Şi mie îmi pasă…

Trăim noi vremuri în mod deosebit violente, unde acest termen progresează personal, familial și social? Se pare că răspunsul la această întrebare este evident numai la amintirea numărului crescînd de războaie, omoruri, atacuri teroriste și multor alte acțiuni asemănătoare. Termenul de violență își continuă ravagiile, chiar dacă vine în tangență cu progresul civilizației. Societate, dezvoltare, evoluție și totuși, de ce se formeză acest indice direct proporțional de creștere a violenței? Ce lipsește omului și care e sursa acestei uri manifestate asupra aproapelui?

Lumea a devenit o paletă gravată cu cele mai închise nuanțe a răului, întunericului, păcatului, răzbunării și a violenței. Care e imaginea ce o lăsăm pe pînza timpului? Ce vor moșteni copiii noștri sau mai rău, ce culori noi vor adăuga? Cineva spunea: Declinul unei societăți se începe din interiorul ei. După acest principiu a avut loc căderea civilizației Mșa, distrugerea Imperiului Roman și a Imperiului Osman și lista continuă, aducînd un mare semn de întrebare cine este următorul…
O civilizație, o societate este alcătuită din familiile care creeză baza unui stat, asta am fost învățați încă de mici și totuși nu ni s-a spus ce să facem pentru a zidi acest cămin al dragostei și al fericirii. Din lipsă de interes, romantism și apreciere familia se distruge. Iar la baza acestei îngrozitoare prăbușiri stă nimic altceva decît violența.
Violența în familie, termen care acoperă o serie de acțiuni brutale ce include abuzul moral, fizic, emoțional sau sexual asupra partenerului, copilului sau bătrânilor dintr-un cămin. O problemă atît de răspândită, atît de actuală încît experții în domeniu cred că rata violenței este mult mai înaltă decît arată statisticile. Bunăoară unele sondaje făcute de Centrul Național de Abuz și Neglijare a Copilului din SUA a evaluat că anual numai în acest stat 2,3% din numărul total de copii sau aproximativ 1.5 milioane de copii experimentează violență din parte părinților. Mai mult de 18 mii de copii suferă de dizabilități permanente atît fizice, cît și emoționale din cauza violenței. 56% din cei maltratați sunt supuși abuzului fizic sau neglijați emoțional.
Extraordinar! Într-un timp cînd avem mai mulți bani, dăm mai puțină dragoste, acum cînd sunt mai multe mașini avem mai puțin timp, acum cînd suntem împliniți financiar, sufletele noastre tânjesc decepționate după un strop de iubire.
Dar ce termen am putea defini pentru situația creată în țara noastră, cînd părinții își părăsesc copiii pentru o Italie, o Spanie, ca mai apoi să revină, găsind un desfrânat, un imoral, un întemnițat, un nimic, cum se întîmplă în majoritatea cazurilor… Nu este acesta violență? Cînd nu sunt împlinite nevoile sufletului plăpând și inocent al copilului cu dragoste, ci doar este bestializat de ceea de ce este influențat. Generația tânără nu mai poate fi acel canal de transmitere din generație în generație a valorilor morale și a principiilor de viață.
Oamenii cred că Dumnezeu a uitat de noi, eu cred ca noi suntem cei care am uitat de Dumnezeu și L-am scos din viețile noastre, căptușindu-ne cu materialism, ură, suspiciune, impertinență și violență. Și cît va continua asta? Pare atît de disperată chemarea la trezire și la deșteptare, cum menționa, de altfel și Mureșanu. Liderul indian M. Ghandi a afirmat ”Non-violența este primul punct al credinței mele”, și eu pledez pentru o reînviere la dragoste și la o reconciliere cu Dumnezeu. Sunt sigură că o inimă plină de dragoste altruistă nu numai că va aduce pace cu Dumnezeu, cu sine însuși, cu membrii familiei, cu societatea, dar și va deschide în inima fiecăruia un izvor de altruism și dedicare , marcând astfel o schimbare.
Moldova are viitor, Moldova poate fi deșteptată, Moldova poate recrea familii cu soți iubitori, cu soții gingașe și grijulii și copii ascultători. Moldova poate fi un exemplu în non-violență, credința, nădejde și dragoste… Lasă-L pe Dumnezeu să-ți umple inima cu ele, ca să poți la rândul tău, dărui credință, nădejde și dragoste.