În ce măsură să acceptăm scrierile ucenicilor apostolilor?

În cadrul dezbaterii teologice între baptiști și ortodocși am primit și această întrebare:

Dle Filat, aţi spus că sunteţi istoric. Homer, de exemplu, a scris despre războiul de cucerire a Troii la câteva sute de ani după eveniment şi nimeni nu contestă veridicitatea acestor relatări. De ce dumneavoastră respingeţi sau cel puţin nu acceptaţi în totalitate scrierile ucenicilor direcţi şi indirecţi ai apostolilor (sec. II-III)? 

pavel în teminițăDacă ați citit “Iliada” și “Odisea” lui Homer, cu siguranță că veți contesta veridicitatea integrală a acestei relatări. Sunt sigur că orice om modern, dar mai ales fiind creștin, nu va accepta și nu poate accepta ca și adevăr tot ce este relatat acolo despre zei conform mitologiei grecești. Noi știm din Sfintele Scripturi că toată acea mitologie nu reflectă realitatea și a fost doar în închipuirea grecilor păgâni. Totuși, când arheologii au crezut că poate fi un eveniment real care l-a inspirat pe Homer să scrie aceste două capodopere ale literaturii antice grecești, au început căutările și astfel a fost descoperită Troia veche. Astfel, atât “Iliada” cât și “Odisea” lui Homer conțin și adevăr, dar și imaginație. Arheologii au avut să discearnă între aceste două și să separe elementele obiective de cele subiective.

Acum, cât privește scrierile ucenicilor direcți și indirecți ai apostolilor, nu știu de ce credeți că eu nu le accept. Eu le accept ca și scrieri ale lor în măsura în care le este recunoscută autenticitatea, adică că ar fi fost scrise chiar de ucenicii apostolilor. Discutând cu preoți ortodocși și cu studenți de la seminarele teologice ortodoxe am ajuns la concluzia că eu dispun de o bună bibliotecă a scrierilor ucenicilor apostolici și a părinților bisericii pe care mulți din ei și-ar dori să o aibă și pe care am adunat-o pe parcursul multor ani. Am mai înțeles din discuțiile cu clerul ortodox că am studiat aceste scrieri  mai mult decât cei mai mulți din ei.

Ce nu pot accepta din aceste scrieri este atunci când învățătura lor vine în contradicție cu doctrinele celor 66 de cărți canonice ale Sfintelor Scripturi. Și apropo, “canon” înseamnă normă. Cărțile canonice ale Vechiului și Noului Testament sunt norma pentru credința creștină și toate celelalte scrieri ale altor oameni și învățăturile lor trebuiesc acceptate în măsura în care se potrivesc acestei norme. Dacă apar diferențe între scrierile ucenicilor apostolici (sau orice alte scrieri omenești) și ce scrie în Sfintele Scripturi, atunci prioritate trebuie să dăm învățăturii Sfintelor Scripturi pentru că:

 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16-17)

Datoria ucenicilor apostolici și a tuturor ucenicilor lui Hristos din toate vremurile a fost să păstreze învățătura, așa cum a fost lăsată de Hristos și cum a fost înregistrată de apostoli pe paginile Noului Testament. Ce bine este că Dumnezeu ne-a lăsat Cuvântul Său, care este adevăr absolut înregistrat pe paginile Sfintelor Scripturi. Biblia este unitatea de măsură și orice scriere trebuie să o măsurăm cu Scriptura. Orice se potrivește, putem primi, dar dacă contravine învățăturii sănătoase a lui Hristos, să dăm prioritate celor scrise în Sfintele Scripturi. Așa să ne ajute Dumnezeu.