Vârsta lui Noe poate fi demonstrată?

Întrebare:

Cineva foarte insistent mă  întreabă de ceva timp dacă este vre-o demonstraţie ştiinţifică a faptului că Noe a trăit peste 900 de ani sau această vârstă e calculată  din contextul biblic? Mulţumesc anticipat.

Ce spune Biblia?

“Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet.
Noe era de şase sute de ani când a venit potopul pe pământ.
Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.
Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.” (Geneza 5:32; 7:6 ;9:28-29)

Vârsta lui Noe nu poate fi determinată ştiinţific din motiv că nu s-au găsit osemintele lui Noe. Însă se vorbeşte mult despre faptul că s-a găsit arca lui Noe.
Deci, dacă demonstrăm că a existat un potop, o arcă (evenimente deosebite şi unice descrise de Biblie) putem afirma că relatarea despre Noe şi vârsta lui sunt adevărate.

Dovezi ale faptului că a existat un potop

După cum relatează Biblia potopul a fost unul global, nu local. O astfel de catastrofă globală nu putea să treacă fără urme, deci iată dovezile:

1. Cimitirele de dinozauri din New Mexico şi Wyoming; trupurile mamuţilor care au îngheţat brusc (Siberia).

Toată lumea știe ceva despre elefanții fosili (mamuți) găsiți depozitați la rece în părțile arctice ale Siberieiși Peninsulei Alaska. Puțini par să aibă o idee corespunzătoare cu privire la numărul lor incredibil, deși unele din insulele arctice, mult în interiorul Cercului Arctic, sunt compuse în principal din oase de elefant și oase de alte animale cu destul nisip și destulă gheață pentru a le cimenta laolaltă. Dar ce nu știe nimeni este că uriașe grămezi de bușteni sau trunchiuri de copac, toate despicate, frânte și îngrămădite în cea mai mare confuzie, se găsesc asociate cu aceste resturi fosile de elefant. Aceste trunchiuri de copaci sfărâmați și în dezordine se adaugă în mare măsură la celelalte dovezi că o catastrofă acvatică sălbatică a stat la baza acestei stări de fapt.

2. Rapida formare a straturilor geologice

(Specifică dezvoltării fulgerătoare proprii catastrofei). Conform teoriei catastrofice, arhiva fosiliferă s-a format rapid, nu într-un timp îndelungat, cum afirmă uniformismul evoluţionist.

3. Conform uniformismului, straturile vechi ar trebui să se afle la baza coloanei stratigrafice

Cele mai noi s-ar afla deasupra, dar s-a constatat că de multe ori straturile noi se află la bază, ceea ce poate indica o perturbaţie provocată de un cataclism (Morris-Parker, Introducere în ştiinţa evoluţionistă, pag. 310).

4. Depozitele metalifere, cărbunele şi petrolul

Sunt dovezi incontestabile ale catastrofei produse. Astfel metalele s-au format din scurgerile de magmă, provenite din activitatea vulcanică, petrolul s-a format din îngroparea cataclismică a masei vegetale ce s-a incarbonizat (H.Morris, Creaţionismul ştiinţific, pag. 96).

5. Indicii istorice

În secolul al XIX-lea au avut loc patru expediţii în Ninive, unde s-au descoperit 30.000 de tăbliţe de lut cu scriere cuneiformă, care au aparținut împăratului Asurbanibal (668-626 î.Hr.). Câteva tăbliţe fac referire la nimicirea întregii omeniri prin potop, din pricina  păcatelor oamenilor. Berrosos, un preot, istoric şi astronom babilonian care a trăit cu peste 300 de ani înainte de Christos, menţiona tradiţia existenţei arcei pe muntele Ararat. Lucrarea sa, Babyloniaca, s-a pierdut, dar s-au păstrat anumite fragmente reproduse de alţi autori antici. Istoricul evreu Iosif Flavius menţionează cele scrise de Berrosos şi alţi cronicari antici.

“Potopul şi arca sunt amintite de toţi străinii care au scris lucrări de istorie, printre aceştia numărându-se şi Berrosos Caldeanul. Privitor la potop, el afirmă următoarele: ‘Zice-se că şi acum s-ar afla în muntele Cordyerilor, din Armenia, o parte din acea corabie, unsă pe dinăuntru cu smoală. Unii o desprind de acolo [smoala] şi o folosesc drept amuletă pentru îndepărtarea primejdiilor’. Despre aceasta a scris şi Hieronymus Egipteanul, autorul Antichităţilor feniciene, aşijderea Mnaseas şi mulţi alţii. Nicolaos din Damasc (64-2 î.Ch.) în cartea XCVI-a din lucrarea sa, descrie aceste lucruri prin vorbele următoare: ‘Mai sus de Milyada, în Armenia, se află un munte uriaş, numit Baris, către care se zvoneşte că au fugit mulţi oameni, găsindu-şi salvarea; unul dintre ei, sosit într-o arcă, ar fi poposit pe vârful muntelui, lemnele rămase din corabia lui dăinuind acolo multă vreme. Poate că este unul şi acelaşi cu cel despre care a scris Moise, legiuitorul iudeilor’.” (Iosif Flavius, Antichităţi iudaice, Bucureşti, Hasefer, p. 18-19)

6. Apă peste tot

În timp ce geologii atei iau în derâdere ideea unui potop global, ei admit că la un moment dat, regiuni întinse ale Pământului au fost acoperite de apă. Pe pajiştile din statul american Wyoming se pot găsi cochilii de scoici, rămase din ceea ce geologii numesc Marea Interioară Occidentală. Milioane de trilobiţi – artropode vieţuitoare pe fundul mării – pot fi găsiţi îngropaţi în statele Ohio şi New York. De fapt, trilobiţii sunt destul de des întâlniţi pentru a fi consideraţi ca fosilă de referinţă; există straturi de trilobiţi în Germania, China, în munţii Canadei, Marea Britanie, Rusia şi Maroc.

7. O pădure tropicală îngropată de ape

Recent, o echipă de cercetători americani şi englezi au publicat un articol în revista Geology, descriind o pădure fosilă de 40 de mile pătrate, îngropată în statul american Illinois. Se consideră că un cutremur este cel vinovat de îngroparea rapidă a pădurii tropicale sub nivelul mării, ea ajungând sub apa mâloasă. Observatorii pot analiza mina de cărbune unde a fost descoperită pădurea tropicală, urmărind plantele şi copacii de pe tavanul minei. Frunzele şi muşchii uriaşi s-au conservat cu un ridicat grad de detaliu.

“A fost o experienţă deosebită. Am intrat în mină într-un vehicul blindat, ajungând până la câteva sute de metri sub pământ”, relatează botanistul Howard Falcon-Lang de la Universitatea Bristol, din Marea Britanie. “Pădurea fosilă îşi avea rădăcinile deasupra minei, iar când cărbunele a fost excavat, ea a devenit vizibilă pe tavanul minei.” Paleobotaniştii sunt încântaţi de posibilitatea studierii acestor plante dispărute, ca parte a unui întreg ecosistem și nu ca plante fosile individuale.
De această pădure fosilă a fost răspunzătoare o catastrofă. Dacă insectele sau bacteriile ar fi avut o şansă să atace plantele moarte, acestea s-ar fi descompus repede. Conservarea deosebită a acestei păduri fosile a fost posibilă pur şi simplu datorită îngropării sau acoperirii rapide cu mâl.

8. Vechile linii de țărm sau de plajă. 

Acestea se găsesc înconjurând toate continentele la înălțimi variabile, cele superioare fiind parțial șterse prin intemperii sau eroziuni, sau pot fi recunoscute numai de un observator cu experiență pe versanții munților. Acestea mai sunt numite și țărmuri ridicate, iar geologii le numesc adesea escarpe. Unele dintre ele sunt numai la câteva picioare deasupra nivelului actual al mării, în timp ce altele sunt la înălțime de o 150 sau mai multe sute de metri. Două din cele mai ușor de distins se văd pe coasta Atlanticului a Statelor Sudice la respectiv 7,5 și 35 de metri deasupra liniei prezente a coastei, fiind urmărite pe o distanță de câteva sute de kilometri.

9. Fisurile umplute cu oase.

În Anglia și în multe alte parți ale Europei, așa cum sunt descrise de Sir Joseph Prestwick și de alții, se găsesc mari fisuri verticale sau crăpături în pământ, pline până la refuz de oase. Fisurile măsoară de la câțiva centimetri până la câțiva metri în curmeziș, mulți kilometri în lungime și nimeni nu știe cât de adânci. Oasele sunt toate frânte, de dată recentă, cu margini de fractură ascuțite, nu roase sau zdrobite de animale. Animalele reprezentate sunt, de obicei, cele mari din latitudinile tropicale, ca elefanți, hipopotami, rinoceri, cămile și altele asemenea lor, care au dispărut, cel puțin local, deși sunt reprezentați și cai, lei, reni, urși și altele.

Faptul că a fost un potop global ne permite să afirmăm cu certitudine că a existat şi Noe.

Surse:

http://articolecrestine.com/