De ce nu trebuie să vorbim despre cei morți timp de 40 de zile?

Întrebare: 

Cum să procedăm când primim de pomană pentru cei morți? De ce nu trebuie să vorbim despre cei morți timp de 40 de zile? 

 

Subiectul pomenilor a fost abordat pe larg pe portalul Moldova Creștină. Vă recomand câteva articole în care veți găsi mai multă informație la acest subiect: 

  1. Ce să faci când primești de pomană? 
  2. Pomenile pentru cei morți 
  3. Ce spune Biblia despre pomene? 
  4. Ce așteaptă morții de la rudele lor?
  5. Cum să se comporte un creștin baptist când primește de pomană? 
  6. Cum să procedezi când soțul aduce acasă pomeni?  

În ce privește partea a doua a întrebării “De ce nu trebuie să vorbim despre cei morți timp de 40 de zile?”, presupun că este o superstiție. Am căutat să văd ce spune și învățătura ortodoxă în această privință, dar nici acolo nu am găsit prea multe răspunsuri, de aceea presupun că este vorba mai degrabă de o superstiție pur omenească și nicidecum de o învățătură. Pot însă să vă spun cu toată certitudinea că Dumnezeu în Biblie nu ne interzice nicăieri să vorbim despre cei morți. Ba dimpotrivă, epistola către Evrei spune: 

Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfîrşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa.(Evrei 13:7) 

Mai ales când este vorba de oameni care au investit în noi, ne-au învățat Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia spune să nu-i uităm, ci chiar dacă ar fi murit, să ne aducem aminte de exemplul lor și să le urmăm credința. 

 

Tot în Scripturi avem mai multe exemple în care vedem că Dumnezeu niciodată nu a interzis nimănui să vorbească despre cei morți timp de 40 zile. De exemplu, când Iacov, fiul lui Iosif a murit în Egipt: 

Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, l- a plîns, şi l- a sărutat. A poruncit doftorilor, care erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doftorii au îmbălsămat pe Israel(Iacov). Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi Egiptenii l- au plîns şaptezeci de zile. Dupăce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui Faraon, şi le- a zis:„Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui Faraon, ce vă spun eu. Tatăl meu m-a pus să jur, zicînd:„Iată, în curînd eu am să mor! Să mă îngropi în mormîntul, pe care mi l- am săpat în ţara Canaan. `Aş vrea dar să mă sui acolo, ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce” (Geneza 50:1-5) 

După ce a murit Iacov, tatăl lui Iosif, au urmat zile de jale. În timpul zilelor de jale nu poți ca să nu pomenești pe cel decedat. 

 

Nici în Noul Testament nu găsim vreo interdicție cu privire la aceasta. Dimpotrivă, Biblia spune: 

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n-au nădejde. (1Tesaloniceni 4:13) 

Moartea unui om este un motiv de întristare pentru familia sa și toți cei dragi. Dumnezeu nu ne interzice ca să vorbim și nici să nu ne întristăm cu privire la cei ce au murit. Doar că ne spune că întristarea noastră nu trebuie să fie ca acelora care nu au nădejde. Noi avem nădejdea învierii pentru că știm că dacă murim, mergem acasă la Domnul. Cursul de studiu biblic “Cerul, Iadul și viața după moarte” este un curs foarte interesant, unde este explicat foarte bine subiectul morții și al vieții de după moarte. 

 

Personal nu am găsit în Scripturi vreo interdicție pusă de Dumnezeu ca să nu vorbim despre cei morți. De aceea, trebuie să facem o deosebire clară între învățătura sănătoasă a Scripturii și tradiția și obiceiurile pur omenești.

 

Dumnezeu să ne ajute să trăim viața la maxima ei valoare și fie că trăim, fie că murim, noi să fim ai Lui!