.M. Am ajutat un bătrân şi  i-am spus mulţumesc, şi el nu a înţeles de ce i-am mulţumit. I-am spus atunci că îi mulţumesc că prin el, am avut posibilitatea să fac un bine, să ajut pe cineva. Noi de fapt suntem intermediarii pe care Dumnezeu i-a ales să-i facă oamenii un pic mai  bucuroşi.

R.B. Ce doriţi să le transmiteţi cititorilor?

V.M. Le doresc să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu sinceră, şi cât mai mult să se gândească  şi la nevoile celor din jurul lor.

R.B. Vă mulţumesc pentru interviu.