Despre zeciuieli şi darurile de bună voie în Noul Testament

Întrebare:

Este corect să vorbim astăzi în Biserică despre termenul de „zeciuială” sau, mai corect e sa vorbim despre „daruri de buna voie”? Sau putem vorbi despre ambele?

Există un verset în Noul Testament unde Domnul Isus vorbeşte despre zeciuială ca şi despre ceva care trebuie să fie făcut şi anume:

Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuie să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. (Matei 23:23)

În Noul Testament creştinii sunt îndemnaţi continuu la dărnicie, ajutorarea sfinţilor, să facă parte din toate bunurile lor celor ce-i învaţă din  Cuvântul lui Dumnezeu, să împărtăşească simţirile altora, şi alţi termeni care sunt folosiţi în sens de dărnicie. Anterior am scris despre zeciuieli aceste două articole:

• Trebuie să dăm zeciuiala doar la Biserică?
• Poate Biserica primi zeciuiala dintr-un câştig mârşav?