Русский
Español
English
În Moldova, ca și în cele mai multe țări foste Republici ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, există mai multe asociații baptiste după care își trag și numele adepții acestora. Astfel, există baptiști înregistrați, baptiști neînregistrați și baptiști autonomi.
Întrebare:
Am auzit că în Moldova există două feluri de baptiști și nu știu care este diferența între aceștia. Știu că unii se numesc înregistrați și alții neînregistrați. Explicați-mi care este și cum a apărut această diferență?
Situația baptiștilor dinainte de separare
În Rusia țaristă confesiunile evanghelice au fost persecutate de Biserica Ortodoxă care a utilizat din plin pentru acest scop structurile statului. Când au venit bolșevicii la putere, au confiscat averile mari ale Bisericii Ortodoxe Ruse și ,dorind să promoveze ateismul, au proclamat libertatea religioasă. Astfel, în primii ani ai puterii sovietice, creștinii baptiști și evangheliști din Rusia au predicat Evanghelia cu multă putere și un mare număr de oameni s-a întors la Dumnezeu, fiind plantate multe biserici noi. Dar după 10 ani de putere sovietică, Iosif Stalin, conducătorul politic al Uniunii Sovietice a declanșat prigoane aprige împotriva tuturor confesiunilor religioase în urma cărora au fost deportați și omorâți în lagăre de concentrare și un foarte mare număr de creștini baptiști. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, sub presiunea comunității internaționale și mai ales a SUA, autoritățile comuniste au devenit puțin mai tolerante față de confesiunile religioase din țară și, ca să arate bine în fața comunității internaționale, în 1944 au adus din închisori pe liderii baptiști și au facilitat formarea Uniunii Baptiste din USSR, astfel dorind să aibă control asupra tuturor credincioșilor și bisericilor din țară.
Cum a apărut problema înregistrării și separarea baptiștilor?
În anii 1958-1964 secretarul general al USSR, Nichita Hrușciov a desfășurat o campanie agresivă antireligioasă și chiar s-a lăudat că în anul 1965 „va arăta la televizor pe ultimul popă din țară”. În anul 1960 conducerea Consiliului Unional al Creștinilor Evanghelici Baptiști (Всесоюзный Совет Евангельских Христиан Баптистов) a cedat presiunilor autorităților comuniste și a adoptat două documente ce aveau să reglementeze activitatea bisericilor și creștinilor din întreaga țară. Primul document se numea „Noul regulament al Consiliului Unional al Creștinilor Evangelici Baptiști” (Новое положение ВСЕХБ) și al doilea, un document secret întitulat „Scrisoare cu instrucțiuni adresată presbiterilor superiori” (Инструктивное письмо старшим пресвитерам). Aceste documente exprimau atitudinea ostilă a autorităților sovietice față de religie și veneau în contradicție cu Sfânta Scriptură și cu principiile bisericii baptiste. Astfel, „scrisoarea cu instrucțiuni” le cerea presbiterilor să curme „manifestările misionare nesănătoase”, să „elimine practica nesănătoasă de recrutare a noilor membri în biserici”, interzicea să fie botezate persoanele care nu au atins încă vârsta de 18 ani, iar cei care treceau de această vârstă puteau fi botezați doar după o perioadă de încercare de 2-3 ani. Noul regulament interzicea predicarea în afara limitelor adunării, iar membrilor bisericii era îngăduit să li se predice doar în casa de rugăciune. Le era interzis creștinilor să ia parte la închinare în altă biserică decât cea în care era membru. Interdicțiile mergeau până acolo că erau interzise să fie folosite în închinarea bisericii instrumente precum chitara sau să fie invitat corul altor biserici în ospeție. Conducerea Uniunii Baptiste a mizat pe aceea că bisericile, după ce vor face cunoștință cu aceste documente, vor protesta și în baza acestor proteste conducerea vor putea cere autorităților anularea documentelor menționate. Karl Sedlețchii, ex-episcopul Uniunii Creștine Evanghelice Baptiste din Moldova, scrie în memoriile sale astfel:
Eu personal am fost martor când conducătorii Uniunii, înmânând scrisoarea cu instrucțiuni către presbiterii superiori, plângeau și îi convingeau pe toți, să nu procedeze așa cum era scris în acea scrisoare, pentru că nu este a noastră și nu noi suntem autorii ei. (Карл Седлецкий, Мои воспоминания, 1993, p.103)
În luna mai a aceluiași ani, câțiva lideri baptiști printre care A. Prokofiev, G.Kriuchkov (care avea să devină unul din liderii-cheie a mișcării, la stânga în poză), G.Vins și alții s-au opus acestor regulamente și au format un grup pe care l-au numit „Grup de inițiativă”. Ei au făcut o adresare oficială Consiliului Unional al Creștinilor Evangelici Baptiști condus de I.Jidkov și A.Karev (la dreapta în poză), cerându-le să se anuleze documentele trimise bisericilor și să convoace în mod de urgență congresul baptiștilor din întreaga țară care nu se mai întrunise din anul 1926.
Pentru că nu au primit nici un răspuns la adresarea lor oficială, membrii grupului de ințiativă au multiplicat copii ale noului regulament și scrisorii cu instrucțiuni și le-au trimis bisericilor din întreaga țară, atașând și un mesaj cu explicații asupra acelor două documente. La scurt timp grupul de inițiativă a făcut o adresare oficială și către conducerea URSS, cerând convocarea unui congres al tuturor baptiștilor din țară, dar autoritățile sovietice au răspuns prin arestarea a peste 200 de activiști în perioada 1960-1963. Totuși, sub presiunea credincioșilor, autoritățile au permis conducerii Consiliului Unional al Creștinilor Evanghelici Baptiști să convoace o întrunire unională la data de 15 octombrie 1963 și doar acolo, la fața locului, întrunirea a fost redenumită „congres” și au anulat acele două documente compromițătoare, înlocuindu-le cu un statut. La acest congres, conducătorii Uniunii Baptiste s-au pocăit și și-au cerut iertare de la toți participanții pentru acele două documente. Părerea mea este că bine ar fi făcut atunci să se fi retras din poziția de conducere și așa avea să fie corect, dar, se pare că presiunile autorităților și anturajul în care se aflau ei nu le-a permis aceasta. Sau poate tocmai prin retragerea lor deschideau calea autorităților să pună oamenii lor în aceste poziții.
Grupul de inițiativă s-a redenumit în „comitet organizatoric” și nu a recunoscut congresul, deoarece a considerat că a fost reprezentat doar de bisericile care acceptaseră documentele adoptate de conducere. Ei au mai făcut un efort și au ajuns să aibă o audiență la conducerea URSS. Totuși, lucrurile nu s-au schimbat și atunci a hotărât să părăsească Consiliul Unional al Creștinilor Evangheliști Baptiști și a format Consiliul Bisericilor Creștinilor Evangheliști Baptiști (Совет Церквей Евангельских Христиан Баптистов) și a trecut în ilegalitate, luând mai târziu ca și principiu refuzul acceptării oricărui fel de înregistrare și o atitudine de ostilitate față de creștinii și bisericile care au rămas în cadrul uniunii pe care au părăsit-o.
Încercare de reconciliere
În anul 1974, după ce în conducerea de vârf a Uniunii Sovietice au avut loc transformări care s-au reflectat și printr-o schimbare a atitudinii statului față de cultele religioase, Uniunea Baptistă a inițiat congresul 41 la care au fost invitați toți în speranța că se va reuși o depășire a acestei schizme care avusese loc în anul 1965. Cu părere de rău, conducerea bisericilor neînregistrare a refuzat să participe și a trimis scrisori prin care i-au oprit pe conducătorii și membrii bisericilor să participe la congres. După acest congres, în cadrul Consiliului Bisericilor Creștinilor Evangheliști Baptiști (Совет Церквей Евангельских Христиан Баптистов) a avut loc o nouă schizmă care a dus la apariția baptiștilor autonomi.
Cine au avut dreptate?
Karl Sedlețchii scrie în momeriile sale următoarele:
Astfel, doar după ce am studiat și am cercetat cu atenție și obiectiv această întrebare importantă legată de schizma bisericii, am ajuns la concluziile convingătoare pe care le proclam și le împărtășesc ferm până în ziua de azi. Ele sunt următoarele. Biserica lui Hristos pe întreg parcursul istoriei nu o singură dată a trecut prin momente grele și critice, în timpul cărora unii creștini au deviat la stânga și alții la dreapta, dar cei mai mulți membri ai bisericii au rămas credincioși Domnului și Cuvântului Său și n-au deviat nici la stânga și nici la dreapta. (Карл Седлецкий, Мои воспоминания, 1993, p.111)
Apoi, el împărtășește experiența lui personală și felul cum a procedat în acea vreme grea când se ruina unitatea baptiștilor din Uniunea Sovietică. Când a primit scrisoarea cu instrucțiuni pentru presbiterii superiori, a mers și a depus efort să adune protestele din partea bisericilor din Cernăuți pe care apoi le-a transmis biroului central al Uniunii Baptiste. Apoi, când au început a circula prin biserici scrisorile de învinuire venite atât din partea grupului de inițiativă, cât și a conducătorilor uniunii, el a întreprins tot ce a putut ca aceste scrisori să nu ajungă în bisericile pe care le păstorea. În același timp, nu a urmat instrucțiunile de nici un fel și așa cum a slujit, așa a continuat să sujească și să ducă Evanghelia. În felul acesta, bisericile păstorite de el au rămas în afara conflictului și concentrate la înaintarea Evangheliei și urmarea Cuvântului lui Dumnezeu. Știe că au fost și în Moldova păstori care au adoptat această strategie și au păstrat integritatea bisericilor locale.
Experiența personală
Eu m-am întors la Dumnezeu în anul 1991, când acest conflict și motivul pentru existența lui erau epuizate. Peste câțiva ani am fost contactat de câțiva frați baptiști din bisericile neînregistrate care m-au rugat să-i învăț a studia Sfintele Scripturi după metoda inductivă. Ei au avut probleme cu conducerea bisericilor din pricina acestei părtășii cu mine și am înțeles că aceasta era doar din motivul că eu fac parte din această uniune. Totuși, noi nu am stat cu frații să discutăm nici conflictul care a dus la schizmă, nici alte lucruri legate de aceasta, pentru că pasiunea noastră a fost și a rămas să studiem Sfintele Scripturi și să trăim potrivit cu ceea ce este scris în ele.
O ultimă experiență
Recent am vizitat Biserica Baptistă Română „Harul” din Sacramento, SUA. M-am bucurat să aflu că sunt și frați din Moldova, dar am fost întrebat de niște creștini români ce este cu înregistrații și neînregistrații și de ce nu se acceptă unii pe alții. Mi-au spus că au venit baptiști din bisericile neînregistrate din Moldova și când au întâlnit alți baptiști din Moldova în acea biserică au plecat tocmai din motiv că aceștia din urmă proveneau din biserici înregistrate. Ce sens mai avea aceasta?
Domnul Isus a spus că dacă ne vom iubi unii pe alții cum ne-a iubit El, atunci toți oamenii vor cunoaște că suntem ucenicii Lui. Aceasta este numele pe care îl avem și pentru care trebuie să râvnim ca să fim recunoscuți de toți oamenii că suntem ucenicii lui Isus. Dacă ne iubim unii pe alții, atunci ne vom accepta unii pe alții în dragostea Lui. Dacă nu, să nu ne trezim cumva că oamenii au văzut în noi baptiști înregistrați, neînregistrați, autonomi etc., dar numai ucenici ai lui Hristos nu au văzut. Mare pericol este acesta și să ne ferească Dumnezeu de așa ceva.
