Snopul legănat înaintea Domnului

Întrebare:

În ce zi a săptămânii era legănat snopul înaintea Domnului? Sărbătoarea Azimilor era încadrată între două Sabate nesăptămânale (adică zile de odihnă cu adunare sfântă). Snopul era legănat a doua zi a primului Sabat nesăptămânal al azimilor?

La ieșirea poporului Israel din robia Egiptului, Dumnezeu a dat indicații concrete cu privire la sărbătorile care trebuiau să le țină poporul la intrarea în țara promisă. În capitolul 23 din cartea Levitic sunt prezentate toate sărbătorile pe care trebuiau să le țină poporul. În acest capitol sunt date explicații când și cum trebuiau ținute aceste sărbători.

La versetul 11 din acest capitol este scris că snopul înaintea Domnului trebuia legănat în a doua zi după Sabat:

El să legene snopul într-o parte și într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte și într-alta, a doua zi după Sabat. (Levitic 23:11)

Întrebarea a apărut din motiv că sărbătoarea Azimilor, care era sărbătorită timp de 7 zile începând cu ziua care urma după noaptea în care era mâncat mielul de Paști, începea cu o zi de odihnă și se sfârșea cu o altă zi de odihnă, care nu întotdeauna cădea într-o zi de Sabat săptămânal. Ca să fiu sigură că înțelegeți bine despre ce este vorba vreau să concretizez niște detalii:

– în ziua a 14 a lunii nisan spre 15 nisan era jertfit mielul de Paști (între două seri)

– în ziua de 15 nisan, care era prima zi a sărbătorii Azimilor era o zi de odihnă cu o adunare sfântă ca și în ziua de Sabat (a șaptea zi a săptămânii sau Sabatul săptămânal)

– a șaptea zi a sărbătorii Azimilor, adică pe data de 21 nisan era din nou o zi de odihnă ca și în prima zi a sărbătorii.

Deci, sărbătoarea Paștelui și Azimilor nu ținea de o zi anume a săptămânii, ci de o dată anume. Astfel, aceste sărbători puteau cădea în diferite zile ale săptămânii.

După robia babiloneană, timp în care aceste sărbători nu au mai fost sărbătorite, a apărut întrebarea: snopul trebuia să fie legănat înaintea Domnului după prima zi de odihnă a sărbătorii Azimilor (adică pe data de 16 nisan) sau a doua zi după Sabatul săptămânal, adică în prima zi a săptămânii care urmează după sărbătoarea Paștelui?  Saducheii credeau că snopul trebuia legănat înaintea Domnului a doua zi după primul Sabat săptămânal, care urma după Paște, iar fariseii erau de părerea că snopul trebuia legănat înaintea Domnului, a doua zi după prima zi a sărbătorii Azimilor, indiferent în ce zi a săptămânii ar fi această sărbătoare. Se pare că a fost adoptată varianta fariseilor.

Totuși, având în vedere că sărbătoarea Cincizecimilor sau a Săptămânilor era sărbătorită la 50 de zile de la ziua când era legănat snopul înaintea Domnului și se sărbătorea a doua zi după Sabat, înțelegem că este vorba despre Sabatul săptămânal, având în vedere că de la sărbătoarea Azimilor până în toamnă Sabate nesăptămânale nu mai erau, iar textul spune clar că sărbătoarea Săptămânilor să fie sărbătorită după al șaptelea Sabat. Dacă snopul ar fi fost legănat înaintea Domnului a doua zi după Sabatul nesăptămânal, atunci sărbătoarea Săptămânilor ar fi fost sărbătorită în aceeași zi a săptămânii în care a fost legănat și snopul, dar Biblia spune că sărbătoarea Săptămânilor să fie sărbătorită în a doua zi după Sabat.

Iată sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte, pe cari le veți vesti la vremile lor hotărâte. În luna întâia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paștele Domnului. Și în a cincisprezecea zi a lunii acesteia, va fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; șapte zile să mâncați azimi. În ziua întâia, să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nici o lucrare de slugă. Șapte zile să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a șaptea să fie o adunare sfântă: atunci să nu faceți nici o lucrare de slugă”. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: ,,Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: „Cînd veți intra în țara pe care v-o dau, și cînd veți secera semănăturile, să aduceți preotului un snop, ca pârgă a secerișului vostru. El să legene snopul într-o parte și într-alta înaintea Domnului, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte și într-alta, a doua zi după Sabat. În ziua cînd veți legăna snopul, să aduceți, ca ardere de tot Domnului, un miel de un an fără cusur; să adăugați la el două zecimi de efă din floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului; și să aduceți o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. Să nu mâncați nici pâine, nici spice prăjite sau pisate, până în ziua aceasta, cînd veți aduce un dar de mâncare Dumnezeului vostru. Aceasta este o lege vecinică pentru urmașii voștri, în toate locurile în cari veți locui. De a doua zi după Sabat, din ziua cînd veți aduce snopul ca să fie legănat într-o parte și într-alta, să numărați șapte săptămâni întregi. Să numărați cincizeci de zile până în ziua care vine după al șaptelea Sabat; și atunci să aduceți Domnului un nou dar de mîncare. Să aduceți din locuințele voastre două pâini, ca să fie legănate într-o parte și într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii, și coapte cu aluat: acestea sunt cele dintîi roade pentru Domnul. (Levitic 23:9-17)

Snopul legănat înaintea Domnului simboliza învierea Domnului Isus din morți:

Dar acum, Hristos a înviat din morți, pîrga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos; dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos. (1 Corinteni 15:20-23)

Domnul Isus a înviat din morți în ziua când Marele Preot legăna snopul înaintea Domnului. Potrivit cu Evangheliile, ziua aceasta era ziua dintâi a săptămânii:

În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineață la mormânt, pe cînd era încă întunerec; și a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. (Ioan 20:1)

Vă recomand să studiați cursul Leviticul după metoda inductivă care vă va ajuta să înțelegeți mai bine sistemul de închinare a Vechiului Legământ, care este o umbră a lucrării pe care a făcut-o Dumnezeu prin Domnul Isus.