Dragostea izvorăşte din credinţa în Dumnezeu

0
1414

De la flori şi inimioare până la cele mai banale lucruri de bucătărie (frunza de dafin şi lingura de lemn) constituie obiceiurile practicate de Ziua Îndrăgostiţilor în majoritatea ţărilor din lume.

Ziua îndrăgostiţilor a intrat în istorie ca o zi de comemorare a Sfântului Valentin, un preot catolic, care cununa tinerii îndrăgostiţi pe ascuns, de frica împăratului Claudius al II-lea, care a interzis căsătoriile la acea perioadă. Împăratul motiva acţiunea sa prin faptul că dorea să aibă o armată puternică, iar tinerii căsătoriţi aveau un randament mai scăzut decât cei fără familii.

Obiceiurile care ţin de această sărbătoare diferă de la ţară la ţară: uniii îşi dăruiesc inimioare, alţii – flori, în unele ţări partenerii se îndulcesc cu câte o prăjitură de ciocolată, în altele – ziua aceasta este considerată o zi a prieteniei. Aşa sau altfel, Ziua Îndrăgostiţilor a devenit o posibilitate în plus pentru exprimarea dragostei faţă de persoana iubită.

Din păcate, această zi a devenit un motiv de desfrâu în ultimul timp. Pentru a-şi atrage mai mulţi clienţi, anumite localuri din ţară au inventat cele mai „moderne metode”, pentru ca tinerii să  poată simţi  „aroma sărbătorii”. Amenajează spaţii în care tinerii pot să petreacă „o noapte de vis” împreună, organizează acţiuni publice în cadrul cărora tinerii se pot „căsători” pentru o zi sau să se întreacă la „cel mai lung sărut” pe care-l vor fi oferit vreodată. În aşa mod, imaginea dragostei adevărate este umilită şi batjocorită.

Dragostea acum 4000 de ani 

Însă n-a fost întotdeuna aşa. O dată cu evoluarea în timp, valorile morale au fost uitate. Acum 4000 de ani au existat familii care au avut căsătorii frumoase şi integre, care ne-au servit ca exemplu demn de urmat. Dumnezeu ne-a lăsat pe paginile Scripturii cupluri ca: Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Rahela şi, nu în ultimul rând, imaginea unei soţii adevărate din bine cunoscutul capitol 31 din cartea Proverbelor lui Solomon. 

Avraam şi Sara 

Avraam a iubit-o mult pe Sara, chiar dacă Dumnezeu o făcuse stearpă şi până la vârsta de 100 de ani nu avusese copii. Promisiunea unui urmaş a durat 75 de ani, timp în care credinţa lui a fost testată în continuu. Dumnezeu i-a promis o ţară şi o sămânţă din care va ieşi care va ieşi din trupul lui şi se va face un neam mare, iar Avraam L-a crezut, fără să aibă vreo evidenţă a împlinirii acestei făgăduinţe la acel moment. 

Când a împlinit Avraam vârsta de 75 de ani, Dumnezeu i s-a arătat pentru prima dată şi i-a făcut promisiunea unei sămânţe: „Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.” Avraam a plecat cum îi spusese Domnul; avea 75 de ani când a plecat din Haran.” (Genesa 12:1-2, 4)

Apoi, Dumnezeu Îşi întăreşte promisiunea printr-un legământ pe care l-a încheiat cu Avraam:

„Cuvântul Domnului a vorbit lui Avraam într-o vedenie şi a zis: „Avraame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Avraam a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc. Iată că nu mi-ai dat sămânţă şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău. În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avraam.” (Genesa 15:1-4, 18)

La vârsta de 99 de ani, Dumnezeu i Se arată, din nou, lui Avraam şi îi promite în termeni exacţi naşterea unui fiu – „La anul, pe vremea aceasta.” (Genesa 18:10) În aşa mod, Avraam a trebuit să aştepte 25 de ani pentru ca să vadă promisiunea lui Dumnezeu împlinită.

Isaac şi Rebeca 

O altă istorie de dragoste curată, pe care o găsim pe paginile Scripturii, este istoria lui Isaac şi a Rebecăi, o istorie cu totul diferită de felul în care percepem dragostea în zilele noastre.

„Avraam era bătrân şi înaintat de zile şi Domnul îl binecuvântase în orice lucru. Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era îngrijitorul tuturor averilor lui, „Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea şi te voi pune să juri, pe Domnul Dumnezeul cerului şi al pământului, că nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Canaaniţilor, în mijlocul cărora locuiesc, ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei o nevastă fiulu meu Isaac. Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo! Domnul, Dumnezeul cerului, care m-a scos din cas tatălui meu, care mi-a jurat, zicând: ”Seminţei tale voi da ţara aceasta”, va trimite pe Îngerul Său înaintea ta şi de acolo vei lua o nevastă fiului meu. Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul acesta.” (Genesa 24:1-8)

După călăuzirea lui Dumnezeu, Eliezer, robul lui Avraam, a întâlnit-o pe Rebeca, fata lui Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam.

„Fata era foarte frumoasă la chip, era fecioară şi nici un bărbat nu avusese legături cu ea.” (v. 16)

Când a auzit Eliezer a cui fată este Rebeca, a binecuvântat pe Dumnezeu, pentru că l-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului său. El le-a istorisit scopul călătoriei sale şi a cerut-o pe Rebeca de soţie pentru fiul stăpânului său Avraam: „Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi, dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să ştiu să mă îndrept la dreapta sau la stânga. Laban, fratele Rebecăi, şi Betuel au zis: „Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.” Şi robul a scos scule de argint şi îmbrăcăminte pe care i le-a dat Rebecăi, fratelui şi mamei ei.” (v. 49-51, 53)

„Atunci, ei au zis: „Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm.” Au chemat dar pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau”, a răspuns ea. Şi au lăsat pe sora lor să plece cu doica ei, cu robul lui Avraam şi cu oamenii lui.” (v. 57-59)

Isaac a cunoscut-o pe Rebeca doar la prima întâlnire, atunci când Eliezer a adus-o în casa stăpânului său. Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale, Sara; a luat pe Rebeca şi a fost nevasta lui, şi el a iubit-o.” (v. 67) 

Iacov şi Rahela 

Dumnezeu Şi-a ţinut promisiunea pe care a făcut-o lui Avraam şi i-a înmulţit neamul nespus de mult. Graţie credincioşiei lui Avraam, El Şi-a extins legământul şi asupra urimaşilor săi.

Isaac îmbătrânise şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. A chemat la el pe Iacov şi, după ce l-a binecuvântat, i-a spus: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan. Scoală-te şi du-te în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia de acolo nevastă, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale. Dumnezeul Cel Atotputernic să te binecuvânteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade! Să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpâneşti ţara în care locuieşti ca străin, şi pe care a dat-o lui Avraam. Şi Isaac a trimis pe Iacov în casa lui Laban, fiul lui Betuel.” (Genesa 28:1-4)

Iacov a întâlnit-o pe Rahela, fiica cea mai mică a lui Laban, lângă o fântână, unde păştea turma tatălui ei. Când a auzit că Rahela era fata lui Laban, Iacov a sărutat pe Rahela şi a început să plângă tare şi ea a dat fuga de a spus tatălui său. Cum a auzit Laban de Iacov, fiul surorii sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întâmplate. „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea.” (Genesa 29:9-14)

Iacov a început să lucreze la Laban pentru simbrie şi drept simbrie el şi-a ales-o pe Rahela. Dar Laban mai avea o fiică mai mare, Leea, şi nu era îngăduit ca cea mai mică să se căsătorească prima. După şapte ani de lucru, însă, Laban i-a adus-o pe Leea, astfel încât Iacov a trebuit să mai lucreze alţi 7 ani pentru a putea s-o ia pe Rahela de soţie. Astfel, ea a aşteptat-o pe Rahela 14 ani, lucrând pentru ea în casa tatălui ei. Iacov a avut 12 fii, 10 din partea Leei şi 2 fii din partea Rahelei, pe care a iubit-o mai mult. În aşa mod, el a devenit tatăl celor 12 seminţii ale poporului Israel.

Cum arată dragostea adevărată?

Dumnezeu Şi-a arătat dragostea faţă de noi prin faptul că L-a dat pe Singurul Său Fiu pentru păcatele noastre, pentru ca noi să credem în El şi să avem viaţă veşnică. El ne-a lăsat şi un portret al dragostei adevărate în Biblie:

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:4-8)

După cum am văzut în exemplele de mai sus, ceea ce le leagă pe aceste trei cupluri este: credinţa, nădejdea şi dragostea. Fără aceste trei calităţi nu poate exista o dragoste adevărată. Dumnezeu să ne ajute să aşteptăm împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, pentru ca să avem parte de binecuvântarea lui, atât în familiile noastre, cât şi în cele care vor urma după noi.