Soarta oamenilor buni care nu cred în Evanghelie

Întrebare:

Vorbindu-le multora despre mântuirea prin credință în Domnul Isus, mulți întreabă cum este cu cei care nu cred Evanghelia și, totuși, sunt oameni buni. Cum putem răspunde la așa o provocare? De ce oamenii buni ar avea nevoie să creadă în Domnul Isus? Care este soarta oamenilor buni, care refuză să creadă în Domnul Isus?

De ce trebuie să credem în Domnul Isus?

Când am început să scriu acest articol, mă gândeam să scriu despre oameni buni din Biblie, care la un moment dat au săvârșit  fapte rele. Totuși, Dumnezeu mi-a pus pe inimă să încep din alt capăt. Oamenii sunt diferiți: care mai buni, care mai răi. Dar problema este că nu poate omul, în starea lui firească, păcătoasă, în care s-a născut, să moștenească Împărăția lui Dumnezeu:

Ce spun eu, fraților, este că nu poate carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu; și că, putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trîmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință”. (1 Corinteni 15:50-54)

Prin credință noi primim Duhul Sfânt, care este garantul că vom moșteni Împărăția lui Dumnezeu:

Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. (Efeseni 1:13-14)

Prin Duhul Sfânt noi ne facem părtași firii dumnezeiești:

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin cari El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. (2 Petru 1:3-4)

Duhul Sfânt ne asigură că suntem fii de Dumnezeu:

Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!” Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu, și împreună moștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El. (Romani 8:15-17)

Deci, dacă vrem să moștenim Împărăția lui Dumnezeu, noi trebuie să credem în Domnul Isus ca să primim Duhul Sfânt și astfel să ne facem părtași firii dumnezeiești. Acest fenomen Domnul Isus îl numește naștere din nou, care este o naștere duhovnicească și se produce la nivel spiritual:

Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun, că, dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne, este carne, și ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că ți-am zis: „Trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul”. (Ioan 3:5-8)

La nașterea din nou noi nu vedem o schimbare fizică în aspectul exterior, dar este o schimbare în comportament condiționată de schimbarea la nivel spiritual.

Totuși, nașterea din nou nu se limitează doar la schimbarea din viața aceasta, ci are efect asupra veșniciei noastre. La venirea Domnului Isus, cei ce suntem ai Lui prin nașterea din nou, vom fi ca El și în ce privește fizicul nostru:

Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat. (1 Ioan 3:1-3)

Oamenii buni sunt departe de standartele lui Dumnezeu

Un alt aspect care vreau să-l abordez în acest articol este: ce înțelegem noi prin om bun? Noi obișnuim să ne comparăm cu alți oameni și atunci putem părea destul de „sfinți” sau buni comparativ cu alți oameni. Dar ce-ar fi dacă ne-am compara cu Dumnezeu? Cum ar arăta cel mai sfânt om de pe pământ în comparație cu sfințenia lui Dumnezeu?

Avraam a fost un om deosebit. Totuși, apostolul Pavel scrie despre Avraam că acesta dacă are cu ce se lăuda, are cu ce se lăuda înaintea oamenilor, nu și înaintea lui Dumnezeu:

Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire”. (Romani 4:1-3)

Deci, însuși Avraam a fost socotit neprihănit (nevinovat) nu prin fapte, ci prin credință.

Gândindu-mă la această întrebare, mi-am amintit de soarta oamenilor buni din Vechiul Testament, care nu au avut șansa să fie născuți din nou, pentru că Domnul Isus încă nu fusese proslăvit. Domnul m-a îndreptat cu gândul la David, despre care El a spus că este un om după inima Sa:

Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun și n-ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Și-a ales un om după inima Lui, și Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ți poruncise Domnul”. (1 Samuel 13:13-14)

În acest text Dumnezeu vorbește despre David.

David a fost un om deosebit, dar cine a citit despre el în Biblie cred că cu greu l-ar numi om bun în felul cum înțelegem noi ce este un om bun. Însuși Dumnezeu nu i-a permis lui David să-I zidească o casă, fiindcă a vărsat mult sânge:

David a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gînd să zidesc o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu. Dar cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: „Tu ai vărsat mult sînge, și ai făcut mari războaie; de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sînge pe pămînt. Iată că ți se va naște un fiu, care va fi un om al odihnei, și căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mîna tuturor vrăjmașilor lui de jur împrejur; căci numele lui va fi Solomon (Pace), și voi aduce peste Israel pacea și liniștea în timpul vieții lui.

Dacă vorbim de fapte concrete și cunoașteți Scripturile, vă amintiți de cazul lui David cu Batșeba și Urie. Când David a fost confruntat de Dumnezeu prin prorocul Natan, David și-a recunoscut vina și a primit cu smerenie consecințele păcatului său. (2 Samuel 11 și 12)

Ceea ce vreau să spun este că omul în firea lui păcătoasă nu poate fi bun după standartele sfințeniei lui Dumnezeu,  pentru că în mădularele unui astfel de om lucrează legea păcatului despre care scrie apostolul Pavel la Romani 7:

Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească: dar eu sînt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pămîntească, pentrucă, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sînt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: cînd vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (Romani 7:14-23)

Anume din acest motiv Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume ca noi să fim izbăviți de legea păcatului și a morții care ne ține în robia păcatului:

Acum dar nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, cari nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului și a morții. Căci, lucru cu neputință Legii, întrucît firea pământească (Grecește: carnea, aici și peste tot unde este „firea pămîntească”) o făcea fără putere, Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimețând, din pricina păcatului, pe însuș Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentruca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:1-4)