Cum trăiește cel care are credință adevărată?

0
2024

Întrebare:

Cum este un om cu credință adevărată, cum trăiește el și ce îl face deosebit de ceilalți oameni?

 

Oamenii fac azi multă discuţie în ce priveşte credinţa adevărată şi unde se găseşte ea, dar de multe ori această discuţie se duce numai în ce priveşte anumite diferenţe de doctrină sau poate diferenţe între confesiuni. Dar, credinţa adevărată, în primul rând, va fi manifestată în fapte. Despre asta afirmă Apostolul Iacov în Epistola sa și anume acolo descris cum trăiește un om care are în inimă credința adevărată. Iată ce spune Iacov:

Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n’are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mîntuiască? Dacă un frate sau o soră sînt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: ,,Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!“ fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n’are fapte, este moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: ,,Tu ai credinţa, şi eu am faptele.“ ,,Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.“ Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică? Avraam, părintele nostru, n’a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită. Astfel s’a împlinit Scriptura care zice: ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s’a socotit ca neprihănire“; şi el a fost numit ,,prietenul lui Dumnezeu.“ Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. Tot aşa, curva Rahav: n’a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, cînd a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale? După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă. (Iacov 2:14-26)

Credința fără fapte nu mântuiește

“Poate oare credinţa aceasta (fără fapte) să-l mântuiască?” întreabă Iacov cu privire la cel ce spune că are credinţă şi nu are fapte. Nicidecum! Acest om “crede că este religios” dar astfel “îşi înşeală inima” şi “religia unui astfel de om este zădarnică” (1:26).

Martin Luter din pricina acestui pasaj, a fost ispitit să creadă că Epistola lui Iacov nu a fost insuflată de la Duhul Sfânt. Se pare că Luter vedea o contradicţie între ceea ce scrie Iacov cu ce spune Pavel mai ales în Epistola către Romani când zice:

“Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, doarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii şi anume, neprihănirea dată de Dumnzeu, care vine prin credinţă în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.” (Romani 3:20-22)

Acelaşi gând Pavel îl spune şi în Epistola lui către Efeseni când zice:

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:8-10)

Deci, cei care au crezut în Dumnezeu ca să fie mântuiţi prin harul Lui, mai departe vor umbla în faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru ei să umble în aceste fapte. Lipsa acestor fapte în viaţa celui ce zice că este credincios, vor arăta şi vor fi o dovadă că credinţa lui nu este o credinţă mântuitoare.

Credința fără fapte nu folosește la nimic

“Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte?” Cu această întrebare retorică a început acest subiect. Am căutat să văd cum arată această întrebare în limba greacă a Noului Testament şi am găsit ca cuvântul “foloseşte” este G3786(numărul din Strong) ὄφελος (ophelos) şi derivă din ὀφέλλω (ophellō) care înseamnă a aduna într-o grămadă, a îngrămădi şi mai înseamnă a acumula, a beneficia şi a profita. Deci, credinţa adevărată, care se manifestă prin fapte şi care te mântuieşte te face să ai beneficii mari, să acumulezi pentru împărăţia cerurilor şi să ai profit în această privinţă. Iar, dacă această credinţă nu se manifestă prin fapte, tot efortul este în zadar. Iacov ilustrează aceasta prin pilda următoare:

“Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: “Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi- vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?” (Iacov 2:15-16)

Fratele sau sora care sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele nu au nici un profit de la fratele sau sora, care zic, dar nu fac nimic. Aşa şi noi, nu avem nici un profit, nici un avantaj faţă de cei mântuiţi nu ne oferă credinţa care doar spunem că o avem, dar nu facem ceea ce ne învaţă această credinţă a Domnului Isus.

Credința fără fapte este moartă în ea însăși

La sfârşitul acestui subiect Iacov  exemplifică aceasta în felul următor.

“După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.” (Iacov 2:26)

Pe când eram studenţi, soţia mea avea un examen şi am mers şi eu cu ea ca să o încurajez şi să o susţin înainte ca să intre la examen, era unul greu. Deci, Năstica a intrat în sala de examinare, iar eu, am întâlnit nişe ucenici de ai mei de la Universitatea de Medicină pe care i-am învăţat Taekwon-Do şi unul din ei lucra chiar în subsolul unde erau pastrate în formalină toate cadavrele pe care învăţau studenţii medicina. Am fost curios să merg şi el mi-a arătat tot ce se putea acolo de arătat. Din cazane cu formalină scotea tot felul de mădulare omeneşti şi mi le arăta. Dar, era un aşa miros urât, de care nu vă pot descrie şi înainte ca să încep a vomita, am cerut să ieşim afară. Când am ieşit în faţa clădirii institutului acolo stăteau studenţi şi studente, toţi tineri, frumoşi îmbrăcati şi plini de viaţă. M- am gândit în mine atunci, cei a căror trupuri şi mădulare le- am văzut numai ce în subsol, arătau tot aşa când au avut viaţă în ei, dar acum este un cu totul altfel de tablou.

Câteva zile după aceasta nu am putut să mănânc, dar în schimb m-am gândit la ceea ce scrie aici în Iacov, că “După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă”. Deci, pe cât este de atrăgătoare şi de frumoasă pentru oamenii din jur credinţa vie, tot atât de respingător şi de dezgustător este atunci când spunem că avem credinţă dar faptele noastre comunică altceva. Mi-am pus eu întrebarea mie atunci: Vasile, dar ce efect are la oameni credinţa care o marturiseşti tu? Ea atrage oamenii spre Hristos sau îi respinge? Ce vorbesc oamenii despre credinţa mea şi ce vorbesc oamenii despre credinţa ta? Cum se manifestă viaţa credinţei tale? Dacă nu se manifestă viaţa, atunci se manifestă lipsa de viaţa şi anume, după cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Credința fără fapte este lipită de argumente

Pentru că într-o zi “va zice cineva: Tu ai credinţa, şi eu am faptele.” Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” (Iacov 2:18) Şi ce vei arăta atunci? Vei arăta “O religiune curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru” prin care ai cercetat pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi te-ai păzit neîntinat de lume? Sau îţi vor arăta ei cum tu doar te crezi un om religios, dar nu-ţi înfrânezi limba, ci îţi înşeli inima şi că această religiune a ta este zădarnică? Deci, de partea cui sunt argumentele. De partea ta sau de partea lor?

Când a fost formată prima biserică în Ierusalim ni se relatează în Faptele Apostolilor că

“Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod.” (Fapte 2:46-47)

Şi aceasta pentru că oamenii vedeau diferenţa. Ei îi ştiau pe cei ce au crezut cum au fost și vedeau felul lor nou de viaţă acuma. Şi astfel Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi. Dumnezeu ne-a făcut credincioşi ca să ne mântuiască şi apoi ca să ne facă lumini în această lume. El spune

“Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:14-16)

Deci, Dumnezeu, în Hristos ne-a zidit prin credinţă pentru faptele bune pe care le-a pregătit mai înainte pentru noi, ca să umblăm în ele şi oamenii să vadă şi să-i dea Lui slava. Întrebarea care trebuie să ne punem este: Care sunt dovezile credinţei mele? Care sunt efectele acestor dovezi?

Credința adevărată nu este doar o acceptare intelectuală a lucrurilor

În timpul comunismului a fost o ruşine să spună cineva că crede în Dumnezeu. Cine spunea aşa era considerat rămas în urmă de societate. Acum, însa lucrurile s-au schimbat şi la cei mai mulţi le place să spună şi să se laude cu ceea că sunt credincioşi în Dumnezeu. Şi nu este rău. Este un mare pas înainte însăşi faptul că oamenii au început să accepte existenţa lui Dumnezeu, după ce a fost semănat cu atîta insistenţă ateismul în inimile lor. Dar, nu este suficient doar să crezi cu mintea în existenţa lui Dumnezeu. Iacov spune :

“Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci, dar şi dracii cred…. şi se înfioară.” (Iacov 2:19)

Acceptarea existenţei lui Dumnezeu şi a faptului că Sfintele Scripturi deţin adevărul, nu-ţi determină atitudinea faţă de Dumnezeu şi faţă de Adevăr. Dumnezeu nu se mulţumeşte din partea noastră doar cu o acceptare intelectuală a adevărului Sfintelor Scripturi, El vrea să trăim adevărul. Numai atunci vieţile noastre sunt mântuite şi numai atunci Numele Lui îşi primeşte slava de la noi.

Ce am observat în acest text, este că dracii ştiu de existenţa lui Dumnezeu şi se înfioară, fiind conştienţi de pedeapsa viitoare care îi aşteaptă. Oamenii însă, în prostia lor, au mers mai departe. Ei acceptă că Dumnezeu există, unii din ei acceptă şi faptul că există o pedeapsă viitoare, dar rămân indiferenţi şi nepăsători. Unii vin şi la biserică duminică de duminică, cântă poate şi în cor, dar nu-şi schimbă faptele lor. Nu aşa este cu credinţa adevărată.

Exemple de oameni cu credință

Pentru că prin exemplele altora, noi înţelegem mai bine adevărurile, Apostolul Iacov ne dă exemple de oameni care au trăit potrivit cu credința lor. Primul exemplu adus de Iacov este Avraam, părintele lor, pentru că era evreu, ca și destinatarii epistolei.

Am căutat să înţeleg ce înseamnă că credinţa a ajuns desăvârşită prin fapte şi am privit semnificaţia cuvântului “desăvârşit” în limba greacă G5048 τελειόω teleioō şi înseamnă a face ceva perfect, complet, a duce ceva până la urmă, a împlini, a termina, a aduce până la capăt, a adăuga ceea ce lipseşte unui lucru pentru a ajunge împlinit, sau plin, sau a ajunge până la sfârşitul ori scopul propus.

Deci, prin fapte, credinţa lui Avraam a ajuns să fie completă. Acest eveniment din viaţa lui Avraam, îl citează şi autorul Epistolei către Evrei, când spune:

“Prin credinţă a adus Avraam jerfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: “În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” Căci se gândea ca Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, că înviat din morţi l-a primit înapoi.” (Evrei 11:17-19)

Acest verset este foarte semnificativ, pentru că arată că Avraam acţiona potrivit cu ceea ce credea şi nu cu ceea ce se vedea sau ce dictau împrejurările. El era deplin convins în cuvântul şi promisiunile lui Dumnezeu şi acţiona în deplină ascultare de Dumnezeu.  Cuvântul lui Dumnezeu a făcut afirmaţia că “Avram a crezut pe Dumnezeu, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.” înainte ca să se fi născut Isaac.

Nimeni din oameni nu au putut să vadă sau să măsoare credinţa care a avut-o Avraam în acel moment şi cât de mult s-a încrezut în Dumnezeu. Dar, felul cum a procedat cu Isaac când l-a adus ca jertfă pe altar arată că:

“Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: “Aşa va fi sămânţa ta” (anume în acea seară când a crezut şi a fost socotit neprihănit). Şi fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, – avea aproape o sută de ani, – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El (în acea seara) nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţă, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că el ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta “I-a fost socotită ca neprihănire.”  Dar nu numai pentru el este scris că “i-a fost socotită ca neprihănire”; ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricina că am fost socotiţi neprihăniţi.” (Romani4:14-25)

Un alt exemplu Iacov ne dă prin curva Rahav, care a fosta fost socotită neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a ascuns pe acoperiş la ea.

Înainte de a se culca iscoadele, Rahav s’a suit la ei pe acoperiş,şi le -a zis: ,,Ştiu că Domnul v’a dat ţara aceasta, căci ne -a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe cari i-aţi nimicit cu desăvîrşire. De cînd am auzit lucrul acesta, ni s’a tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pămînt. Şi acum, vă rog, juraţi-mi pe Domnul că veţi avea faţă de casa tatălui meu aceeaş bunăvoinţă pe care am avut -o eu faţă de voi. Daţi-mi un semn de încredinţare că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama mea, pe fraţii mei, pe surorile mele, şi pe toţi ai lor, şi că ne veţi scăpa dela moarte.“ Bărbaţii aceia i-au răspuns: ,,Sîntem gata să murim pentru voi, dacă nu ne daţi pe faţă; şi cînd Domnul ne va da ţara aceasta, ne vom purta cu tine cu bunăvoinţă şi credincioşie.“ Ea i -a pogorît cu o funie pe fereastră, căci casa în care locuia era lîngă zidul cetăţii. Şi le -a zis: ,,Duceţi-vă spre munte, ca să nu vă întîlnească ceice vă urmăresc; ascundeţi-vă acolo trei zile, pînă se vor întoarce; după aceea, să vă vedeţi de drum.“ (Iosua 2:8-16)

Pentru că a crezut, Rahav a mers la o fapte de mare curaj şi vitejie. Periculos a fost să-i ascundă iscoadele, dar vă inchipuiţi cât de periculos a fost să meargă să le spună la toţi ai ei că a ascuns iscoadele. Dar, dacă cineva din ei aveau să o pîrască la împărat şi apoi să o scoată în piaţa cetăţii să o execute. Credinţa a transformat-o pe Rahav din prostituată în eroină şi a îndemnat-o la fapte eroice.

Care sunt faptele eroice la care mi-a dat puteri şi m-a îndemnat credinţa mea? Care sunt faptele de vitejie la care te îndeamnă şi te întăreşte credinţa ta? Este viaţa ta plină de faptele unei credinţe vii? Dumnezeu să ne ajute să avem în inimile noastre credința adevărată și toți cei din jur să vadă credința noastră prin faptele noastre.