Cum să procedezi când prietenul tău vorbeşte ca unul posedat de demoni?

Întrebare:

Buna ziua! Problema mea a  început acum o lună, când m-am îndrăgostit de un băiat care mi-a răspuns la sentimente. Am constatat însa anumite atitudini ciudate în comportamentul său. Manifesta admirație față de lucrurile macabre și deseori rostește nume de demoni. Totuși, față de mine pare deosebit de blând și iubitor. Menționez că poarta o cruciuliță la gât, însa mi-a mărturisit că uneori aude voci care îi spun să-și facă rău. Ca test m-am gândit sa îl duc la biserica. Nu pot sa-mi dau seama daca e vorba de teribilism sau chiar e ceva mai grav. Cum as putea să-mi dau seama dacă este atins de malefic sau altceva? Există o rugăciune specială în astfel de cazuri? Ce aș putea sa-i cer lui Dumnezeu în acest caz? Doamne ajută!

Este bine că nu aţi ignorat acest comportament ciudat al băiatului de care sunteţi îndrăgostită şi că aţi adresat întrebarea.

Faptul că poartă o cruciuliţă la gât încă nu înseamnă că şi crucea lui Hristos domneşte  în inima lui, sau că a întrat în Noul Legământ din moment ce vorbeşte şi se poartă astfel. Poate ar fi cazul să-i sugeraţi să scoată cruciuliţa de la gât. Nu cumva poartă cruciuliţa ca şi amuletă?

Trebuie să-i puneţi întrebări cu privire la comportamentul lui şi să aflaţi ce gândeşte şi de ce se poartă astfel.

Apoi, să-l invitaţi să meargă la un slujitor al Bisericii care cunoaşte bine Cuvântul lui Dumnezeu ca să-i ofere consiliere duhovnicească şi ajutorul necesar.

Dacă nu recunoaşte prezenţa problemei şi refuză să meargă la Biserică pentru a găsi soluţia, trebuie să întrerupeţi această relaţie care evident nu va duce la o căsătorie fericită.