Pe ce bază oficiază preoții ortodocși a doua, a treia și chiar a patra căsătorie?

Întrebare: 

Preoții ortodocși ar trebuie să oficieze căsătoriile, dacă partenerii sunt la a doua, a treia sau chiar și a patra căsătorie? Știu că biblic nu e acceptat divorțul decât doar din motive de preacurvie, însă ei pe ce se bazează când oficiază căsătoriile la aceste categorii de oameni? Mulțumesc.

Da, este adevărat că preoții ortodocși oficiază a doua, a treia și chiar și a patra căsătorie. Baza au luat-o nu din Sfintelor Scripturi, ci din învățătura părinților bisericii. 

La început Biserica nu tolera a doua și a treia căsătorie și chiar interzicea prezența clericilor la astfel de nunți. Canonul 7 de la Neocezareea (a.315) spune astfel: 

Presbiterul să nu mănânce la nunţile celor căsătoriţi a doua  oară, deoarece nunta a doua cere penitenţă; cine va fi acel  presbiter care, prin participarea sa la ospatare, aprobă aceste nunţi?

Apoi, Vasile cel Mare în canonul al 4-lea spune cu privire la a treia și a patra căsătorie, că sunt poligamie. 

În privinţa celor ce se căsătoresc a treia oară şi a celor ce se  căsătoresc mai de multe ori, am hotărât acelaşi canon, care este  corespunzător şi pentru cei ce se căsătoresc a doua oară; adică pentru cei ce se căsătoresc a doua oară, un an; alţii însă au hotărât  doi ani; iar pe cei ce se căsătoresc a treia oară îi afurisesc pe trei,  de multe ori şi pe patru ani. Şi pe una ca aceasta o numesc nu  nuntă, ci poligamie, ba mai curând desfrânare, ce se pedepseşte;  pentru aceea, şi Domnul a zis samaritencei, care schimbase cinci bărbaţi: „Pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat” (loan 4, 18). Pentru că cei ce au trecut peste limita nunţii a doua nu mai sunt vrednici  să se numească cu numirea de bărbat sau de soţie. Apoi în privinţa  celor ce se căsătoresc a treia oară am primit obiceiul de afurisire  pe cinci ani nu din vreun canon, ci din urmarea celor primite mai  înainte. Dar nu trebuie a-i opri pe ei cu totul de la Biserică, ci a-i învrednici de ascultare, doi ori trei ani, şi după aceea să li se dea  voie să stea împreună, iar de la împărtăşirea Sfintei Taine celei  bune să fie ţinuţi departe, şi atunci când vor arăta vreun rod de  pocăinţă să se aşeze la locul împărtăşirii.

În secolul al X-lea împăratul Leon Filozoful a pierdut în timp de câțiva ani două soții. După ce s-a căsătorit a treia oara, în același an i-a murit și a treia soție. El, fiind încă tânăr, și neavând moștenitori legali voia să se căsătorească a patra oară cu o femeie cu care avea deja un copil nelegitim. Nicolae I, patriarhul Constantinopolului, n-a voit să binecuvânteze această căsătorie, motivând că este potrivnică dispozițiilor canonice ale Bisericii. Întrucât, din porunca împăratului, acesta a fost cununat de un preot, patriarhul a exclus pe împărat din Biserică, iar pe preotul respectiv l-a caterisit. Ofensat, împăratul a dispus ca patriarhul să fie exilat și la un sinod din 908, format din adepți ai împăratului, patriarhul a fost caterisit și s-a ales un alt patriarh (Eutimiu), iar căsătoria împăratului a fost declarată legală. Faptul acesta a produs mare tulburare în Biserică. Murind Leon în 912, urmașul său la tron împăratul Alexandru a convocat de îndată un sinod care a reintegrat în scaun pe patriarhul Nicolae, care cu greu a liniștit spiritele. Patriarhul Nicolae, pe vremea împăraților Constantin al 7-lea și Roman I, în anul 920 a convocat un sinod care a condamnat tot ceea ce s-a hotărât la sinodul din 908 împotriva prescripțiilor canonice ale Bisericii referitoare la recăsătorire. 

Este adevărat că sunt foarte rare cazurile ca cel al împăratului Leon Filoziful ca să-i moară unui bărbat patru soții după ce a fost căsătorit cu ele consecutiv, dar mă întreb care era temelia biblică pentru a-i fi oprită recăsătorirea în astfel de cazuri? El nu a divorțat de soțiile sale. Biblia spune că îi este oprită recăsătorirea unei persoane care a inițiat divorțul, dar dacă îi moare cuiva partenerul de căsătorie, este liber să se recăsătorească. De ce să fie numită desfrânare o astfel de recăsătorire? La desfrânare poate fi ispitit cineva de Satana tocmai din motivul că i-a fost interzisă recăsătorirea în astfel de cazuri.

Sunt curios dacă cunoaște cineva din cititori cazuri concrete când a fost oficiată căsătoria a treia sau a patra și care a fost rolul și poziția preotului vis-a-vis de aceasta?