Poți cere în căsătorie fata care te iubește, dar nu este sigură de voia lui Dumnezeu?

Poți cere în căsătorie fata care te iubește, dar nu este sigură de voia lui Dumnezeu?Întrebare:

Am legat o prietenie cu o fată, eu fiind penticostal și ea tot penticostală. Eu am 27 de ani, iar ea 22. Problema este următoarea. Ea a descoperit la mine calități frumoase, la fel și eu la ea. O iubesc și ea mă iubește, cel puțin așa spune. Însă e nehotărâtă, îmi spune: “De unde știi că e voia Domnului să fiu cu tine, să fim împreună?” Ce argumente să-i ofer ca s-o luminez? Am tot citit articolele dvs. de pe Moldova Creștină, dar n-am găsit nimic care să clarifice situația actuală. Am întrebat-o de multe ori dacă mă iubește, să-mi spună adevărul și ea tot susține că mă iubește, problema fiind că nu e sigură dacă e voia Domnului sau nu să fim împreună. Ea vrea să faca voia Domnului, dar nu cunoaște exact care e voia Sa în legătură cu situația aceasta. Eu mi-am exprimat intenția de a o cere în căsătorie în viitorul apropiat. Aștept un răspuns. Mulțumesc frumos!

Anterior am scris articolul “Cunoaște voia lui Dumnezeu în alegerea partenerului de căsătorie” și am prezentat principiile după care trebuie să se conducă fiecare creștin sau creștină în alegerea soției sau a soțului.

Presupun că fata pe care dorești să o ceri în căsătorie are aceste dubii, pentru că a fost învățată că nu este suficient pentru căsătorie să ai doar dragoste și libertatea că este persoana potrivită cel după care vrea să meargă în căsătorie, că mai trebuie să fie ceva vreun semn sau să aibă confirmarea la vreun prooroc sau proorociță și așa să cunoască voia lui Dumnezeu. În articolul “Este necesar să mergi la prooroc când vrei să te căsătorești?” am răspuns la o situație similară. Cred că și aici fata a primit anumite învățături greșite cu privire la căsătorie și acestea o fac să aibă dubii și să fie așa nehotărâtă.

Cum să procedezi cu ea? Trebuie să afli care sunt motivele nehotărârii ei și dacă la temelie stă o învățătură greșită, trebuie mai întâi să o ajuți să înțeleagă și să primească învățătura sănătoasă a Cuvântului lui Dumnezeu și doar când ai siguranța că a înțeles aceasta, să o ceri în căsătorie. Altfel, viața totdeauna vă va fi întunecată și tristă, căci la orice greutate sau mai știu ce va începe să spună că, uite, nu a fost voia Domului să vă căsătoriți etc. Discuții ca acestea nu zidesc, ci dărâmă căsătoria.

Vă sfătuiesc să mergeți la un grup unde se studiază cursul “Căsătorie fără regrete”, iar dacă nu aveți în localitate un astfel de grup, vă putem ajuta și îndrepta să faceți cursul prin Skype cu cineva din învățătorii pregătiți la Institutul de Studiu Biblic Inductiv din Moldova. Dacă locuiți în Chișinău, vă invităm să vă alipiți într-un grup de studiu care se desfășoară la Biserica Buna Vestirea.