Iubește Dumnezeu pe toți oamenii?

Dintr-un comentariu pe site: 

Unii predică „minciuna” precum că Dumnezeu iubește pe toți oamenii. Cine zice asta nu a înțeles atributele lui Dumnezeu, și doctrina păcatului originar, depravarea totală a omului.

Dacă este să vorbim despre atributele lui Dumnezeu (însușirile lui esențiale), cred că cea mai bună prezentare o face Însuși Dumnezeu la Exod 34:6-7

„Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui (a lui Moise), şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!”

Din acest text înțelegem că Dumnezeu nu se grăbește să pedepsească pe cei ce păcătuiesc (încet la mânie), El este gata să ierte pe cei care se întorc la El, regretă pentru cele săvârșite și se îndreaptă. Pedepsește (nu iartă) pe cei care nu vin cu pocăință la El (nu socotește nevinovat pe cel vinovat). El nu tolerează păcatul, dar arată îndurare, milă și bunătate față de cei ce se pocăiesc. Dragostea Lui este nespus de mare (Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă), dar fărădelegea o pedepsește doar pănă în al treilea și al patrulea neam.

Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. (Romani 1:18).

Și omul din naștere este păcătos, după cum spune și psalmistul David:

Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. (Psalmul 51:5)

Și aceasta din motiv că „ printr-un singur om a intrat păcatul în lume… (Romani 5:12). Și omul nu poate trăi o viață neprihănită prin puterea sa, fiindcă în mădularele lui lucrează legea păcatului după cum scrie și apostolul Pavel:

Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar nam puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (Romani 7:18-23)

Cunoașterea acestor doctrine ne ajută să înțelegem dragostea necondiționată a lui Dumnezeu, care nu este părtinitor (Fapte 10:34).

În limba greacă, în care a fost scris Noul Testament se foloseau patru cuvinte pentru „dragoste”:

1. STORGE – o dragoste firească, o afecţiune pe care o ai faţă de cineva sau ceva de care prinzi drag (rude, apropiaţi).
2. EROS – dragostea erotică, senzuală, egoistă, care caută doar împlinirea personală şi când nu mai primeşte ceea ce doreşte se stinge şi se aprinde pentru o altă persoană care ar putea să o satisfacă.
3. FILEO – o dragoste care apare între prieteni, o dragoste care răspunde la bunătatea sau dragostea celuilalt, când cineva este atras de frumuseţea caracterului celuilalt. Când nu mai există reciprocitate, această dragoste se stinge, dar cu durere.
4. AGAPE – este o dragoste necondiţionată de comportarea celuilalt: ea este un act de voinţă din partea celui ce iubeşte. Această formă de dragoste doreşte numai binele celuilalt şi se jertfeşte dăruindu-se pe sine. Aceasta nu este o dragoste iresponsabilă care împlineşte poftele celuilalt, ci este o dragoste inteligentă, care are la bază cunoaşterea nevoilor celuilalt; nu este o dragoste oarbă.

În Noul Testament cuvântul „EROS” nu este menţionat nici o dată, în schimb cuvântul „AGAPE” este folosit de 320 de ori.

În textul de la 1 Ioan 4:7-21, unde se vorbește despre dragostea lui Dumnezeu, este folosit cuvântul „agape”:

Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (1 Ioan 4:8-10)

Și la Romani 5:8 la fel este folosit cuvântul „agape”:

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

La fel și în textul de la Ioan 3:16, verset binecunoscut de toată lumea și socotit versetul cheie a Bibiei, este folosit cuvântul „agape”:

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul lui Fiu, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.

Prin credință în jertfa Domnului Isus Hristos, noi suntem iertați și izbăviți de legea păcatului. Și Domnul Isus spune că pe cei care Îl iubesc pe El, Dumnezeu îi iubește cu dragostea „fileo”, o dragoste condiționată, reciprocă, dragoste care nu o are pentru cei care trăiesc în fărădelege și peste care rămâne mânia Sa, până nu se întorc la El cu pocăință.

Căci Tatăl însuş vă iubeşte, pentrucă M-aţi iubit, şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. (Ioan 16:27)

Dar cei care nu cred în Domnul Isus, peste ei rămâne mânia lui Dumnezeu:

Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.” (Ioan 3:36)

Noi toți ne-am născut în păcat și mînia lui Dumnezeu a fost peste noi, dar prin credință în Domnul Isus suntem izbăviți de mânia viitoare (1 Tesaloniceni 1:10). Dar cei care nu cred, peste ei rămâne mânia lui Dumnezeu.

Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume, ca să ne izbăvească de mânia viitoare, dar a doua oară Domnul Isus va veni pe pământ în slava Sa pentru judecată. Ai crezut în lucrarea dragostei lui Dumnezeu pentru ca să fii izbăvit de mânia viitoare?