Ce să credem despre darul de clarvăzător?

Întrebare:

Mă puteți ajuta? Ce stiți despre darul de clarvăzător? M-a luat vălul și m-a prostit sa scap de datorii. Am soțul bolnav și mai rău, sunt disperată! Ce mă sfătuiți să fac?

Dicționarul explicativ al limbii române dă următoarea definiție:

CLARVĂZĂTÓR, -OÁRE, clarvăzători, -oare, adj. (Despre oameni) Care vede desfășurarea în viitor a unei situații mai clar, mai limpede decât alții; (despre acțiuni) care dovedește perspicacitate, clarviziune. – Clar + văzător (după fr. clairvoyant).

Cum vedeți, conform definiției, cuvântul nu se referă neapărat  la parctici oculte, ci la capacitatea omului de a analiza bine realitatea și, în baza acestei analize, de a prevedea cum ar putea să se desfășoare evenimentele în viitor.

Dar, din mesaj mi se pare că vă referiți la practici oculte când oamenii încearcă prin vrăjitorii și ghicit să privească în viitor. Acestea sunt lucruri păcătoase categoric condamnate de Dumnezeu. Vă invit să citiți articolul “Ce spune Biblia despre ghicit și vrăjitorie?” ca să aflați ce este scris în Biblie.

Înțeleg că ați fost ispitită de diavolul să apelați la vrăjitori sau poate chiar să practicați vrăjitoria ca să scăpați de problemele prin care treceți acum. Dar să știți că aceasta nu va aduce eliberare, ci o scufundare în și mai mari probleme dacă nu vă pocăiți din toată inima.

Chiar acum, când citiți acest articol, vă îndemn să apelați în rugăciune la Dumnezeu și cu cuvinte proprii să vă pocăiți, cerându-vă iertare pentru păcatul comis și să vă deziceți deplin de orice fel de practici vrăjitorești și de orice alte păcate. Grăbiți-vă să intrați în Noul Legământ cu Domnul Isus  și să-i fiți o credincioasă ucenică a Lui.  În cartea Faptele Apostolilor ne este relatat despre felul cum unii oameni din Efes s-au pocăit de vrăjitoriile lor și au devenit ucenicii lui Hristos. Iată ce citim despre ei:

Mulți din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră. Și unii din cei ce făcuseră vrăijtorii, și-au adus cărțile, și le-au ars, înaintea tuturor: prețul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginți. Cu atâta putere se răspândea și se întărea Cuvântul Domnului. (Faptele Apostolilor 19:18-20)

Dacă v-ați pocăit din toată inima, atunci trebuie să nimiciți orice informații sau obiecte care ar putea să-i afecteze și pe alții și să-i atragă în vrăjitorii. Mai trebuie să vă cereți iertare și de la oamenii față de care ați păcătuit prin vrăjitoriile care le-ați practicat.
Și cu privire la problemele celelalte prin care treceți vreau să vă încurajez să vă puneți nădejdea în Dumnezeu, să vă rugați și să așteptați cu răbdare izbăvirea care vine de la El. Procedați după sfatul pe care ni-l dă Dumnezeu în Sfintele Scripturi când zice:

Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbare. Dar rădarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvîrșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic. (Iacov 1:2-4)

Așa să vă ajute Dumnezeu!