Învățământul la domiciliu – o promisiune a Guvernului care nu a fost îndeplinită

Au trecut doi ani de la intrarea în vigoare a Codului Educației al Republicii Moldova. A fost un pas important în reformarea sistemului educațional din țara noastră și, poate că e prematur să vorbim de anumite rezultate, totuși mi-aș dori să văd cum s-au schimbat lucrurile. În acest articol aș vrea să amintesc Guvernului despre o promisiune făcută cu privire la învățământul la domiciliu și care nu a fost deocamdată adusă la îndeplinire.

învățământul la domiciliu

Codul Educației,la articolul 157 litera d), prevede că Guvernul, în termen de 24 de luni, “va examina practica învățământului la domiciliu la solicitarea părinţilor sau a altor reprezentanţi legali ai copiilor şi elevilor şi va prezenta Parlamentului propuneri de modificare a prezentului cod în vederea oferirii dreptului la acest gen de instruire”.

Cu părere de rău, nicio propunere de modificare în acest sens nu a fost pusă pe masa Parlamentului până la acest moment. Consider că Ministerul Educației a avut suficient timp pentru elaborarea unui mecanism în această privință, mai ales că există o bună practică occidentală pentru învățământul la domiciliu. Trebuie să spun că apreciez eforturile deputatului Valeriu Ghilețchi, care a insistat asupra includerii acestei prevederi în Codul Educației, iar în luna mai 2016 a expediat și o scrisoare către Guvern în care a cerut socoteală Executivului în ce privește progresele realizate în acest domeniu. Cu părere de rău, din câte cunosc, lucrurile nu s-au prea mișcat din loc la Guvern, dar vreau să cred că nu am dreptate.

În prezent, învățământul la domiciliu, de toate nivelele, se extinde doar asupra persoanelor cu dificultăți de învățare cauzate de dizabilități. Mă întreb, dacă există un mecanism care funcționează în cazul persoanelor cu dizabilități, care ar fi problema extinderii acestui mecanism asupra tuturor persoanelor? Ce este diferit?

În calitate de părinte, mă gândesc serios la învățământul la domiciliu al copilului meu. Am 100 de motive pentru aceasta . Regret, că până în prezent nu mă pot bucura de această oportunitate în țara mea. Apoi ne mirăm de ce oamenii pleacă peste hotare în căutarea oportunităților pe care statul nostru nu i le pot oferi…

<p”>Voi expedia în zilele următoare o scrisoare la Guvern și Parlament în care voi cere urgentarea procedurii de legalizare a homeschooling-ului în Republica Moldova. Și, dacă sunteți de aceeași părere cu mine, vă îndemn să faceți același lucru.