Destoinicia noastră vine de la Dumnezeu

0
496

Ieri am vizitat un forum dedicat familiilor, şi când am vrut să plasez un comentariu şi un link la articolul are am scris despre contracepţie, am rămas uimit să văd cât dispreţ au aşa numiţii creştini, dintr-o naţiune care se pretinde creştină, faţă de preoţii lor. Ce să facă un preot când se simte nesocotit şi desconsiderat? Să vadă şi să înţeleagă de unde vine destoinicia lui. Despre destoinicia lucrătorului creştini este capitolul 3 al Epistolei II a lui Pavel către Corinteni.

destoinicia Ca să înţelegem mai bine despre destoinicia creștinilor

Apostolul Pavel a venit în Corint, un oraş peste măsură de imoral şi decăzut spiritual, şi a predicat Evanghelia plantând biserica şi formând ucenici. După plecarea lui Pavel, au venit nişte lucrători răi, care s-au pretins a fi adevăraţi apostoli. Oamenii aceştia răi şi-au asumat meritele lui Pavel vorbindu-l de rău pe Apostol şi făcându-i pe Corinteni să-l desconsidere în inimile lor. Pavel avea planuri să vină în Corint din nou, dar din pricina unor împrejurări imprevizibile, nu a reuşit să vină la ei în timpul promis. Aceasta i-a făcut pe Corinteni să-l desconsidere şi mai mult şi să-şi piardă recunoştinţa şi respectul care se cuvenea să-l aibă faţă de părintele lor spiritual.

Lucrătorii destoinici nu se laudă singuri

Apostolul Pavel începe capitolul 3 astfel:

Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? (2 Corinteni 3:1)

Spune aceasta în legătură cu cele scrise în capitolul 2 când dă explicaţii pentru întârzierea lui să vină la Corint. Mai spune la încheierea acelui capitol o realitate pe care cineva putea să o interpreteze ca şi o laudă personală şi anume, apostolul scrie:

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui. Într-adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Căci noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inima curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos. (2 Corinteni 2:14-17)

Cei ce strică Cuvântul lui Dumnezeu se laudă singuri

Cu referinţă la ei a spus Pavel:

Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi? (2 Corinteni 3:1)

Lucrătorii răi nu făceau ucenici, ci doar veneau pe urmele lui Pavel ca să profite material de pe urmele eforturilor apostolului şi să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, oriunde veneau, pentru a se impune, ei aveau nevoie de scrisori de recomandare şi când plecau într-un alt loc mai cereau iar scrisori de recomandare. Ei nu aveau o lucrare care să-i recomande.

Ucenicii sunt dovada destoiniciei lucrătorului adevărat al Evangheliei

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Când Pavel şi ceilalţi lucrători din echipa lui au venit la Corint, n-au stricat Cuvântul lui Dumnezeu, ci au vorbit cu inima curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos. Evanghelia aceasta curată, fiind propovăduită a adus mântuire şi transformare în vieţile corintenilor. De aceea, ei sunt acum dovada destoiniciei lui Pavel, aşa cum scrie el:

Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. (2 Corinteni 3:2)

Corintenii mântuiţi şi transformaţi sunt dovada apostoliei lui Pavel şi a destoiniciei lui şi al celorlalţi lucrători adevăraţi care le-au slujit. Mai spune Pavel în continuare:

Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne. Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos. (2 Corinteni 3:3-4)

Eşti tu un destoinic lucrător al lui Dumnezeu? Care este dovada destoiniciei tale? Cauţi aprecierea Lui, sau aprecierea oamenilor doar?

Cum te porţi faţă de lucrătorii destoinici ai lui Dumnezeu care ţi-au slujit şi îţi slujesc prin Evanghelie? Le rămâi recunoscător? Sau i-ai desconsiderat?

Cum te porţi faţă de alţi lucrători ai Evanghelie? Nu cumva îţi asumi meritele şi rezultatele alergării lor ca să-ţi asumi şi destoinicia lor?