Se merită să lucrezi cu oamenii cărora le vestești Evanghelia, dar ei nu se pocăiesc?

Întrebare:

Cât de mult se merită să lucrezi cu oamenii cărora de mult timp le vestești Evanghelia, dar ei nu se pocăiesc?

Trăim într-o lume a instantaneului, când dorim ca toate lucrurile să se întâmple repede și fără prea mult efort. Din păcate, gândirea aceasta a afectat și creștinismul. Creștinii sunt în permanentă căutare a unei formule magice prin care cred ei că vor putea aduce mai mulți oameni la biserică, dar cu un efort minim. La Dumnezeu însă lucrurile merg altfel. Când a scris ultima s-a scrisoare fiului său în credință, Timotei, Pavel i-a spus așa:

“Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strîngă rodurile. Înţelege ce- ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile” (2Timotei 2:6-7)

Există un timp în care muncești pământul și Dumnezeu la vremea Sa face să aducă rod. Greșeala pe care poți să o comiți ca și lucrător în Evanghelie este să încerci să produci rodul tu singur, dar să nu lași pe Duhul lui Dumnezeu să aducă rodul pocăinței. Pocăința oamenilor nu este rodul sforțărilor noastre, ci puterea lui Dumnezeu. Din păcate, se poate întâmpla ca predicatorul să învețe tehnici prin care ar putea manipula cu emoțiile oamenilor și ei să ia unele decizii pripite, dar să nu fie o pocăință sinceră. Când Pavel a venit în Corint, anume de aceste manipulări s-a ferit:

“Cînd am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit.Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentruca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1Corinteni 2:1-2,4)

În dorința de a avea cât mai mulți “ucenici” s-au pornit foarte multe mișcări eretice ce au apelat la înțelepciune omenească, dar nu la puterea și înțelepciunea dată de Duhul Sfânt. Pe oameni îi interesează cantitatea, dar nu și calitatea. Noi suntem chemați să lucrăm, să fim ambasadori ai lui Hristos aici în lumea aceasta, să mergem și să ducem slujba împăcării, rugându-i pe oameni să se împace cu Dumnezeu (2 Corinteni 5), dar decizia este a lor. Totuși…

Cum să procedezi când ai făcut tot ce depinde de tine și oamenii rămân împietriți?

Același apostol Pavel, a avut experiența aceasta din care putem învăța și noi:

“În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, şi căuta să înduplece pe cei ce- l ascultau. 9 Dar, fiindcă unii rămîneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat dela ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran. 10 Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi ceice locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului” (Faptele Apostolilor 19:8-10)

Pavel a făcut tot ce depindea de el ca cei din Efes care veneau la sinagogă să creadă în Domnul Isus. Totuși după 3 luni, unii au rămas împietriți și necredincioși. În cazul acesta Pavel n-a dorit să-și consume energia și timpul său prețios cu ei. Oamenii aceștia au auzit Evanghelia, le-a fost explicată cu de-amănuntul și tot nu au crezut. În cazul acesta, Pavel hotărăște să se concentreze asupra ucenicilor, adică cei ce au auzit și au primit Evanghelia. Timp de 2 ani, Pavel se dedică în totul acestor ucenici. În școala unuia numit Tiran zilnic a învațat pe ucenici și rezultatul a fost uimitor: “toţi cei ce locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului”. Dacă Pavel rămânea la acea sinagogă încercând să înduplece pe cei ce erau împietriți și nu doreau să creadă, mai puteau toți locuitorii Asiei să audă Cuvântul Domnului? Nicidecum.

Același principiu Pavel îl învață și pe Timotei în ultima sa scrisoare când îi spune așa:

“Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii” (2 Timotei 2:2)

Interesant că în același capitol, la sfârșit Pavel îi mai dă lui Timotei următoarele instrucțiuni:

“Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blînd cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blîndeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu- şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia” (2 Timotei 2:23-26)

Pavel îi spune lui Timotei că “robul Domnului trebuie să fie în stare să învețe pe toți”, chiar și pe potrivnici. Cum rămâne atunci cu porunca dată în versetul 2 în care îi spune “ce ai auzit de la mine… încredințează la oameni de încredere”?

Există o prioritate. Cu alte cuvinte, suntem chemați să-i învățăm pe toți. Trebuie să vestim Evanghelia la toți oamenii, chiar și la potrivnici. Sora Mia Oglice spunea odată că Dumnezeu “dintr-un terorist poate face un evanghelist” și eu cred aceasta. Pavel într-un fel sau altul a fost și el un “terorist” al acelor zile, dar Dumnezeu a făcut din el apostol. Trebuie să muncim și să spunem cu stăruință Evanghelia la toți oamenii, dar dacă omul a auzit Evanghelia cu de-a mănuntul și totuși continuă să rămână împietrit, ba mai mult, încurcă și la cei ce au crezut, atunci trebuie să știm că prioritate rămân cei “de încredere care să fie în stare să învețe și pe alții”. În ei trebuie să ne investim cel mai mult, pentru că ei la rândul lor vor investi în alții.

Dumnezeu să ne ajute să facem ucenici de încredere care la rândul lor vor fi în stare să învețe pe alții.