Este acceptabil pentru un creștin să nu mai dea zeciuiala când are de întors datorii mari?

Întrebare:

Frate, am o întrebare: am multă datorie ( 10.000 lei). Dau zeciuiala în continuare sau mai întâi dau datoria? Mulțumesc!

Este scris:

Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămânţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an. Şi să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău şi întâii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi întotdeauna de Domnul Dumnezeul tău. (Deuteronom 14:22-23)

Zeciuaiala Datorii

Voi atrage atenția la câteva momente importante:

  • Zeciuiala se dă din tot venitul. Chiar dacă ai datorii, ai și venit, căci dacă nu ai avea un venit, nu ai avea cu ce să întorci datoriile. Dacă zice din tot venitul, atunci și din cel cu care intenționezi să întorci datoriile pe care le-ai acumulat.
  • Scopul zeciuielii este să înveți să te temi întotdeauna de Dumnezeu. Beneficiul major îl are tot cel care se închină cu ea, nu alții, căci el învață să se teamă de Domnul și de lecția aceasta poate ai și mai mare nevoie când ești în așa o criză și ai datorii.
  • Dumnezeu este în stare să te ajute să întorci orice datorie dacă te vei teme de El și vei urma în toate Cuvântul Lui.
  • Zeciuiala trebuie să o dai întotdeauna și așa să înveți întotdeauna să te temi de Domnul. Dacă este întoteauna, atunci este și pe perioada cât ai de întors datorii mari.

Dumnezeu să te ajute să întorci cât mai curând datoriile acumulate și în toată această perioadă să te temi de Dumnezeu, să te închini Lui corect și să cauți mai întâi Împărăția și neprihănirea Lui și atunci toate celelalte lucruri ți se vor da pe deasupra și Dumnezeu îți va da venitul necesar ca să poți întoarce datoriile acumulate.

La încheiere mai vreau să-ți recomand să faci rost de cursul de studiu biblic “Banii și Posesiunile: în căutarea fericirii” și să-l studiezi bine. Cine știe, poate dacă îl studiai înainte nu ajungeai în astfel de datorii. Un alt curs excepțional este “Căsătorie fără regrete”. Pe lângă ultele lecții foarte practice pentru căsătorie vei găsi acolo și lecția despre zeciuială, în care se studiază în profunzime acest subiect. Dumnezeu să te binecuvânteze.