De ce biserica este privită ca o sursă de venit?

Întrebare:

De ce biserica este privită ca o sursă de venit?

old-bible-money

Cu tristețe constatăm astăzi că unele biserici s-au transformat într-un loc de afaceri sau sunt privite ca o sursă de venit, fie de liderii ei sau de membrii acesteia. Unele biserici au fost afectate de comerțul în rețea pe care l-au aplicat în biserică, deviind de la scopul și menirea ei. Răspunsul la această dublă problemă îl găsim în exemplul de trăire și slujire a bisericii primare.

În cartea Faptele Apostolilor avem relatat atât evenimentul nașterii Bisericii Domnului Isus Hristos, cât și viața și activitatea ei în societate.

“Toți cei ce credeau, erau împreună la un loc, și aveau toate de obște. Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia. Toți împreună erau nelipsiți dela Templu în fiecare zi, frîngeau pînea acasă, și luau hrana, cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu, și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mîntuiți.” (Fapte 2:44-47)

În Biserica Domnului Isus întotdeauana au existat două categorii de oameni: săraci și bogați. Cu toate acestea, prioritatea bisericii nu era împlinirea nevoilor celor lipsiți, ci învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, părtășia, frângerea pâinii, rugăciunea și propovăduirea Evangheliei. Atât membrii bisericii, cât și liderii ei erau preocupați de proclamarea Evangheliei.

“După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați, toți s-au umplut de Duhul Sfînt, și vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulțimea celor ce crezuseră, era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obște. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vîndute, și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.” (Fapte 4:31-36)

Liderii bisericii erau preocupați de mărturisirea învierii Domnului Isus, iar atunci când au apărut probleme de ordin financiar n-au deviat de la scopul propus, ci au ales un grup de slujitori, responsabili pe partea administrativă a bisericii.

“În zilele acelea, cînd s-a înmulțit numărul ucenicilor, Evreii cari vorbeau grecește, cîrteau împotriva Evreilor, pentrucă văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțeala ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor, și au zis:,,Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvîntul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați, vorbiți de bine, plini de Duhul Sfînt și înțelepciune, pe cari îi vom pune la slujba aceasta.” (Fapte 6:1-3)

Liderul bisericii este “econom al lui Dumnezeu”, își exercită oficiul sub autoritatea și ascultarea lui Hristos. Acest oficiu cere ca liderul să dea dovadă de un caracter înalt în slujirea încredințată de Dumnezeu. Atunci când apostolul Pavel descrie portretul slujitorului în epistola către Tit, una din calitățile liderului este: “nici lacom de câștig mârșav”, cuvintele având semnificația de “a nu folosi oficiul pentru a profita într-un mod incorect și rușinos.” Biblia spune că slujitorul este vrednic de plata lui. Biserica trebuie să susțină financiar slujitorul bisericii, dar când pastorul își folosește oficiul pentru a începe o afacere în biserică sau administrează el banii bisericii fără să se sfătuiască cu comitetul bisericii, folosește banii pentru nevoile personale etc., acest lucru este incorect din partea lui.

Banii jertfiți de către biserică trebuie să fie administrați de către comitetul bisericii pentru înaintarea Evangheliei, împlinirea nevoilor membrilor bisericii și chestiuni administrative, dar nu doar pentru nevoile personale ale liderului bisericii și familiei lui.

“Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un cîștig mîrșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpîni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcîndu-vă pilde turmei.” (1 Petru  5:2-3)

A doua problemă în tratarea bisericii ca o sursă de venit ține de atitudinea membrilor bisericii. După serviciul de duminică, în timp ce mă întorceam acasă, am auzit cum două femei ce se întorceau de la aceeași biserică se plângeau pe biserica pe care o frecventau că de doi ani de zile de când vin la această biserică nu i-a ajutat material cu nimic. Așteptările membrilor de la biserică trebuie să se limiteze doar la nevoile spirituale. Biserica este, în primul rând, ca să împlinească nevoia spirituală și abia după aceea nevoile materiale și aceasta după posibilitatea ei.

O altă cauză este comerțul în rețea practicat de unii membri. Ei văd biserica ca o sursă de venit pentru vinderea produselor lor. În timpul slujirii Domnului Isus, preoții și fariseii au transformat din Templu, locul de închinare sau de întâlnire cu Dumnezeu, o casă de negustorie. În Evanghelia după Ioan capitolul 2, Domnul Isus a făcut un bici și i-a scos pe toți afară din Templu:

Paștele Iudeilor erau aproape; și Isus S-a suit la Ierusalim. În Templu a găsit pe cei ce vindeau boi, oi și porumbei, și pe schimbătorii de bani șezînd jos. A făcut un bici de ștreanguri, și i-a scos pe toți afară din Templu, împreună cu oile și boii, a vărsat banii schimbătorilor, și le-a răsturnat mesele. Și a zis celor ce vindeau porumbei: „Ridicați acestea de aici, și nu faceți din casa Tatălui Meu o casă de negustorie.” (Ioan 2:13-16)

Biserica nu este chemată să facă afaceri. Din moment ce biserica deviază de la scopul ei, ea încetează să mai fie biserică.

 

Articole recomandate: