Cum să te porți cu familia dacă nu mai împărtășești religia lor?

Întrebare:

De vreo câțiva ani am început să studiez Biblia și alte cărți spirituale, chiar și ezoterice. Toate astea m-au făcut să încep a pune la îndoială adevărul revelat în Biblie, învățăturile date de preoți (nu de toți). Sunt ortodoxă, botezată și de acasă am primit educația și învățătura conform Bisericii. Sinceră să fiu, mereu am adresat întrebări, încă de mică, în legătură cu religia și la multe dintre ele nu mi s-a dat răspuns. Acum, după ceva studiu mi-am format idei, am meditat, m-am rugat și am ajuns la un echilibru interior. Mă simt împăcată, dar, ce să răspund și cum să mă comport cu restul (inclusiv propria familie), care mă văd diversă acum, care consideră că m-am îndepărtat de religia primită prin botez? E considerat ăsta un păcat și de ce? Ar trebui să mă simt vinovată? Mulțumesc anticipat!

Realizați deosebirea dintre Biblie și celelalte cărți spirituale și ezoterice

 

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu și în ea este scrisă revelația lui Dumnezeu și adevărul absolut cu privire la viață și la mântuire pe care trebuie să-l cunoască fiecare om. Este trist că acasă nu ați fost învățată Biblia și că nu vi s-a răspuns la întrebările pe care le adresați părinților sau preoților la care v-ați referit. Îmi dau seama că tocmai această lipsă de învățătură sănătoasă din Sfintele Scripturi v-a făcut să căutați răspunsuri în cărțile spirituale și ezoterice. În Biblie este cuprins adevărul lui Dumnezeu, dar în foarte multe din cărțile ezoterice  și spirituale sunt prezentate și transmise învățături eretice, păgâne și nimicitoare, care aduc nimicirea sufletului. Faptul că după citirea acestor cărți ați ajuns să puneți la îndoială adevărul revelat în Biblie este cea mai convingătoare dovadă că ați citit cărți care cuprind învățături diabolice, oricât de frumoase, temeinice sau pașnice ar arăta ele. Și să nu vă lăsați înșelată de acest “echilibru interior” aparent, pentru că adevărata mântuire și pace cu Dumnezeu poate fi realizată doar prin intrarea în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos.

Verificați-vă relația cu Dumnezeu

Mai important decât relația cu familia este relația cu Dumnezeu. Dacă respingeți adevărul Bibliei și nu-l mai credeți, nu mai puteți avea pace cu Dumnezeu și mântuire. Aceasta trebuie să vă alarmeze cel mai mult. De aceea, sfatul pe care vi-l dau este să lăsați la o parte toate cărțile ezoterice și spirituale care v-au îndepărtat de adevărul Sfintelor Scripturi și să începeți a studia Biblia. Urmați exemplul creștinilor din Efes, despre care este scris astfel:

Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului. (Faptele apostolilor 19:18-20)

Oamenii aceștia au luat atitudine față de cărțile care aduceau învățătură spirituală contrară Sfintelor Scripturi. Eu mă rog ca să vă revizuiți atitudinea față de cărțile ezoterice și spirituale pe care le aveți și să vă deziceți de cele care v-au pus în inimă îndoială față de Sfintele Scripturi.

Este păcat să nu mai urmezi religia părinților?

Dacă religia părinților nu a fost adevărată, în sens că nu a mers după adevărul Sfintelor Scripturi, nici nu trebuie urmată. Dar dacă părinții au urmat și urmează învățătura Evangheliei este mai mult decât păcat să o părăsiți pentru că aceasta vă va aduce nimicirea sufletului, pentru că este scris că toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, vor fi nimiciți. Grăbiți-vă să înțelegeți adevărul Evangheliei, să credeți din toată inima în Domnul Isus și să deveniți o adevărată ucenică a Lui.

Începeți să studiați Sfintele Scripturi. În privința aceasta chiar vreau să vă recomand cursurile de studiu biblic inductiv al Bibliei cu ajutorul cărora veți putea pătrunde înțelesul adânc al Scripturilor și veți primi răspuns la întrebările pe care le-ați avut și le aveți. Vă recomand să începeți cu cursul “Dumnezeule, exiști?” de Kay Arthur, care  este un studiu profund și interesant al Evangheliei după Ioan.

Cum să vă purtați cu părinții și cu familia? 

Căutați să înțelegeți bine ce vă vorbesc ei și să treceți cuvintele lor prin prisma Sfintelor Scripturi. Aveți răbdare în discuție, ca să ascultați argumentele lor și ca să le vorbiți ce credeți și de ce credeți așa. Nu vă piedeți niciodată respectul pentru părinți și pentru ceilalți membri ai familiei. Dumnezeu să vă dea tuturor membrilor familiei lumină ca să vedeți și să înțelegeți adevărul Evangheliei și prin credință în Domnul Isus să căpătați mântuire și darul vieții veșnice.