Dintr-un comentariu la articolul „Originea mişcării muniste (biserica unificării)”:
Scopul pentru care a venit Isus pe pământ nu a constat în nimic altceva decât a restaura căderea. Dacă Isus, care a venit ca cel de-al doilea Adam, nu şi-ar fi pierdut viaţa pe cruce, el ar fi restaurat linia de sânge originară a lui Dumnezeu, care nu are nici o legătură cu căderea, şi ar fi reparat eşecul primului Adam, creând familia adevărată ca mântuitor al omenirii şi ar fi fondat pe pământ patria originară a oamenilor – Împărăţia lumii care ar fi întruchipat idealul păcii, cu alte cuvinte Împărăţia Cerului pe pământ. Asta a fost scopul venirii lui pe pământ şi rămâne să fie scopul final a lui Dumnezeu pentru omenire. Suport biblic (Luc.1:31-33, Is. 9:6-7, Mat. 4:17). Cu toate acestea, discipolii, liderii evrei au eşuat în a-L recunoaşte pe Hristos, iar necredinţa lor L-a făcut pe Isus să-Şi sfârşească viaţa într-un mod atât de tragic şi jalnic.
Am rămas uimită de felul uşuratic şi iresponsabil cu care au fost scrise aceste rânduri. Nu-mi pot închipui cum poate o persoană, care pretinde a fi creştin, să vorbească în aşa fel despre Domnul Isus Hristos.
Dar să ne întoarcem la subiectul pus în discuţie. Adepţii mişcării muniste afirmă că Domnul Isus, din cauza morţii, nu Şi-a sfârşit lucrarea care i-a fost încredinţată de Dumnezeu şi de aceea l-a rugat pe Moon să sfârşească această lucrare. Să vedem ce spun Scripturile despre moartea Domnului Isus.
Moartea Domnului Isus nu a fost un eşec, ci:
…a fost alegerea Domnului Isus:
Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” (Ioan 10:17-18)
…a fost planul lui Dumnezeu:
Vechiul Legământ sau Legământul Legii are doar umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor. (Evrei 10:1). Prin toate rânduielile Vechiului Legământ Dumnezeu a vrut să arate poporului Israel lucrarea care avea să o facă prin Isus Hristos în Noul Legământ. Toate jertfele care se aduceau după rânduiala Vechiului Legământ aveau menirea să şteargă păcatele oamenilor. Şi totuşi, nimeni nu a fost făcut desăvârşit prin Legământul Legii, pentru că aceste jertfe nu erau în stare să curăţe cugetul oamenilor de gândurile rele care îi duceau în păcat.
De aceea, când intră în lume, El (Isus Hristos) zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinosuri, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi (Legământul Legii), ca să pună în loc pe a doua (Noul Legământ). Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna. (Evrei 10:5-10)
Din acest text vedem clar că voia lui Dumnezeu pentru Domnul Isus a fost ca El să se aducă ca jertfă pentru sfinţirea noastră.
…a fost vestită prin proroci cu mult înainte de naşterea Domnului Isus
Psalmul 22 descrie cu lux de amănunte răstignirea Domnului Isus. Acest psalm a fost scris cu aproximativ 900 de ani înainte de Hristos, pe vremea când omenirea nu cunoştea metoda de pedeapsă prin răstignire. Răstignirea a fost introdusă ca metodă de pedepsire cu moartea pe vremea Imperiului Roman. Iată câteva versete din acest Psalm:
6 Dar eu sunt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor. 7 Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic: 8 „S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-l iubeşte!” … 14 Am ajuns ca apa care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara şi se topeşte înăuntrul meu. 15 Mi se usucă puterea ca lutul şi mi se lipeşte limba de cerul gurii: m-ai adus în ţărâna morţii. 16 Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele: 17 toate oasele aş putea să mi le număr. Ei însă pândesc şi mă privesc; 18 îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea. (Psalmul 22:6-9, 14-18)
Daniel în cartea sa scrie despre lucrurile viitoare şi despre „vremea sfârşitului” . În capitolul 9 Daniel se roagă pentru poporul său şi pentru Ierusalim. Era în primul an al domniei lui Dariu Medul. Trecuseră 70 de ani de la dărâmarea Ierusalimului şi din cărţi, din prorociile lui Ieremia aflase că Dumnezeu hotărâse aceşti 70 de ani pentru Ierusalim. Pe când se ruga Daniel, a venit în zbor la el omul Gabriel (Daniel 9:21) şi i-a spus planul lui Dumnezeu cu privire la Ierusalim şi la poporul Israel:
Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” Daniel 9:24-27
Vedem că după 69 de săptămâni hotărâte pentru Israel şi Ierusalim, Unsul avea să fie stârpit. Acesta a fost planul lui Dumnezeu pentru mântuirea întregii omeniri, nu numai a evreilor, după cum este scris la Romani 11:11 „prin alunecarea lor (a evreilor), s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos”