O vizită la baştina lui Billy Graham

Cu mai mulţi ani în urmă, am fost invitat să vizitez Biserica Penticostală din Sacramento şi ne-am împrietenit mult cu creştinii de acolo. Câteva familii din acea biserică au venit să locuiască în oraşul Charlotte, din statul Carolina de Nord, unde, la invitaţia lor, am venit acum împreună cu soţia ca să facem un curs de studiu biblic inducitiv al Epistolei II către Tesaloniceni cu Biserica Penticostală din acest oraş. Prietenii noştri Radu şi Luminiţa Dan, ne-au invitat să vizităm Billy Graham Library, de care am fost impresionat foarte mult şi vreau să împărtăşesc în acest articol câteva momente.

Radu şi Luminiţa Dan cu copiii

Chiar când am ajuns în oraş, am observat că există o autostradă care poartă numele celui mai mare evanghelist al secolului XX – Billy Graham. Pentru că ploua, nu am reuşit din maşină să fac o poză mai bună. Pe acest drum am venit şi la Billy Graham Library.

Billy Graham Highway

La întrarea pe terenul bibliotecii am fost întâmpinaţi foarte prietenos şi bărbatul de la poartă ne-a oferit o brouşură cu harta parcării, dar care te face de la început să te gândeşti la împărăţia cerurilor pentru că pe ea scria ”Cum să parchezi (stabileşti) un suflet în ceruri pentru veşnicie”

How to parc a soul in heaven for eternity

Aşa arată complexul care este alcătuit din două construcţii.

Billy Graham Library View

Construcţia din faţă este casa construită de tatăl lui Billy Graham şi pentru care a cheltuit pe vremea aceea $9000. În ea şi-a petrecut copilăria marele evangelist. Constructorii acestui complex au demontat-o de la locul iniţial şi au instalat-o aici.

Graham Family Homeplace

Ne-am bucurat pentru posibilitatea care este oferită tuturor vizitatorilor să facă o plimbare prin casă.

Anastasia Filat în casă la Billy Graham

Billy Graham încă din anii 40 ai secolului trecut a realizat impactul şi puterea mijloacelor mas-media. De aceea, a început să facă programe radio şi TV pentru a transmite eficient Evanghelia în lumea întreagă. În librărie o sală întreagă este dedicată felului cum Billy Graham a folosit mas-media.

Aparate mas-media folosite de Billy Graham

Fiind un om al lui Dumnezeu, Billy Graham a fost consilier spiritual la 9 preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii.

Panoul cu Billy Graham şi preşedinţii SUA cărora le-a fost consilier

Sute de mii de oameni din lumea întreagă s-au întors la Dumnezeu în urma predicilor lui Billy Graham. În bibliotecă sunt plasate revolverele la doi criminali care i le-au dat în ziua când s-au întors la Dumnezeu, acesta fiind un semn că s-au lăsat de crimele pe care le săvârşeau altă dată şi au venit în poporul lui Dumnezeu.

Pistoale primite de Billy Graham de la criminalii care s-au pocăit

Pentru a transmite cât mai departe mesajul Evangheliei, Billy Graham a folosit aparate de copiat casete audio, care puteau fi operate fără energie electrică, ci printr-un generator mic incorporat care producea energie la rotirea unui mâner.

Într-o altă încăpere din acel complex mare, am văzut diferite secvenţe de la marile evanghelizări făcute de Billy Graham în lumea întreagă. Era şi o poză mare de la o evanghelizare care a fost în anii 80 în România, la Arad. Oamenii erau adunaţi în străzile din jurul bisericii şi pe clădirile din jur ca să asculte predica care era transmisă prin amplificatoare.

Evanghelizarea lui Billy Graham la Arad, România

La ieşirea din bibliotecă, în partea dreaptă, într-o grădină frumoasă, este înmormântată soţia evanghelistului – Ruth Graham. Despre ea, Billy Graham a spus că este cea mai bună creştină pe care a cunoscut-o vre-o dată.

Mormântul lui Ruth Graham

Această vizită m-a lăsat foarte impresionat de lucrarea lui Billy Graham şi felul cum el s-a lăsat folosit de Dumnezeu în Evanghelie.  A fost un om simplu, dar care şi-a trăit foarte, foarte frumos viaţa făcându-şi partea ce a pregătit-o Dumnezeu pentru el în Evanghelie.

Doamne, ajută-mi şi mie să-mi fac bine şi cu credincioşie partea şi să proclam Numele Tău cu putere.