Ce semnifică crucile din stropi apărute după ploaie?

Întrebare:

Bună seara. Am o problemă în legătură cu crucea. Unui prieten i-a apărut după ploaie 6 cruci din stropi. Ce ar putea însemna asta? Ar putea fi un semn rău? Mulțumesc anticipat!

În cartea lui Iov din Biblie este scris:

Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. El vorbeşte prin vise, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor. Atunci El le dă înştiinţări şi le întipăreşte învăţăturile Lui, ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie, ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei. (Iov 33:14-18)

Evident că a fost ceva neobișnuit când prietenului dumneavoastră i-au apărut după ploaie deodată șase cruci din stropi și aceasta tot este un fel cum Dumnezeu îi vorbește lui, ca să-l abată de la rău și ca să-i ferească sufletul de mândrie și de la groapă, adică de la moarte. Este bine că și el și dumneavaostră ați luat seama la acest mesaj din partea Celui Preaînalt. Prin această experiență neobișnuită Dumnezeu vă îndeamnă cu dragoste la pocăință. De aceea, spuneți-i prietenului dumneavoastră să ia în serios acest semn de la Dumnezeu și să înceapă de azi a căuta cu tot dinadinsul fața și voia lui Dumnezeu. Să ia Biblia și să înceapă a o studia cu rugăciune. Să creadă din toată inima în Domnul Isus Hristos, care a murit la cruce pentru mântuirea noastră a tuturor și să intre în Noul Legământ cu El. Același lucru vă sfătuiesc să faceți și dumneavoastră  dacă încă nu sunteți mântuit și nu aveți siguranța vieții veșnice. Ca să înțelegeți mesajul Evangheliei și cum să intrați în Noul Legământ vă recomand să faceți rost de cursul “Cum să ai o relație reală cu Dumnezeu” de Kay Arthur și să-l studiați împreună.  Așa să vă ajute Dumnezeu.