Ce se întâmplă cu necredincioşii după moarte?

Acest articol este o continuare a răspunsului la întrebarea care mi-a fost pusă despre soarta oamenilor după moarte. Anterior am scris despre Ce se întâmplă cu creştinii după moarte? şi Soarta oamenilor buni care nu au auzit nici odată mesajul Evangheliei. În acest articol vă propun să privim în textul Sfintelor Scripturi, ca să vedem soarta oamenilor care au auzit mesajul Evangheliei Domnului Isus Hristos, au avut posibilitatea şi au fost îndemnaţi să citească Biblia, sau poate chiar au citit-o, dar au refuzat să creadă şi să încheie un legământ cu Domnul Isus Hristos. Care este soarta acestor oameni după moartea fizică?

Sufletele necredincioşilor pleacă în Locuinţa morţilor

Când mustra cetăţile în care fusese făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că locuitorii acestor cetăţi nu se pocăiseră, Mântuitorul a spus:

„Vai de tine, Horazine!” a zis El. „Vai de tine, Betsaido!” Căci, dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon minunile care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu sac şi cenuşă. De aceea vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până la Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile, care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi. De aceea, vă spun, că în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei decât pentru tine.” (Ev. Matei 11:21-23)

Din acest pasaj este absolut clar că Locuinţa morţilor este pusă în contrast cu cerul şi se află în adâncul pământului, lucru pe care îl confirmă întreaga Scriptură, iar aici este scris că este un loc unde oamenii se pogoară.

Locuinţa morţilor este loc de chin unde cei necredincioşi aşteaptă judecata

Domnul Isus a relatat în Evanghelia după Luca următorul caz despre vieţile şi moartea a doi oameni:

Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărâmiturile, care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui; şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” (Ev. Luca 16:19-24)

Bogatul care şi-a trăit viaţa ignorând credinţa în Dumnezeu, fiind în Locuinţa morţilor, se afla în aşa chinuri de mari, că de i-ar fi atins cineva buzele cu un deget muiat în apă, iar mai fi uşurat puţin din aceste chinuri. Deci, Locuinţa morţilor este un loc unde cei ce au respins credinţa, sunt chinuiţi grozav în văpaie.

Judecata de apoi

Cei care şi-au trăit viaţa ştiind despre Domnul Isus dar refuzând să creadă şi să-I urmeze în ascultare, vor petrece în Locuinţa morţilor timpul până la instaurarea împărăţiei de o mie de ani, apoi toţi acei 1000 de ani după care vor mai urma câteva evenimente majore, despre care scrie cartea Apocalipsa, şi apoi se vor prezenta la Judecata de la Scaunul de domnie mare şi alb, care mai este numită şi judecata de apoi şi este descrisă în Scripturi astfel de către Apostolul Ioan, căruia Dumnezeu i-a arătat aceste evenimente:

Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domine. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa 20:11-15)

În cartea vieţii sunt scrise doar numele celor ce au crezut din toată inima în Domnul Isus Hristos şi au încheiat legământ cu El, trăind apoi într-o deplină ascultare de El. Să nu creadă nimeni că poate prin faptele lui să ajungă a fi mântuit, pentru că în Biblie scrie:

Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:23)

Şi mai scrie:

Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu, este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23)

Deci, nu este nici un om care şi-a trăit viaţa în aşa fel, ca la judecata de apoi, în baza faptelor proprii să poată fi mântuit.

Necredinţa este păcatul cel mai mare

Lucrul cel mai trist este că păcatul cel mai mare care le va fi incriminat la judecata de apoi celor necredincioşi este tocmai necredinţa lor, aşa cum a spus Domnul Isus Hristos:

Oricine crede în El (Domnul Isus), nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. (Ev. Ioan 3:18)

Chinurile necredincioşilor nu vor avea sfârşit

Când vorbeşte despre iazul de foc şi de pucioasă, unde vor fi aruncaţi după judecata de apoi toţi necredincioşii, dar unde vor fi şi diavolul împreună cu îngerii lui, Sfânta Scriptură spune că acolo este un chin veşnic. Iată un exemplu:

Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. (Apocalipsa 20:10)

Aceasta este soarta sufletului , soarta oamenilor care au respins credinţa în Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a fost jertfit pentru păcatele lor. Nu fi necredincios. Caută Biblia, citeşte şi crede cuvintele lui Dumnezeu ca să fii mântuit. Spune la toţi prietenii tăi, rude, apropiaţi, colegi, la toţi oamenii. Spune-le despre Domnul Isus ca să fie mântuiţi şi să nu ajungă la locul de chin.