Întrebare
Ce se întâmplă dacă prin naştere este pusă în pericol viaţa mamei? Unii medici recomandă avortul şi sunt familii creştine care sunt în dilemă cu această soluţie.
Familia noastră a trecut printr-o astfel de situaţie. Împreună cu soţia am fost puşi în faţa acestei dileme. În acest articol vin să vă prezint mărturia noastră.
Soţia mea, Năstica, a purtat greu prima sarcină, iar a doua foarte, foarte greu. Aveam impresia că într-o zi soţia mea va muri, aşa de greu a dus a doua sarcină. Când a rămas însărcinată cu al treilea copil, am mers la medic împreună şi ni s-a spus că această sarcină este foarte periculoasă pentru viaţa soţiei mele. A fost o foarte mare încercare pentru mine. Când medicul mi-a cerut opinia sau, mai drept vorbind, decizia mea, nu puteam să spun nimic, absolut nimic, am muţit şi nu puteam să vorbesc. Medicul, care era o doamnă, mi-a zis să o las doar cu soţia mea şi am ieşit în coridor să aştept. După puţin timp, Năstica a ieşit şi mi-a spus că medicul a încercat să o convingă să facă avort fără să-mi spună mie. Soţia i-a spus că nu ascunde nimic de mine şi toate hotărârile le luăm împreună şi, de asemenea, i-a amintit medicului că ambii suntem părinţii copilului care a fost conceput. De fapt, în cea mai grea situaţie era pusă soţia mea, care trebuia să aleagă a cui viaţă să o cruţe, pe a sa sau pe a copilului care era conceput. Ea a luat hotărârea să poarte sarcina şi să dea naştere copilului, chiar dacă viața mamei este în pericol. Medicul, care la acel moment nu era credincioasă, a zis: “Dumnezeu să vă facă potrivit cu credinţa pe care o aveţi în El.” Şi El aşa a şi făcut.
Dumnezeu a binecuvântat-o pe soţia mea în aşa fel că aceasta a fost sarcina pe care a dus-o cel mai uşor, apoi tot aşa a fost şi naşterea copilului, mult mai uşoară ca primele două. Copilul, care este Daniel, s-a născut sănătos şi odată cu el în familia noastră s-a mai adăugat la armonia care era. Dumnezeu a protejat viaţa soţiei mele care, la rândul ei, a protejat viaţa copilului nostru, punându-şi în pericol viaţa proprie.
Viaţa fătului care se află în uterul mamei are aceeaşi valoare pe care o are viaţa fiecărui din noi, care am fost născuţi. Având în vedere că viaţa copilului nenăscut are aceeaşi valoare cu a celui născut, ce mamă va accepta să-şi salveze viaţa cu preţul vieţii copilului propriu?