Cum să procedezi când ți se fură verigheta?

Întrebare:

Acum câteva zile soțul a uitat verigheta în casa părinților. Trebuie să menționez că face parte dintr-o familie de mai mulți frați. La aflarea că verigheta a fost uitată acolo, niciunul nu recunoaște că ar fi luat-o. 80% cred că hoțul a fost unul dintre frații lui. Ce mă sfătuiți să fac? Va mulțumesc!

Îmi pare rău că și-a pierdut soțul verigheta, dar nu este cel mai rău lucru care vi se putea întâmpla. Nu vă sfătuiesc nici să-i spuneți cuiva bănuielile, nici chiar soțului, pentru că pot fi total neîntemeiate, ba încă îl poate face să se gândească rău de frații lui, să strice relația cu ei sau mai știu ce. Verigheta este un lucru mic și poate a căzut pe undeva și să nu vă mirați că o veți găsi mai târziu.

Mi s-a întâmplat odată să pierd un bilet de avion și cu toate că am răscolit totul prin casă, am căutat peste tot, nu l-am găsit nicicum. Doar după trei sau patru ani, când am mutat mobila de la perete am găsit biletul care căzuse după un dulap. Nici prin cap nu mi-a trecut atunci să mă gândesc că putea cineva să mi-l fure. Dar ce ar fi fost dacă mă gândeam și încă îmi mai și exprimam presupunerile? Aveam să stric relațiile cu cineva fără nici un motiv.

Un alt prieten de al meu nu-și găsea actele de la mașină după ce le pusese tot în casa lui. A căutat disperat și nu a găsit nimic. A început procesul să facă actele din nou și, ce credeți, într-o zi le-a găsit că erau căzute între marginea și canapeaua de la pat. Ce vreau să vă spun este că verigheta soțului poate fi undeva în casă și o veți găsi mai târziu, dar…

Având în vedere că verigheta este din aur și putea să fie pentru cineva o ispită să o fure, nici de aceasta nu vă îngrijorați prea mult. Poate vă temeți că cineva vă poate face vreun fel de vrăji și magie neagră cu ajutorul acestei verighete. Puneți-vă toată încrederea în Dumnezeu și rugați-vă la El să vă păzească de orice rău.

Propuneți-i soțului să mergeți să-i cumpărați o altă verighetă și așa îi veți arăta cât de mult îl iubiți și cum prețuiți căsătoria pe care o aveți cu el. Așa să vă ajute Dumnezeu.