ÎNTREBAREA: Pacea Domnului Isus! Sunt o mamă cu trei copii minori! Între ani 11 si 16 ani! Vreau să vă povestesc despre soțul meu! Tatăl copiilor! Suntem botezați! Căsătoriți! Mergem la biserică eu și copii, el mai rar! Ne rugăm și acasă eu și copii! Uneori la insistarea mea mai vine și el, altfel ne aude cum ne rugăm și stă pe telefon! Foarte nepăsător! De multe ori, când ne rugăm și cântăm, ne ceartă! Spune că ne aud vecinii, pur și simplu foarte mari certuri face el, să nu mai cântăm, dar noi nu exagerăm! Cântăm mai încet să nu deranjăm! Dar el în schimb se ceartă cu noi fără motiv, și exagerat de tare țipă, vorbește foarte urât, ne înjură exagerat și ne blestemă să fim, să pățim! Și îi spune Lui Dumnezeu Tatăl, că de ce nu vede o dată în casa noastră ceva, să facă ceva să dea sicriul!! Este tot timpul nemulțumit! Iar când stă pe telefon pare că, nu-i acasă! Nu bea, nu fumează! Dar vorbirea lui când se enervează, sau se supără, fără motiv, nici nu-mi dau seama de multe ori, din ceva mic! Exagerează, este de strigat la cer!! Și când erau copii mai mici, ne bătea și pe mine și pe copii! Acum nu că am început și eu să ridic tonul la el! Menționez, provin dintr-o familie credincioasă în care am avut o creștere frumoasă și o trăire spirituală bună! La început am trăit la socri, când auzeam cum se drăcuiau! Îmi era frică. Mi se părea ceva înfiorător! De mai multă vreme auzim și mai multe, și eu și copii din gura soțului! Cel mai tare mă doare, când noi ne rugăm și el stă nepăsător, și ne mai și blestemă! Vă rog, ce este de făcut? Domnul Isus să vă binecuvânteze!
❓Puneți o întrebare: https://bit.ly/3fN2se7
✝️️ Vrei să devii ucenicul lui Hristos? https://bit.ly/3EcX4KO
📚 Studiază Biblia online cu Vasile Filat https://bit.ly/3OjfLA1
sau alege-ți un alt grup de studiu https://bit.ly/3UqHbpJ
🎁 Donează https://bit.ly/3NQJdx5
– Contactele noastre –
☎️ Linia de ajutor spiritual +37378777099 (Whatsapp, Telegram), Luni-Vineri, 09:00-18:00
🌐 Website Moldova Creștină https://bit.ly/3UEXeR3
👍 Facebook Moldova Creștină https://bit.ly/3hF1xNr
👴 Facebook Vasile Filat https://bit.ly/3UYjG7h
👴 Instagram Vasile Filat https://bit.ly/3UPTlZ8
👴 TikTok Vasile Filat https://bit.ly/3UHwPlB
✉️ E-mail contact@moldovacrestina.md
#vasilefilat #moldovacrestina #biblia #dumnezeu #biserica #credinta #familia #soț #blestem