Întrebare:
Sărbătoarea Paștelui în zilele noastre nu este deloc bazată pe Biblie. Isus ne-a poruncit să-I comemorăm moartea, dar nicidecum învierea. Care este deosebirea dintre sărbătoarea Paștelui și sărbătoarea Învierii Domnului Isus pe care o sărbătorim duminica?
Sărbătoarea Paștelui era una din sărbătorile importante ale poporului Israel prin care se comemora și sărbătorea eliberarea poporului Israel din robia egipteană. Aceasta era sărbătorită pe data de 14 a lunii Nisan (Martie/Aprilie). Prima mențiune a cuvântului Paște, dar și semnificația acestui eveniment o găsim în cartea Exod 12. În noaptea în care Domnul a eliberat pe poporul Israel din sclavia egipteană copiii lui Israel trebuiau să sacrifice mielul pascal, iar cu sângele lui trebuia să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al casei. Mielul avea să slujească drept substituire pentru fiecare membru a familiei poporului Israel. În seara aceleași zile Dumnezeu avea să treacă prin tot Egiptul și să lovească pe toți cei ce prin lipsa credinței n-au pus sângele mielului pe ușorii ușii. Acest sânge avea să slujească drept semn. (Exod 12:13)
“Cînd îl veţi mînca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare, şi toiagul în mînă; şi să-l mîncaţi în grabă, căci sînt Paştele Domnului. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului, şi voi lovi pe toţi întîii-născuţi din ţara Egiptului, dela oameni pînă la dobitoace, şi voi face judecată împrotiva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul. Sîngele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sîngele, şi voi trece pe lîngă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci cînd voi lovi ţara Egiptului. Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi, şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului, s-o prăznuiţi ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri.“ Moise a chemat pe toţi bătrînii lui Israel, şi le-a zis: “Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre, şi junghiaţi Paştele. Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sîngele din strachină, şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stîlpi ai uşii cu sîngele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă pînă dimineaţa. Cînd va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sîngele pe pragul de sus şi pe cei doi stîlpi ai uşii, Domnul va trece pe lîngă uşă, şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. Cînd veţi intra în ţara, pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfînt. Şi cînd vă vor întreba copiii voştri: “Ce însemnează obiceiul acesta?” să răspundeţi: “Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lîngă casele copiilor lui Israel în Egipt, cînd a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre.” (Exod 12:11-14, 21-27)
Cuvântul “pesach” din limba ebraică a Vechiul Testament înseamnă “a trece pe lângă”. Astfel Dumnezeu a cruțat viața fiecărui întâi născut din poporul Israel și a eliberat poporul din țara robiei. Pentru popor Paștele era o sărbătoare veșnică ce trebuia sărbătorită în fiecare an până când Mielul lui Dumnezeu avea să fie sacrificat pentru eliberarea fiecăruia care iese din robia păcatului. Atunci când Ioan Botezătorul a văzut pe Domnul Isus Hristos a spus:
“Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29)
Autorul cărții Evrei scrie:
“În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie. Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate? Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; căci este cu neputinţă ca sîngele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, cînd intră în lume, El (Isus) zice: “Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup, n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: “Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule. Prin această “voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.” (Evrei 10:1-7,10)
Mielul lui Dumnezeu a fost jertfit în ziua pregătirii Paștelor, când mielul pascal era sacrificat.
“Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: “Iată Împăratul vostru!” Dar ei au strigat: “Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” “Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: “Noi n-avem alt împărat decît pe Cezarul!” Atunci L-a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să-L răstignească. Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al “Căpăţînii“, care în evreieşte se cheamă “Golgota.” Acolo a fost răstignit.” (Ioan 19:14-18a)
Cu o zi înainte de sărbătoarea Paștelui și a răstignirii Domnului Isus, Mântuitorul a participat la ultima cină cu ucenicii Săi (Ioan 13:1), a frânt pâinea și a băut din pahar.
“Pe cînd mîncau, Isus a luat o pîne, şi după ce a binecuvîntat, a frînt-o, şi le-a dat, zicînd: “Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el. Şi le-a zis: “Acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi. Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu 14:22-25)
Pâinea și paharul erau legate direct de moartea Domnului pe cruce într-o formă sacramentală. Ucenicii lui Isus au fost instruiți să sărbătorească acest obicei spre comemorarea morții Lui pe cruce.
“Şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frînt-o, şi a zis: “Luaţi, mîncaţi acesta este trupul Meu, care se frînge pentru voi să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: “Acest pahar este legămîntul cel nou în sîngele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecîte ori veţi bea din el.” Pentrucă, oridecîteori mîncaţi din pînea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, pînă va veni El.” (1 Corinteni 11:24-26)
Creștinii sunt îndemnați să sărbătorească cu azimile curăției și adevărului și nu cu aluatul cel vechi al răului, imoralității, desfrînării și păcatului.
“Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.” (1 Corinteni 5:7)
Învierea Domnului Isus este centrul creștinității. Învierea Sa este o dovadă că Isus a făcut ispășire pentru păcatele noastre. După învierea Domnului Isus Hristos, primii creștini se închinau “în prima zi a săptămânii” (duminica) pentru sărbătorirea și comemorarea învierii lui Hristos. Deci, sărbătoarea Paștelui și Învierii Domnului Isus sunt cruciale pentru creștini și ele nu pot fi separate. Paștele se referă la moartea Domnului Isus și ispășirea păcatelor omenirii, iar învierea este o confirmare a lucrării mărețe de mântuire a lui Dumnezeu.