Despre credinţa adevărată şi deosebirile dintre confesiunile creştine

confesiuni, confesiuni creștine, adevărata credință

Întrebare:

Aş dori să aflu, dacă se poate, care sunt diferenţele de natură religioasă dintre noi, creştinii ortodocşi şi cei catolici? Se poate afirma că a lor credinţă nu este cea corectă, deşi sunt creştini ca şi noi? Am în vedere deosebirile legate de calendare, prezenţa statuilor în biserici, respectiva a icoanelor la noi, prezenţa instrumentelor electronice şi lipsa acestora la ortodocşi, etc.? Dar faţă de celelalte confesiuni care se pretind a fi creştine, ca martorii lui Iehova şi alte secte care susţin că se bazează tot pe Biblie?

Biblia este dreptarul credinţei adevărate

Cele 66 de cărţi ale Vechiului şi Noului Testament tocmai de aceea au fost numite cărţi canonice, pentru că în ele se conţine tot ceea ce defineşte credinţa mântuitoare şi învăţătura sănătoasă a Domnului Isus Hristos. Credinţa adevărată este cea care se întemeiază pe învăţătura întreagă a Sfintelor Scripturi şi datoria fiecărei biserici locale este să respecte această învăţătură a Sfintelor Scripturi, aşa cum a spus şi Domnul Isus odată:

Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. (Ioan 5:39)

Iar Apostolul Pavel a scris:

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2Timotei 3:16-17)

Nici o confesiune nu deţine monopolul mântuirii

Pe parcursul secolelor oamenii au avut tendinţa să adauge diferite lucruri la învăţătura Domnului Isus Hristos lăsată pe paginile Noului Testament. Tocmai din pricina acestor tendinţe sau din dorinţa de a păstra curată învăţătura Mântuitorului au şi apărut multe confesiuni şi denominaţii. În cazul bisericilor Catolică şi Ortodoxă fiecare pretinde că este biserica primară, iar bisericile protestante cele mai multe au apărut tocmai din dorinţa întoarcerii la învăţătura sănătoasă a Mântuitorului aşa cum o găsim pe paginile Noului Testament. Un lucru este cert, că nici una din aceste confesiuni sau denominaţii nu deţine monopol asupra mântuirii, chiar dacă unii pretind că în afara confesiunii lor nu există mântuire. Mântuirea o oferă Domnul Isus Hristos la toţi cei ce cred în El, aşa cum scrie în Sfintele Scripturi:

Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. (Ioan 20:31)

Visul lui John Wesley

John Wesley, fondatorul metodismului, a făcut o lucrare enormă pentru înaintarea Evangheliei în naţiunea sa. A făcut seminar teologic, a fost misionar la indigenii din America, dar doar după ce s-a întors acasă şi a ajuns la marginea disperării, a înţeles credinţa în Isus Hristos şi a fost născut din nou. De atunci încolo a lucrat cu multă dedicare pentru înaintarea Evangheliei şi dacă s-ar pune într-o singură linie toată distanţa parcursă de el din sat în sat, prin toată Anglia, ar fi putut să înconjoare pe parcursul vieţii de patru ori Pământul. Foarte mulţi oameni s-au întors la Dumnezeu prin el şi au aflat mântuirea. După părerea unor istorici, dacă nu era Wesley, Anglia ar fi putut trece prin acelaşi infern care a trecut Franţa cu revoluţiile ei.

Spre sfârşitul vieţii, se spune că John Wesley a avut un vis în care s-a văzut în faţa porţii iadului şi a întrebat: „Aici sunt catolici?”. „Da” a fost răspunsul. Atunci a întrebat dacă sunt anglicani şi a primit acelaşi răspuns. A întrebat dacă sunt ortodocşi şi alte confesiuni şi a primit acelaşi răspuns. Atunci a întrebat dacă sunt metodişi, aceştia fiind oamenii care au crezut în Dumnezeu prin el. Spre marea lui surprindere şi întristare răspunsul a fost afirmativ. Cuprins de o mare disperare că a fost în zadar tot efortul vieţii lui, s-a trezit în acelaşi vis la poarta raiului. A pus îngerului aceeaşi întrebare despre catolici şi a primit răspunsul că nu sunt în rai catolici. Atunci a întrebat dacă sunt anglicani şi de alte confesiuni şi a primit acelaşi răspuns. A întrebat dacă sunt acolo metodişi şi răspunsul a fost tot „Nu”. În culmea disperării, Wesley a întrebat pe înger: „Dar cine atunci este acolo? Nu cumva este iadul lipsit de oameni mântuiţi?”. Atunci, se spune că îngerul i-ar fi spus: „Nu ai citit în Biblie? Aici sunt o mulţime îmbrăcată în haine albe pe care nu o poate număra nimeni şi sunt din fiecare popor, din fiecare neam, de fiecare limbă.” „Dar cine sunt ei?” – a întrebat Wesley. „Aceştia sunt toţi cei care şi-a spălat hainele în sângele Mielului.” Visul acesta ne arată că Dumnezeu nu ne mântuieşte după criteriul apartenenţei de o confesiune sau alta, ci după felul cum am crezut şi am ascultat de Cuvintele Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Există diferenţe neesenţiale

Sunt anumite diferenţe între confesiuni, cărora oamenii le dau prea multă importanţă, dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu expus în Sfintele Scripturi, acele diferenţe nu ar fi trebuit să fie prilejul despărţirilor pentru că ele nu joacă nici un rol la mântuirea sufletelor noastre. În Epistola către Filipeni, când s-a referit la anumite diferenţe între creştini, Apostolul Pavel a spus:

Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel. (Filipeni 3:15-16)

Ereticii nu vor moşteni Împărăţia cerurilor

Ereticii sunt cei care s-au abătut de la învăţătura sănătoasă a Bibliei şi ei nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum este spus clar şi de repetate rânduri pe paginile Sfintelor Scripturi. Aşa este şi în cazul Martorilor lui Iehova, care resping învăţătura despre divinitatea Domnului Isus Hristos, şi prin aceasta resping şi mântuirea lor proprie. Cu privire la acest subiect, Sfânta Scriptură spune foarte clar şi apăsat:

Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl. (1 Ioan 2:22-23)

Să ne luptăm pentru credinţa adevărată

Încă de la începutul bisericii, au început să vină multe atacuri asupra învăţăturii sănătoase şi apostolii au îndemnat atunci, şi prin ceea ce scrie în Noul Testament, ne învaţă şi azi să luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna, aşa cum scrie în Epistola lui Iuda:

Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos. (Iuda 1:3-4)

Mai vreau să vă atrag atenţia că credinţa adevărată, aşa cum o găsim scrisă pe paginile Sfintelor Scripturi, a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

Având în vedere toate cele scrise mai sus, în faţa sufletului propriu, fiecare om are responsabilitatea să studieze profund Sfintele Scripturi ca să poată deosebi bine adevărul de minciună. Doar în Sfintele Scripturi putem găsi adevărul absolut care ne poate proteja de erezii şi conduce în Împărăţia cerurilor. Iar chemarea Bisericii este să fie stâlpul şi temelia adevărului.