INTERVIU cu Daniel și Rosanna, cuplu cu experiență de 9 ani în homeschooling

Școala acasă (sau învățământul la domiciliu la cererea părinților) nu este reglementată, deocamdată, în Republica Moldova. Asta în timp ce în multe țări occidentale acest tip de educație se bucură de popularitate. Este și cazul unui cuplu din Australia, Daniel și Rossana, care de 9 ani fac homeschooling cu cei doi băieți ai lor, William și Joseph. Am avut bucuria să fac cunoștință cu acest cuplu drăguț, care se află acum în Republica Moldova și care mi-a împărtășit experiența lor de educație la domiciliu. Și pentru că m-am gândit că acest subiect ar putea fi interesant pentru mai mulți părinți, cu permisiunea lor, am decis să fac publică discuția noastră sub forma unui interviu.

Vitalie Marian: Ce v-a motivat să alegeți să faceți școala acasă?

Rosanna: Noi suntem profesori de școli publice. Ne-am propus să ne învățăm singuri copiii, să alegem curriculumul care să se potrivească băieților noștri și, pentru că suntem creștini, am dorit să le oferim o educație creștină. 

Daniel: Eu predau până acum într-o școală publică. Sunt profesor de muncă și un alt motiv pentru care am decis să facem școala acasă este că în școlile publice nu există disciplină – copiii nu se pot concentra eficient la ore. În plus, în Australia, curriculumul școlar este foarte îmbibat cu teoria evoluționismului, iar principiile morale promovate de sistem vin în contradicție cu convingerile noastre creștine. Toate acestea clădesc în copii o viziune asupra lumii, străină de Dumnezeu, care le determină comportamentul și le afectează întreaga viață. 

Rosanna: În Australia școala acasă este legală și există multe oportunități și programe de studiu. Noi ne-am ales forma de educație la distanță. Ei stau la evidență la o școală publică și noi îi învățăm acasă după curriculumul acelei școli. Aceeași școală, dar acasă.

Vitalie Marian: De ce ați ales tocmai această formă?

Daniel: Școala pe care am ales-o se află la o distanță mare, trebuie să parcurgi o oră și jumătate cu mașina. Este o școală creștină și toate obiectele, inclusiv Matematica, Știința și altele au la bază textul biblic. Noi folosim curriculumul realizat de o asociație americană – Accelerated Christian Education. Școala este flexibilă și ne dă posibilitatea să ne alegem programul individual pentru așa discipline cum ar fi Știința sau Istoria. Cu toate acestea, nu putem devia prea mult de la programul de bază, există un ghid oficial de care trebuie să ne conducem. Periodic, suntem vizitați de către un profesor, delegat de școală, și care verifică cum ne descurcăm. Ea ne vizitează o dată la 5 săptămâni. Toate temele de acasă noi le scanăm și le trimitem la școală.

Vitalie Marian: Cine pune notele pentru temele de acasă?

Rosanna: Eu pun notele, iar apoi profesoara le verifică, dar ea are un rol mai mult de mentor, decât de supraveghetor.

Vitalie Marian: Este nevoie să ai studii pedagogice pentru a face școala acasă?

Rosanna: Părinții primesc un ghid, în care este toată informația necesară pentru ei. Prin urmare, nu e nevoie să ai studii pedagogice pentru a-ți putea învăța copilul acasă. În sătucul nostru sunt în jur de cinci familii care fac homeschooling cu copiii lor, fiind dintr-o școală cu copiii noștri și nimeni din ei nu este profesor, sunt oameni obișnuiți – contabili, secretare.

Vitalie Marian: Cine se ocupă nemijlocit de procesul de studii și cum arată o zi de școală la domiciliu?

Rosana: Eu mă ocup de copii, iar soțul lucrează. Începem lecțiile la 8.30. Băieții noștri sunt deja mari. Unul are 11, iar celălalt 13. 

Vitalie Marian: O precizare, vă rog: de la ce vârstă ați început să faceți homeschooling cu ei?

Rosanna: De la 4 ani și jumătate. Deci, de dimineață unul face lecții de pian, iar celălalt învață limba germană. După aceea, ei se schimbă cu locurile. Apoi urmează versetul biblic pe care ei trebuie să-l recite pe de rost. După aceasta ei merg în odăi separate și studiază fiecare după programul său individual și aceasta durează până la prânz. Deci, ei studiază independent.“Profesorul” lor este în manual. Eu doar trec periodic pe la fiecare din ei și îi ajut acolo unde este nevoie de ajutorul meu.

Vitalie Marian: Deci, nu e nevoie să stați în fața lor la tablă și să le predați lecția cum se obișnuiește la școală?

Daniel: Nu, pentru că programul este gândit și construit în așa fel. 

Rosanna: Când copiii sunt mici este nevoie de mai mult timp de a petrece cu ei citind, cântând, făcând lucrul manual. Pe măsură ce cresc mai mari, ei devin mai independenți. 

Vitalie Marian: Așadar, lecțiile se încheie la prânz?

Rosanna: Acum băieții sunt mari și de aceea studiază până la orele 13.00. Apoi urmează pauza de prânz de o oră și la orele 14.0˝0 ne așezăm împreună ca să citim o carte de literatură sau carte de istorie până la pe la orele 16.30. 

Vitalie Marian: Dar nu e prea mult?

Rosanna (zâmbește): În realitate noi discutăm mult și acest timp îl petrecem de fiecare dată diferit.

Vitalie Marian: Le dați teme pentru acasă?

Rosanna: Nu, nu au teme pentru acasă, pentru că ei își fac toate sarcinile în timpul orelor.

Vitalie Marian: Programul e același, de luni până vineri?

Rosanna: Da.

Vitalie Marian: În afară de lecții, în ce alte activități sunt implicați copiii voștri?

Rosanna: În cea mai mare parte a anului zilele sunt lungi, așa că după lecții ei au sufiecient timp pentru joacă. De asemenea, mergem cu ei în vizită la prieteni, la înot, joacă fotbal. Deci, au multe activități extracurriculare. Și când sunt mai mici ei au mai mult timp de toate acestea, pentru că nu au așa de mult de studiat.

Daniel: Școala în care noi suntem înscriși periodic îi adună pe toți copiii care fac homeschooling pentru o zi. Și atunci, spre exemplu, eu îi iau cu mine și le arăt diferite experimente. În fiecare Paște se organizează o tabără de 3 zile, unde ei sunt implicați în multe activități și unde copiii se pot cunoaște mai bine. De asemenea, copiii noștri participă la diverse competiții sportive, cum ar fi alergările la distanță și altele.

Vitalie Marian: Cei care se opun învățâmântului la domiciliu aduc în discuție problema socializării. În opinia lor, copiii care fac școala acasă nu se pot socializa în măsura în care o fac semenii lor într-o școală publică. Teoretic face sens argumentul lor, dar cum este în practica voastră?

Rosanna: Argumentul lor nu va mai face sens, după ce se vor întâlni cu copiii noștri. Copiii noștri nu au nicio problemă cu socializarea. Desigur, dacă îi ții pe copii toată săptămâna doar în casă și ei niciodată nu interacționează cu nimeni, atunci ei vor avea probleme de socializare, dar școala acasă nu trebuie să fie așa. Copiii noștri interacționează cu foarte mulți oameni – în biserică, în familia lărgită, cu prietenii lor, cu alți copii din stradă, cu copiii din alte familii care fac școală acasă. Copiii care fac școla acasă interacționează cu oameni de diferite vârste, comparativ cu cei din școlile publice care mai mult comunică cu semenii lor. Spre exemplu, copiii din clasele primare interacționează cu cei de vârsta lor și, când ajung într-un cerc de copii de o vârstă mai mare, ei se separă de aceștia. Nu așa stau lucrurile în familiile care fac homeschooling. Aici se întâlnesc la un loc copiii de diferite vârste și respectiv dispare bariera de comunicare. Ceea ce am observat, acești copii comunică mult mai ușor cu adulții. 

Daniel: Întrebarea despre socializare trebuie pusă altfel: ce este o socializare bună și ce este o socializare mai puțin bună? Uneori, fiind la o școală publică, copiii se pot lega cu prieteni răi și respectiv socializarea ceea nu mai poate fi numită bună. Bine, același lucru li se pot întâmpla și copiilor care fac școala acasă, de aceea noi trebuie să abordăm mai larg acest aspect.

Vitalie Marian: Vi s-a întâmplat ca copiii să vă întrebe de ce ei nu merg la o școală obișnuită, așa cum merg semenii lor în fiecare dimineață? Dacă da, ce le-ați răspuns?

Rosanna: Le-am spus că aceasta a fost decizia noastră pentru binele lor, pentru că am vrut să alegem cea mai bună oportunitate pentru ei de a învăța. Iar cea mai bună oportunitate de a învăța este cu mama și copilul față în față. Aceasta este cea mai bună cale de a învăța.

Daniel: De asemenea, le spunem că ne pasă de sufletul lor și că am vrea să le dăm o educație creștină ca să poată fi mântuiți. Bineînțeles că aceasta nu ne dă o garanție, dar cel puțin facem totul ce ne stă în puteri. 

Vitalie Marian: Cum sunt relațiile voastre cu copiii? Puteți afirma cu încredere că le sunteți cei mai buni prieteni?

Rosanna: Bineînțeles că da. Așa cum v-am spus, ziua noastră de studii se termină pe la orele 16.00 și în tot timpul acesta noi comunicăm foarte mult, nu facem doar matematică, știință sau istorie. Noi discutăm la diferite subiecte și acest lucru ne unește. 

Daniel: Fiind profesor la școală, eu observ că adolescenții se distanțează foarte, foarte mult de adulți, comparativ cu copilul meu de 13 ani care aproape că nici nu înțelege ce înseamnă adolescență. Aici un rol mare îl joacă societatea, care le creează copiilor aceste condiții.

Rosanna: Societatea le dă un model, după care ei să se comporte. Ei le spun: ești deja mare, trebuie să fii argumentativ, să-ți aperi poziția, să devii independent. Atunci ei încep să se manifeste respectiv. Această schimbare în comportament se poate observa foarte bine la copiii care au învățat acasă mai mulți ani, iar apoi au fost plasați în școală publică. Părinții pot observa cât de mult copiii lor s-au distanțat de ei. Lucrurile revin la normal, atunci când copiii sunt readuși înapoi în sânul familiei.     

Vitalie Marian: Daniel, care este implicarea dvs, ca părinte, în educarea copiilor. Cum participați în viața lor?

Daniel: Acest subiect este cel mai mult abordat de băiatul meu mai mare, care este mai atașat de mine. Așa cum v-am spus, sunt profesor de muncă și predau tehnologiile industriale: sudarea, lucrul cu lemnul etc. El e foarte invidios pe aceasta, de aceea deseori îl iau cu mine la atelier la școală sau în atelierul de acasă și îl învăț toate aceste lucruri. De asemenea, eu predau grafica tridimensională la școală și, respectiv, îi învăț și pe băieții mei cum să folosească programul AutoCad, în special aplicația Venta, pentru proiectarea elementelor mecanice. Ei atât de bine se descurcă, încât deja mă învață pe mine. De asemenea, eu sunt pasionat de pescuit. Aceasta nu face parte din programul lor școlar, dar deseori îi iau cu mine la pescuit și-i învăț cum se pescuiește.

Vitalie Marian: Care este sunt cele mai mari provocări pentru părinții care fac școala acasă cu copiii lor?

Rosanna: Pentru mine e să fiu toată ziua cu copiii. Uneori timpul petrecut cu ei îmi aduce bucurie, alteori este o provocare. 

Vitalie Marian: Provocare că nu aveți timp liber pentru dvs?

Rosanna: Da, dar acesta este angajamentul pe care l-am făcut și am fost conștientă că-mi va lua tot timpul. În unele zile este ușor, în altele mai greu. Se întâmplă când William nu înțelege materialul și se întristează din această cauză, dar acesta este un proces normal în cadrul educației.

Daniel: O altă provocare ar putea fi situația financiară. Nu știu cum e în Moldova, dar în Australia majoritatea soților lucrează ambii, deși nu e mare nevoie. Dumnezeu m-a binecuvântat cu un lucru bun, care ne permite ca Rosanna să poată sta cu băieții și face școala acasă. 

Rosanna: Așa este, eu nu am niciun venit. Multe familii din Australia au câte 2 mașini, noi avem doar una și unii privesc la noi straniu, că noi nu avem aceleași valori ca și ei, dar aceasta este decizia noastră – mai bine avem mai puțin, ne limităm în ceva, dar ne investim viața în copiii noștri.

Vitalie Marian: Ce apreciați cel mai mult în educația la domiciliu?

Rosanna: Timpul petrecut cu copiii noștri. Pe de o parte, este o provocare, dar de cealaltă parte un privilegiu minunat de a fi prezent în fiecare etapă a vieții lor, să-i vezi cum încep a scrie, a citi, a gândi.

Daniel: Pentru mine – să-l văd pe feciorul meu de 13 ani că are dorință mare pentru învățare. Cu părere de rău, observ că mulți elevi nu au niciun interes pentru școală la această vârstă. Ei sunt mai mult interesați în telefoane, în gadget-uri, în ceea ce fac semenii lor și mai puțin în acumulare de cunoștințe.

Vitalie Marian: Vă mulțumesc mult!