Întrebare:
Pace! Mă confrunt cu o situație de ceva timp și aș avea nevoie de un răspuns de la dumneavoastră, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Sunt într-o relație cu un băiat de aproape 2 ani de zile și știind că o să urmeze momentul în care să mă ceară în căsătorie, m-am rugat ca Domnul să-mi descopere dacă el ascunde ceva din trecutul lui. Și la un moment dat am deschis subiectul despre sex, despre care nu vorbisem niciodată. Știind cu ce se confruntă băieții din ziua de azi și având în vedere că el are sub 30 de ani, l-am întrebat dacă nu a avut probleme cu pornografia. El mi-a afirmat acest lucru și mi-a spus că de 7 ani de zile se luptă cu aceasta. Din comportamentul lui nu mi-am dat seama că ar avea probleme de genul acesta. Eu cred că Domnul m-a îndemnat să-l întreb aceasta, altfel ne căsătoream fără să știu această problemă a lui care este destul de gravă. Întrebarea mea este: credeți că o să poată rezolva căsătoria problema lui cu pornografia, în cazul în care eu o să-mi fac datoria de soție față de el? În relația noastră totul a fost bine până acum. Ne înțelegem foarte bine și acum că știu de problema lui, el s-a simțit foarte vinovat, și-a cerut iertare și vrea să continuăm relația. Eu cred totuși că e de apreciat faptul că a fost sincer, deși i-a fost foarte frică că nu o să mai vreau să continui relația cu el. Eu i-am spus că încerc să trec peste aceasta, dar vreau să văd o schimbare radicală la el și în relația lui cu Domnul. Ce părere aveți? Dacă băiatul acesta mă cere în căsătorie în lunile în care urmează, să-i spun DA? Eu nu am avut niciodată relații intime cu un bărbat și nici el cu o femeie, dar a fost prins de pornografie. Mi-aș dori mult să-mi răspundeți la întrebarea aceasta. Consider că e o problemă cu o importanță destul de mare. Mulțumesc anticipat!
Este bine că mi-ai scris și că te gândești serios la această problemă și situație. Este trist că acest băiat, fiind ucenic al Domnului Isus, a ajuns dependent de pornografii și acum este robit de acest păcat. Sfatul meu este să încetezi să mai discuți acum cu el la acest subiect și să nu mai stați la întâlnire. Chiar dacă nu ai scris aici, mi-am dat seama că stați la întâlniri, căci altfel nu ați fi ajuns la astfel de discuții. Deci, citește cu atenție articolul despre întâlniri și ascultă mesajul video și încetează să mai stai la întâlnire, căci aceasta nu este corect și nu este după învățătura Mântuitorului nostru. Dacă te va întreba acest băiat de ce refuzi să mai stai la întâlnire, să-i recomanzi articolul ca să-l citească și el.
Încă un lucru pe care trebuie să-l faci acum, când îi vei spune că nu mai accepți să stai la întâlnire. Fă rost de cursul “Sexualitatea din perspectiva Bibliei” de Kay Arthur sau de cursul “Ce spune Biblia despre sexualitate?” și îndeamnă-l să studieze bine acest curs ca să se poată elibera din robia pornografiilor.
În ziua când va veni să te ceară în căsătorie, tocmai atunci va fi cazul să reiai discuția pe care ați avut-o despre dependența lui de pornografii. Să-i spui că apreciezi faptul că a fost deschis atunci cu tine și și-a mărturisit păcatul, dar nu te poți căsători cu el acum, cât timp nu ai libertatea că el nu mai este robit de păcatul pornografiilor. Trebuie să-i spui că vrei să știi dacă el și-a rezolvat această problemă și, dacă tu nu ai libertatea să accepți cererea lui în căsătorie, atunci nu o accepta încă. Dacă simți nevoia, mai așteaptă, iar dacă crezi că nu te poți căsători, să nu te căsătorești. Doar când vei avea toată libertatea că el a căpătat eliberare de păcat și când ești sigură că vrei să te căsătorești cu el, doar atunci să spui “Da”.
Trebuie să fii conștientă că dacă a fost prins în această cursă, Satana va căuta pe parcursul vieții să-l prindă la slăbiciunea lui ca să revină din nou la pornografii și aceasta va afecta totdeauna relația voastră. Dar să nu uiți că Dumnezeu are putere să ne curățe de orice păcat atunci când ne mărturisim păcatele și ne lepădăm de ele și așa va face și cu acest bărbat, dacă va merge până la urmă în mărturisirea păcatului Lui și va rămâne în învățătura Domnului Isus Hristos. El trebuie să-și facă disciplina studierii Sfintelor Scripturi și să vegheze totdeauna în rugăciune și această disciplină duhovnicească trebuie să și-o formeze singur, fără să fie forțat de tine sau de alții, sau fiind condiționat în vederea căsătoriei cu tine.
Dacă locuiți în Chișinău, vă invit la biserica „Buna Vestire” (str. Ciocârliei 2/8), unde tinerii studiază în fiecare zi de marți, la orele 18:00, cursul “Sexualitatea din perspectiva Bibliei”.