70 de ani de eliberare a evreilor din „fabricile morţii”

 „Fabricile morţii”, aşa erau numite lagărele de exterminare a poporului evreu, strategie naţională prin care Adolf Hitler vroia să soluţioneze „problema evreilor din Europa” şi să creeze o nouă rasă ariană. 

„Libesborn – experimentul de creare a unei rase superioare” 

Ideologia nazismului s-a bazat iniţial pe idei preluate de la unii teoreticieni rasişti care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, lansaseră conceptele „rasă ariană”, „puritatea rasei”. Conform acelor idei, omenirea ar fi fost alcătuită în baza unei ierarhii valorice a raselor, iar viaţa reprezenta numai „supravieţuirea adaptabililor”. Poporul german era considerat superior, parte din „rasa ariană” şi îi revenea sarcina de a menţine puritatea rasei şi de a subordona rasele inferioare: evreii, slavii, ţiganii şi rasele de culoare. Hitler considera comunitatea evreiască drept un cancer care distrugea trupul Germaniei.

Hitler îşi exprimă ura faţă de evrei în biografia sa – Mein Kampf:

„O dată ce voi fi la putere, prima şi cea mai importantă treabă a mea va fi anihilarea evreilor. Imediat ce voi avea puterea să fac aceasta, am să construiesc rânduri de spânzurători—în Marienplatz în Munchen, de exemplu—cât de multe permite traficul. Apoi evreii vor fi spânzuraţi fără discriminare şi vor fi lăsaţi acolo atâta timp cât permit principiile igienei. Imediat ce sunt dezlegaţi, vor fi agăţaţi următoarea tranşă de evrei şi tot aşa, până când şi ultimul evreu din Munchen va fi exterminat. Alte oraşe vor proceda la fel, exact aşa, până când toată Germania va fi curăţată de evrei.”

Visul măreţ al naziştilor, Al Treilea Reich – „domnia de o mie de ani a rasei pure, ariene” – avea nevoie de soldaţi, de muncitori, de oameni devotaţi trup şi suflet cauzei, bărbaţi blonzi cu ochi albaştri, care să fie crescuţi de la bun început doar pentru acest proiect. În acest scop, nou-născuţii erau supuşi unui test ADN ca să li se dovedească originea ariană, iar îndată ce faptul era confirmat, copiii deveneau proprietatea lui Hitler. Dacă, din nefericire, copilul născut în cadrul programului era bolnav sau avea un handicap, era omorât sau dus într-un lagăr special, unde era lăsat să moară.

Holocaustul sau soluţia finală a problemei evreieşti 

Holocaust (din gr. ?λόκαυστον (holуkauston):holos, „complet”şi kaustos, „ars”) este un termen utilizat, în general, pentru a descrie uciderea a cca 6 mln. de evrei de toate vârstele, în lagărele de la Auschwitz, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”, program de exterminare a evreilor plănuit şi executat de regimul naţional – socialist din Germania, condus de către Adolf Hitler. 

Auschwitz este numele german al oraşului situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei şi alte naţionalităţi din întreaga Europă.

Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a „soluţiei finale”, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puţin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Din vara anului 1940, Auschwitz a fost declarat lagăr model şi pus la dispoziţia delegaţiilor internaţionale, iar când au fost întrebaţi de ce au înfiinţat acest lagăr, naziştii au spus că este singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare. 

„Munca eliberează” 

Aceasta era deviza sub care se executau crimele, înscrisă pe frontispiciul porţii de la intrare, cu litere de fier forjat – dovadă a cinismului conducătorilor nazişti. Semnificaţia acestui slogan urma să fie prea curând înţeleasă de către deportaţii aduşi cu forţa în lagărele respective.

Atât înainte, cât şi după transportul lor, efectuat cu trenuri de marfă, ca nişte vite, deportaţii erau dispuşi în rânduri compacte şi sortaţi pe peroane. Bătrânii şi copiii erau despărţiţi de grupurile apte de muncă, pregătindu-se să facă ultimul drum al vieţii lor, către camerele de gazare, ascunse sub forma unor duşuri pe care era scris „baie” şi „saună”. Când cereau apă, pentru că le era sete după drumul lung în trenurile marfare, li se spunea să se grăbească, pentru că în lagăr îi aştepta cafea şi că se răceşte.

Erau puşi în buncăre a câte 800 –1.200 de persoane. Îndată ce camera era plină, uşile erau închise ermetic şi se aruncau tuburi de Zyklon-B în camere prin găuri din zidurile laterale, tuburi ce emanau un gaz toxic. Cei aflaţi înăuntru mureau în 20 de minute; viteza morţii depindea de cât de aproape erau deţinuţii de gurile de gaz. Conform estimărilor, o treime din victime mureau imediat.

Gazul era pompat afară, cadavrele scoase (ceea ce dura până la patru ore), plombele de aur din dinţi erau extrase cu cleştii de prizonierii dentişti, iar părul femeilor era tăiat.

La început, cadavrele erau îngropate în gropi adânci şi acoperite cu var nestins, dar între septembrie şi noiembrie 1942, din ordinele lui Himmler, acestea au fost dezgropate şi arse. 

„Unde a fost Dumnezeu?” 

Mulţi critici şi filosofi neagă existenţa Holocaustului, unul din motive fiind lipsa de implicare a lui Dumnezeu şi nerespectarea promisiunilor. Dumnezeu a fost şi acolo şi El nu Şi-a uitat legământul pe care l-a încheiat cu Avraam, Isaac şi Iacov:

„Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia, Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. Ţie şi seminţei tale după tine îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca şi străin, şi anume, îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” (Genesa 17:7-8) 

Însă, din cauza neascultării de poruncile lui Dumnezeu şi a călcării legământului, Dumnezeu a pedepsit poporul Său, l-a trecut prin foc şi prin sabie, pentru ca să ştie că El este Domnul, Dumnezeul lor, care i-a scos din ţara Egiptului cu mână puternică şi tare:

„Pentru că, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu dragă inimă, vei sluji în mijlocul foamei, setei şi goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta. El îţi va pune pe grumaz un jug de fier, pînă te va nimici.” (Deuteronom 28:47-48)

Poporul Israel a suferit o scădere demografică considerabilă din cauza neascultării lor:

„După ce aţi fost atât de mulţi ca stelele cerului, nu veţi mai rămâne decât un mic număr, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău”. (Deuteronom 28:62)

După cum binecuvântarea s-a extins peste generaţii, tot aşa şi pedeapsa pentru păcatele lor a trecut şi peste urmaşii lor:

„Fiii şi fiicele tale vor fi date ca roabe pe mâna altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, şi mîna ta va fi fără putere. Un popor, pe care nu-l cunoşti, va mînca rodul pămîntului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi zdrobit. Priveliştea pe care o vei avea sub ochi te va face să înnebuneşti. … Domnul te va duce, pe tine şi pe împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Acolo, vei sluji altor dumnezei, fer lemn şi de piatră. Vei fi de pomină, de batjocură şi de rîs printre toate popoarele la care te va duce Domnul.” (Deuteronom 28:36-37)

Dar, Dumnezeu nu Şi-a uitat poporul. În îndurarea Sa, Şi-a adus aminte de legământul încheiat cu Avraam, Isaac şi Iacov şi i-a scos din robia neamurilor, printre care îi împrăştiaseră:

„Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră. Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele. Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.” (Ezechiel 36:24-26)

„Ascultaţi Cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: „Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma”.” (Ieremia 31:10) 

„În memoria Holocaustului” 

Nemăsurata durere ce se consuma între pereţii barăcilor, unde mai mult de 1000 de persoane erau înghesuite ca animalele, nu poate avea nici un corespondent în interpretarea actuală a evenimentelor ce s-au petrecut acolo. Pentru ca asemenea atrocităţi să rămână vii în amintire, iar victimele terorii naziste să nu fie uitate niciodată, UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz, în 1979, ca parte a moştenirii culturale universale a omenirii. Printre barăcile care compun acest teritoriu al groazei, acum creşte iarba. Unele locuri sunt frumos amenajate cu adevărate covoare de flori. Cu toate acestea, prezenţa crematoriilor, a furnalelor, a barăcilor de triere şi a zidului morţii, obligă la o permanentă rememorare a tot ce s-a întâmplat atunci. S-a amenajat o expoziţie în fiecare bloc al morţii ce prezintă posterităţii obiecte şi spaţii încărcate de suferinţa oamenilor ce le-au populat.

 Ziua de 27 ianuarie înseamnă sfârşitul Holocaustului şi eliberarea din lagărele de concentrare naziste de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Nu este cunoscut numărul exact al evreilor ucişi în Holocaust, „soluţia finală a problemei evreieşti” aşa cum a fost numit programul de exterminare plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania condus de Adolf Hitler. Cifra cel mai frecvent notată de istorici este de şase milioane. Anul acesta, s-au împlinit 70 de ani de eliberare de sub regimul lagărelor de exterminare a evreilor de la Auschwitz-Birkenau.