Ce spune Biblia despre salarizarea pastorului (preotului) unei biserici locale? ( 9 adevăruri)

Întrebarea la care voi răspunde în acest articol se referă la principiile stabilite de Dumnezeu pentru salarizarea pastorului (preotului):

Se poate dezvolta un subiect pe tema salarizării pastorului unei biserici locale ? Cum ar trebui făcută evaluarea, plata, care este standardul de viață din punct de vedere financiar al unui pastor în raport cu turma pe care o păstorește? Ar trebui corelat salariul unui pastor cu veniturile membrilor bisericii locale? Probabil sunt multe lucruri de luat in considerare in acest aspect dar mi-ar  face deosebita plăcere sa aud părerea dvs. Vă mulțumesc!

Există mai multe pasaje biblice în care este abordat acest subiect al salarizării pastorului (preotului). În baza lor doresc să accentuez câteva adevăruri importante.

1. Salarizarea lucrătorilor în Evanghelie este porunca lui Hristos

Apostolul Pavel a dedicat capitolul 9 al Epistolei I către Corinteni în întregime acestui subiect din motiv că unii creştini din Corint îl judecau pe el şi pe Barnaba zicând că ei nu au dreptul să fie la întreţinerea Bisericii. Argumentând dreptul lucrătorului creştin să aibă suportul din Biserică, Apostolul face o comparaţie cu slujirea de la Templu în Vechiul Testament şi spune:

Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniţi din lucrurile de la Templu şi că cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. (1 Corinteni 9:13-14)

Deci, Domnul Isus a rânduit (a stabilit, a instaurat) ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie, adică de aici să-şi aibă întreţinerea lor.

2. Lucrătorii în Evanghelie trebuie să se supună în smerenie poruncii lui Hristos

Cunosc pastori şi lucrători în Evanghelie care refuză să trăiască din Evanghelie, adică refuză să primească salarizare  din Biserică şi astfel, ei se angajează la alt serviciu, sau încep o afacere, tocmai ca să-şi aibă suportul din aceste afaceri şi să nu le poată nimeni reproşa sau să fie judecaţi pe nedrept. Dar trebuie şi ei şi Biserica să înţeleagă că nu poţi face mai multe lucruri odată şi să le faci pe toate bine. Munca pastorului este foarte grea şi cere mult timp şi efort. De aceea, fiecare pastor, preot, fiecare lucrător în Evanghelie trebuie să se supună Domnului Hristos care a rânduit pentru cei cei propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.

3. Împlinirea nevoilor lucrătorului în Evanghelie

Încă la începutul capitolului 9 din I Corinteni, Apostolul Pavel scrie:

Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează. N-avem dreptul să mâncăm şi să bem? N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului şi Chifa? Ori numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm? Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănâncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănâncă din laptele turmei? (1 Corinteni 9:3-7)

Toate cele scrise mai sus sunt întrebări retorice pe care le adresează Apostolul Pavel creştinilor din Corint şi prin care vrea să le comunice că:

  • suportul financiar acordat lucrătorilor în Evanghelie trebuie să le împlinească nevoile lor şi ale familiei lor aşa ca să nu aibă nevoie să lucreze la un alt serviciu
  • Aceasta implică hrana, cheltuielile pentru deplasările care ţin de lucrarea Evangheliei (împreună cu soţia) şi ceea ce este necesar pentru lucrarea lui, tot aşa cum un ostaş când merge la război are nevoie de arme pe care nu le poate procura pe cheltuiala sa.

4. Potrivit cu bunurile duhovniceşti pe care le seamănă

Pentru că Corintenilor le părea că prea mult li se cere când este vorba să ofere suport lucrătorilor în Evanghelie, Apostolul Pavel le-a adresat iar o întrebare retorică:

Dacă am semănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? (1 Corinteni 9:11)

Dacă un creştin va fi sincer şi va compara valoarea lucrurilor duhovniceşti pe care le primeşte de la cei care îi slujesc în Evanghelie cu valoarea lucrurilor materiale pe care le-a oferit el, va vedea că este o mare diferenţă. De aceea, când este vorba să le oferim suport celor care lucrează la zidirea noastră sufletească, este bine să ne gândim la valoarea lucrurilor duhovniceşti pe care le-am primit  şi le primim de la ei.

Salarizarea pastorului (preotului) se face potrivit cu bunurile pe care le seamănă

5. Potrivit cu mijloacele

Chiar dacă scrie despre ajutorarea sfinţilor din Ierusalim, în Epistola II către Corinteni, Apostolul Pavel le dă câteva principii care sunt importante şi necesare de luat în consideraţie atunci când este stabilită de către biserica locală salarizarea pastorului sau a unui lucrător în Evanghelie. Apostolul scrie astfel:

Isprăviţi, dar, acum de făcut; pentru ca, după graba voinţei, să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre. Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are. Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi; (2 Corinteni 8:11-13)

Biserica trebuie să stabilească plata unui lucrător în Evanghelie potrivit cu mijloacele de care dispun. Este evident că va fi diferenţă între mijloacele financiare ale unei biserici mici şi una mare, dar va fi diferenţă şi în ce priveşte numărul de lucrători în Evanghelie care trebuie să împlinească nevoile duhovniceşti ale acestor biserici.

6. Cu dărnicie

Acesta este un foarte important principiu. Biserica trebuie să fie conştientă şi fiecare membru trebuie să înţeleagă că au o datorie faţă de cei care le slujesc în Evanghelie, de aceea să se împartă din bunurile lor cu dărnicie şi cu bunăvoinţă, ca aceasta să fie acceptată înaintea lui Dumnezeu, cum scrie:

De aceea, am socotit de trebuinţă să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie, nu cu zgârcenie. Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:5-7)

7. Fiecare creştin are o obligaţie personală faţă de slujitorii care îl învaţă din Cuvântul lui Dumnezeu

În Epistola către Galateni, Apostolul Pavel a scris:

Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. (Galateni 6:6)

Porunca este adresată nemijlocit celui care primeşte învăţătură din Cuvânt şi i se cere să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. Un bun creştin nici odată nu va nesocoti acest aspect al uceniciei. Imediat după ce a dat această învăţătură, Apostolul Pavel scrie:

Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. (Galateni 6:7-9)

Conform acestui verset, cum crezi că seamănă creştinul care face parte din toate bunurile lui celui care îl învaţă din Cuvântul lui Dumnezeu? Dar cum seamănă creştinul care nesocoteşte acest aspect important al vieţii creştineşti?

8. Unii slujitori să fie învredniciţi de îndoită cinste

Când îl învaţă pe Timotei cum să fie stabilită plata lucrătorilor în Biserică, Apostolul Pavel i-a scris:

Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.” (1 Timotei 5:17-18)

Tot Apostolul Pavel a explicat semnificaţia simbolului cu privire la  boul care treieră bucate când a scris:

În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grâul trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el. Dacă am semănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice? Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos. Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte sunt hrăniţi din lucrurile de la Templu şi că cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. (1 Corinteni 9:9-14)

Deci, când spune că prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învrednici cu îndoită cinste, Apostolul se referă şi la un salariu dublu, care este şi o manifestare a cinstei, sau respectului pe care îl are biserica pentru aceşti oameni ca pentru nişte lucrători care sunt vrednici de plata lor. Şi acest îndemn este mai ales valabil pentru prezbiterii, adică lucrătorii în Evanghelie, care se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora.

9. Să preţuim mult pe cei ce se trudesc între noi

În Epistola I către Tesaloniceni Apostolul a mai scris:

Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi. (1 Tesaloniceni 5:12-13)

Salariul pe care îl oferă biserica pastorilor (preoţilor) este şi o manifestare a preţului şi a dragostei pe care o au pentru mai mari lor.

Puneţi toate aceste principii împreună şi, cu rugăciune şi călăuzirea Duhului Sfânt, stabiliţi pentru pastorul (preotul) vostru o plată vrednică de el, de voi ca şi Biserică şi de Numele Domnului nostru Isus Hristos care a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.

Articole recomandate: