Întristarea după voia lui Dumnezeu (2 Corinteni 7)

În lumea există multă întristare care este diferită de la om la om, având diverse motive şi manifestări. În Sfânta Scriptură Dumnezeu ne dă o clasificare a tuturor întristărilor din această lume în două categorii: întristarea după voia lui Dumnezeu şi întristarea lumii. Iată cum explică Apostolul Pavel diferenţa dintre acestea două:

Într-adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moarte. (2 Corinteni 7:10)

 întristarea după voia lui Dumnezeu

 

Definiţia

Potrivit cu definiţia dată de Apostolul Pavel în versetul citat, întristarea după voia lui Dumnezeu este produsă de prezenţa păcatului în viaţa proprie, după ce omul a fost confruntat sau pus faţă în faţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Factorul cel mai important care face această întristare să fie după voia lui Dumnezeu este că omul se pocăieşte de păcatele făptuite, adică le recunoaşte înaintea lui Dumnezeu, îşi cere iertare şi se dezice categoric de ele, alegând să nu le mai practice niciodată. Dacă cineva se întristează dar nu se pocăieşte, aceasta rămâne să fie o întristare în felul lumii care lucrează moartea în om şi duce la moarte. Deci, reţine acest lucru foarte, foarte important: doar întristarea care duce la pocăinţă este întristare după voia lui Dumnezeu, pentru că ea duce la mântuire şi de ea omul nu se căieşte niciodată.

Întristarea după voia lui Dumnezeu este necesară pentru sfinţirea noastră

Primul pas în rezolvarea unei probleme de orice fel şi mai ales a problemelor spirituale este recunoaşterea că acea problemă există. Aceasta pentru început aduce întristare, dar fără recunoaştere nu poate fi făcut nici un pas următor spre a soluţiona problema. De aceea Apostolul Pavel le-a scris Corintenilor:

Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frică de Dumnezeu. (2 Corinteni 7:1)

Există în viaţa ta lucruri care întinează carnea şi duhul tău? Nu te întristează? Nu vreai să te pocăieşti de ele? Nu vreai să-ţi duci sfinţirea până la capăt, în frică de Dumnezeu?

Întristarea după voia lui Dumnezeu nu este o nedreptăţire din partea slujitorilor Evangheliei

Atunci când sunt mustraţi cu privire la păcatele lor, unii oameni se supără pe slujitorii care îi pun faţă în faţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Uneori, după predică, văd feţele unor creştini foarte întristate şi aceasta pentru că au fost mustraţi de Cuvântul lui Dumnezeu fără să se pocăiască de păcatele lor. În Epistola I către Corinteni, Apostolul Pavel a trebuit să-i mustre cu privire la multele păcate care erau prezente în biserica lor. Unii puteau să fie supăraţi pe Apostol. Iată de ce le-a scris el astfel:

Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte. (2 Corinteni 7:2-3)

Întristarea ta după voia lui Dumnezeu aduce bucurie celor ce îţi slujesc în Evanghelie

Pentru că motivul din care îţi slujesc ei este să moşteneşti viaţa veşnică, iar aceasta este posibil numai dacă te pocăieşti din inimă. Atunci când întristarea ta este după voia lui Dumnezeu, ea aduce pocăinţă care duce la mântuire şi aduce bucurie tuturor celor care îţi slujesc în Evanghelie, aşa cum a scris şi Apostolul Pavel:

Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile mele. Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile; de afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare. Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) – totuşi, acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nici o pagubă din partea noastră. (2 Corinteni 7:4-9)

Întristarea după voia lui Dumnezeu aduce pocăinţă

Apostolul Pavel a spus că pocăinţa este lucrul esenţial care face întristarea să fie după voia lui Dumnezeu:

Într-adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. (2 Corinteni 7:10)

În versetele următoare Apostolul relatează cum s-a manifestat această pocăinţă în biserica din Corint şi anume:

Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. (2 Corinteni 7:11-12)

Întristarea după voia lui Dumnezeu aduce o mărturie frumoasă creştinului

Din contextul Epistolelor I şi II către Corinteni se pare că Tit nu a fost în Corint atunci când Apostolul Pavel a plantat acolo biserica. A ştiut despre Corinteni doar de la Pavel care zice că „s-a lăudat” cu privire la ei. Apoi, Tit a fost trimis de Apostol ca să le ducă mesajul pe care Corintenii l-au primit şi s-au pocăit de păcatele lor. Acum, Pavel le scrie Corintenilor:

De aceea am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi. Şi dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi înaintea lui Tit, s-a adeverit. El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cutremur. Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele. (2 Corinteni 7:13-16)

Ce cunosc oamenii despre trăirea ta cu Dumnezeu? Este aceasta identică cu ceea ce ştie şi Dumnezeu? Există în viaţa ta păcate ascunse care te întristează, care te-au robit şi de care îţi este frică să te pocăieşti ca să nu-ţi strici reputaţia ce o ai în faţa oamenilor sau în biserică? Nu te înşela. Acest fel de „viaţă spirituală” nu-ţi ajută la nimic, ci îţi produce întristarea lumii care aduce moartea. Nu lăsa moartea să lucreze în tine. Domnul Isus a venit să aducă viaţa adevărată, viaţa din plin. Pocăieşte-te.