„Vestirea care ați auzit-o de la început” este Legea sau Cuvintele Domnului Isus (1 Ioan 3:11)?

Întrebare:

„Vestirea care ați auzit-o de la început”: se referă Ioan la Lege sau la cuvintele Domnului Isus? (1 Ioan 3:11)

Iată acest verset în contextul lui:

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său. Căci vestirea, pe care ați auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alții; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. (I Ioan 3:9-12)

Chiar dacă în versetul 9 apostolul Ioan se referă nemijlocit la Noul Legământ (nașterea din nou sau din Dumnezeu), referința făcută la Cain, din următorul verset, ar putea duce pe cititor la gândul că Ioan se referă la Lege. Legea, într-adevăr vorbește despre dragoste pentru aproapele nostru. Însuși Domnul Isus spune că cele mai mari porunci sunt să iubim pe Dumnezeu și aproapele:

Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;” și: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea”. (Matei 12:28-31)

Și apostolul Pavel scrie sfinților din Roma că dragostea este împlinirea Legii, pentru că toate poruncile pot fi rezumate într-o singură poruncă: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea. De fapt: „Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu poftești”, și orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. (Romani 13:8-10)

Prin Lege (Vechiul Legământ) Dumnezeu a învățat pe poporul Israel să-L iubească pe El și pe aproapele.

Dovezi că „vestirea care ați auzit-o de la început” nu se referă la Lege

În Noul Legământ Domnul Isus a dat o poruncă nouă, care cere de la om o dragoste mai mare pentru aproapele decât o cerea Legea:

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții. (Ioan 13:34-35)

Dragostea Domnului Isus pentru ucenici și pentru toată omenirea a mers până la jertfă: în seara în care avea să fie vândut, înainte ca să spună aceste cuvinte de mai sus, Domnul Isus le-a spălat picioarele la toți ucenicii și urma să meargă la moarte pentru mântuirea lor! El Și-a arătat dragostea pentru ei, slujindu-le și dându-le o pildă. El a spălat picioarele la toți ucenicii: lui Iuda despre care știa că în aceeași seară avea să-L vândă, lui Petru, care în aceeași noapte avea să se lepede de trei ori de El și la toți ceilalți 10 ucenici, care aveau să-L părăsească în grădina Ghetsimani. Cuvântul în limba greacă folosit de apostolul Ioan pentru „dragoste”, atât în Evanghelie (Ioan 13:34, 35), cât și în prima sa epistolă (Ioan 3:11) este „agape” și are în vedere o dragoste jertfitoare, o dragoste inteligentă, care urmărește binele obiectului dragostei.

Pe când Legea cerea „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”  și „dacă cineva rănește pe aproapele lui, să i se facă așa cum a făcut și el: frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să i se facă aceeași rană pe care a făcut-o el aproapelui său (Levitic 24:19-20), Domnul Isus ne învață să iubim chiar și pe vrăjmașii noștri și să le facem bine:

Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte”. Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Orișicui vrea să se judece cu tine, și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ți cere, dă-i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău”. Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit. (Matei 5:38-48)

Și apostolul Pavel scrie despre dragoste și ne învață să ne iubim și vrăjmașii și să le facem bine ca prin aceasta să le trezim cugetul (să îngrămădim cărbuni aprinși pe capul lor):

Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Prea iubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui”. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine. (Romani 12:17-21)

Deci, nu putem spune că porunca de a ne iubi unii pe alții la I Ioan 3:11 este o referință la Lege.

Dovezi că „vestirea care ați auzit-o de la început” se referă la cuvintele Domnului Isus

În această epistolă apostolul Ioan de mai multe ori face referință la ceea ce au auzit de la început sau le-a fost vestit de la început. Chiar din primele rânduri din această scrisoare apostolul Ioan scrie că le vestește ce era de la început, adică viața veșnică, care este în Hristos Isus:

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața vecinică, viață care era la Tatăl, și care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea, pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întunerec. (1 Ioan 1:1-5)

Pentru o înțelegere mai bună a acestui subiect este important să cunoaștem contextul în care a fost scrisă această epistolă și care a fost motivul pentru care apostolul Ioan a scris această epistolă. Apostolul Ioan scrie epistolele sale în jurul anilor 90, adică aproape peste 60 de ani de la nașterea Bisericii. A trecut mai mult de jumătate de secol de când a luat naștere Biserica și mulți din primii creștini au mers la Domnul și mulți din cei cărora le scrie apostolul Ioan nu au cunoscut personal pe Domnul Isus. Dacă la începutul Bisericii problema majoră erau prigoanele, atunci la acea perioadă, când scrie apostolul Ioan epistolele sale, Biserica, pe lângă prigoane, mai era atacată și de erezii. Una din cele mai răspândite și periculoase erezii era învățătura gnosticilor. Potrivit învățăturii gnosticilor, Domnul Isus nu a avut un trup real, ci doar s-a părut că are un trup fizic și că duhul Său a coborât peste El la botez, dar L-a părăsit înainte de crucificare. Afară de aceasta ei se credeau superiori celor care nu au acea „cunoaștere superioară” pe care o posedau ei. Unii cercetători ai Bibliei sunt de părerea că nicolaiții, despre care scrie Domnul Isus bisericilor din Efes și Pergam sunt gnosticii, care se ridică deasupra altor oameni în biserică (nico – biruitor, laos – popor, adică „biruitorii poporului”).

Iată cele scrie apostolul Ioan:

Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină anticrist, să știți că acum s-au ridicat mulți anticriști: prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri. Dar voi ați primit ungerea din partea Celui sfânt, și știți orice lucru. V-am scris nu că n-ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți, și știți că nici o minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine tăgăduiește pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturisește pe Fiul, are și pe Tatăl. Ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi veți rămânea în Fiul și în Tatăl. (1 Ioan 2:18-24)

Din versetul 24 este clar că Ioan îi îndeamnă pe destinatari să țină învățătura pe care au primit-o de la început și să nu se lase abătuți de erezii. La capitolul 4 apostolul Ioan este mai specific și arată despre ce erezie este vorba:

Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: Orice duh, care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; și orice duh, care nu mărturisește pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire ați auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume; deaceea vorbesc ca din lume, și lumea îi ascultă. Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii. (Ioan 4:1-6)

Despre aceeași problemă apostolul Ioan scrie și în a doua sa epistolă:

M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl. Și acum, te rog, Doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie o poruncă nouă, ci cea, pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alții! Și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați auzit de la început. Căci în lume s-au răspândit mulți amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină. Oricine o ia înainte, și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta, are pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, și nu vă aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă, și să nu-i ziceți: „Bun venit!” Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaș faptelor lui rele.

Deci, apostolul Ioan le amintește destinatarilor despre ceea ce au fost învățați la începutul vieții lor de credință și importanța de a rămâne în cele învățate. Apostolul Ioan îi îndeamnă să rămână în învățătura că Domnul Isus a venit în trup. 

Dacă doriți să aflați mai multe despre învățătura întrupării Domnului Isus vă recomand să studiați Evanghelia după Ioan și cartea Evrei. Puteți folosi materialele de studiu biblic inductiv, care vă vor ajuta să studiați profund acest subiect:

Dumnezeule, exiști? Îți pasă de mine? Ce pot ști despre tine?

Evanghelia după Ioan partea I

Evanghelia după Ioan partea II

Evrei partea I 

Evrei partea II

 

Articole recomandate: