Biserica are parte de multe atacuri din partea celor care se declară necredincioși sau se declară ”creștini”, dar nu cunosc multe despre creștinism și nu trăiesc o credință autentică. Mai multe voci cer impozitarea venitului Bisericii. De ce au nevoie de aceste impozite? Care le este nemulțumirea? Dacă dau bani Bisericii și nu au încredere în felul cum vor fi administrați, de ce îi dau? De ce simt nevoia de a fi redirecționate o parte din aceste resurse statului, dacă deja au dat o parte din venit statului? De ce nu caută o Biserică locală în care să fie deplini încredințați, inclusiv atunci când este vorba despre administrarea veniturilor? Iar dacă nu dau, de ce sunt atât de neliniștiți de administrarea banilor altora? Le pasă să nu fie înșelați? De ce nu-i luminează, arătându-le adevărul sau arătându-le o Biserică care administrează corect veniturile? Iar dacă nu le pasă, de ce doresc să beneficieze, prin intermediul statului, din donațiile unor cetățeni care dau Bisericii din anumite convingeri religioase, care au hotărât să doneze din venitul pe care-l au, venit din care au dat și statului partea cuvenită?
Cetățenii care au hotărât să dea Bisercii o parte din venitul lor au încredere în administrarea pe care o face Biserica, care este foarte diferită de administrarea de către stat. De ce statul trebuie să administreze o parte din venitul Bisericii? Oare nu are statul un buget format din veniturile contribuabililor pe care trebuie să-l administreze?
Nu este Biserica separată de stat?
Potrivit Legii Nr. 125 din 2007 privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie, ”cultele religioase sunt autonome, separate de stat, egale în drepturi în faţa legii şi a autorităţilor publice” (Alin. (1) al art. 15).
Atunci când Biserica încearcă să-și exprime poziția și să-și manifeste valorile în anumite probleme de interes public, o majoritate mare citează principiul separării Bisericii de stat. Chiar dacă aceasta reprezintă vocea unei mari majorități din țară, poziția Bisericii este desconsiderată și redusă în valoare prin enunțarea acestui principiu.
Biserica și Statul sunt instituții diferite. Aceste instituții au dobândit încrederea cetățenilor în raporturi colosal de disproporționate. Potrivit Barometrului de Opinie Publică, Biserica rămâne în topul celor mai de încredere instituții din Republica Moldova – 77%. La polul opus se află partidele politice, Parlamentul, Guvernul, Preşedinţia şi Justiţia care dezamăgesc în continuare cetăţenii.
Bisericii îi reușește să desfășoare anumite lucrări creștinești prin dările de bună voie ale enoriașilor, fără să fie nevoie de un impozit obligatoriu stabilit. Aceasta nu i-ar reuși și statului. De ce n-ar recâștiga statul încrederea cetățenilor? De ce caută să administreze și bugetul instituțiilor care au reușit să câștige încrederea oamenilor? Oare creștinii care donează Bisericii își doresc aceasta? Ei au dat deja Cezarului ce-i aparține, iar din partea rămasă încredințează Bisericii o sumă spre administrare.
Cei care se compromit judecă preoții care se compromit
Nu toți slujitorii Bisericii au un comportament ireproșabil. Mulți compromit credința pe care o mărturisesc prin faptele lor. Aceasta este foarte grav și face să scadă încrederea oamenilor, după cum avertiza apostolul Petru:
În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul (Isus Hristos) care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (Biblia, 2 Petru 2:1-2)
Acesta este efectul valabil și astăzi pentru cei care se declară creștini, dar trăiesc în destrăbălare. Din cauza lor, calea adevărului, vestită de Biserică, este vorbită de rău.
De ce mai stau în Biserică dacă tot trăiesc în destrăbălare? Așa cum spune apostolul Petru în textul citat, ei ”strecoară pe furiș erezii nimicitoare”, fiind motivați de obținerea unui câșig mârșav, dar vor avea parte de o pierzare inevitabilă:
În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează. (Biblia, 2 Petru 2:2)
Politicienii sunt foarte nemulțumiți de aceste înșelăciuni motivate de lăcomie, paradoxal, în timp ce ei sunt învinuiți de același lucru. Ei cer ca ”acei preoţi care compromit principiul credinţei ” să fie ”luaţi în atenţia societăţii civile” (Valeriu Streleț, președintele fracțiunii PLDM). Societatea civilă, într-adevăr, aceasta face. Trist este că din ce în ce mai mulți preoți sunt luați în atenția societății civile. Dacă lucrurile nu se vor schimba, procentul va scădea la minim, urmând exemplul celor care s-au compromis total, cu referire la sondajul Barometrului de Opinie Publică, unde celelalte instituții au obținut un foarte mic procent de încredere.
Negreșit, toate aceste instituții sunt judecate de popor, care-și face concluziile în măsura gravității și frecvenței cazurilor de compromitere. Diferit este în cazul acestor instituții lipsa și prezența alternativei. Orice cetățean are posibilitatea să-și aleagă o altă Biserică locală în care are încredere, inclusiv în ce privește administrarea banilor. Alternativele în cazul statului sunt, însă, mai puțin accesibile – așteaptă și speră la o guvernare mai bună sau părăsește statul (greu pentru patrioți și adevărații creștini), în ambele variante fiind obligat să achiți impozitele.
În timp ce Biserica trebuie să fie pusă pe gânduri de o eventuală cădere în ce privește credibilitatea, cei care reprezintă instituțiile Parlamentului, Guvernului, Președenției și Justiției ar trebui să fie rușinați să învinuiască Biserica. Dar, se repetă constatarea Mântuitorului Isus despre tendința oamenilor de a scoate paiul din ochiul altora, înainte să scoată bârna din ochiul propriu. Acest tupeu reflectă realitatea tristă apreciată de analistul economic român Ilie Serbanescu:
”Dacă realizează venituri, trebuie să fie impozitate (bisericile). Politicienii nu se tem de Dumnezeu.”
Vicepremierul Guvernului României, a recunoscut, însă, acest raport de credibilitate acordat instituțiilor publice:
„Până la urmă, cam câte instituţii-reper, câte instituţii de referinţă către care românii să se îndrepte mai avem în ţara aceasta? Mi-aţi cerut părerea mea, de politician, de cetăţean şi de credincios: eu cred că Biserica este o instituţie care trebuie ajutată sau întărită, pentru că în multe momente din viaţă Biserica rămâne singurul reper unde cauţi un sprijin moral sau cel puţin o linişte.”
Să-și arate Biserica dragostea de țară!
Acesta este îndemnul redacției Moldova Suverană:
”Cât de patriote Bisericile din Republica Moldova, fie că este vorba despre Mitropoliile Moldovei şi Basarabiei, fie cultele creştine neoprotestante, Cultul Islamist sau chiar sectele religioase legale? Dacă iubesc statul Republica Moldova, dacă-l respectă, atunci de ce să nu contribuie la prosperarea ţării şi prin plata impozitelor? În fond, respectul faţă de ţară, mai ales în cazul Bisericilor, înseamnă, în primul rînd, dragostea şi grija faţă de enoriaşi.”
Potrivit învățăturilor Bibliei, Biserica ca și instituție are menirea să spună oamenilor despre salvarea sufletelor prin credință în Hristos. De asemenea, oamenii trebuie învățați intens și profund Sfintele Scripturi, printre care și învățătura despre supunerea față de autorități. Această supunere se manifestă și prin plata impozitelor. Acesta este felul în care biserica își aduce contribuția la dezvoltarea statului. Ar mai fi și alte modalități, dar conducerea nu primește sfaturile și valorile creștine. Aceasta pentru că ar fi împiedicați de principiul separării statului de biserică, cât de arbitrar-voluntar n-ar fi citat acesta.