Slujbele bisericii

Voi aborda acest subiect din perspectiva Noului Testament din două motive:

1. Biserica a luat fiinţă, în ziua Cincizecimii, după înălţarea la cer a Domnului Iisus Hristos, adică în Noul Testament. Ea nu a fost înainte de venirea  Domnului  Iisus.

2. Vechiul Legământ este o umbră a lucrurilor viitoare aşa cum afirmă autorul cărţii Evrei:

Ei(preoţii din Vechiul Testament) fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu… Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. Prin faptul că zice: „un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire (Evrei 8:5-7,13).

Ce conţin slujbele bisericii?

Fiindcă dacă toate aceste lucruri , enumerate mai sus, s-au împlinit odată cu venirea Domnului Iisus, nu ne vom întoarce la ele, ci vom merge mai departe şi vom învăţa din slujbele oficiate de prima biserică, care a luat fiinţă în timpul celor 12 apostoli, dar vom vedea ce spun şi alte texte. Pentru început, este important să înţelegem conceptual de biserică care este folosit în Biblie şi anume: biserica este o adunare a  oamenilor mântuiţi. Mai multe despre aceasta am scris în articolul  sfanta-biserica-lacasul-lui-dumnezeu/

În cartea Faptele Apostolilor  2:37-47 sunt descrise primele slujbe ale bisericii primare. Iată cum aveau loc ele:

După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.(Faptele apostolilor 2:37-47)

Din acest text observăm următoarele elemente care alcătuiau  slujba bisericii:

• Stăruiau în învăţătura apostolilor, adică  studiau  Sfintele  Scripturi
• În legătura frăţească – această legătură se vede chiar din textul de mai sus şi anume ei simţeau unul cu altul şi erau foarte săritori la nevoile celuilalt.
• În frângerea pâinii . Despre semnificaţia acesteia poţi citi articolul ce-este-cina-domnului-impartasania/
• În rugăciune

În capitolul 6 din Faptele Apostolilor se mai iniţiază o lucrare în biserica primară şi anume lucrarea sau slujirea diaconilor:

În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. (Faptele apostolilor 6:1-5)

În acest text se vede bine că  menirea principală a bisericii este propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, iar toată lucrarea de administrare din biserică este pentru a favoriza răspândirea Evangheliei şi nici într-un caz pentru a o stopa.

Cine oficiază slujbele şi cu ce scop?

Toată slujba bisericii este oficiată de slujitorii ei, cei ce conduc biserica. Să vedem care este scopul slujirii lor.

Şi El (Dumnezeu) a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste. (Efeseni 4:11-16)

Dumnezeu a dat slujitorilor diferite daruri şi ,respectiv, diferite slujbe, dar toate slujbele sunt îndreptate spre desăvârşirea sfinţilor, enoriaşilor, ca să ajungă la maturitate spirituală, la statura Domnului Iisus Hristos, iar  într-o zi să ajungă şi ei să slujească pe alţii. Deci ,datoria slujitorilor este să ofere zidire spirtuală celor ce vin la biserică şi acesta are loc prin studierea Sfintelor Scripturi, căci…

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.(2 Timotei 3:16-17)b

Chiar dacă slujbele diferă după formă  de la o biserică la alta,   esenţa lor trebuie să fie aceeaşi-predicarea  Cuvântului  lui Dumnezeu- care poate să ne desăvârşească pe fiecare.  Dacă în slujbele bisericeşti lipseşte predarea sau predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, atunci ea nu-şi împlineşte menirea la care este chemată, iar slujitorii ei trebuie să ia o atitudine corectă cât mai grabnică pentru a schimba societatea. Dumnezeu să ne ajute la aceasta!