Ce să facă soțul când soția violată în trecut evită relațiile sexuale? (7 sfaturi)

Întrebare: 

Soția mea a fost violată înainte de căsătorie. Relația sexuală îi produce disconfort și îi rănește sănătatea mintală. Ea acceptă ca eu să mă masturbez și eu fac tot efortul să mă abțin dar, într-o noapte, am avut un vis și am acționat potrivit cu visul. Nici măcar nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Am rănit-o prin faptul că am silit-o să întreținem relații sexuale. Este masturbarea îngăduită când ambii într-un cuplu căsătorit o agrează? 

 

Nu, masturbarea nu este îngăduită pentru că este o practică păcătoasă și nu este o soluție la situația pe care o aveți acum în familie.  În cazul dumneavoastră, odată fiind căsătoriți, trebuie să depășiți situația creată și să vă zidiți familia și relația sexuală potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Iată ce sfaturi și pași concreți vă dau în acest sens…

1. Înțelegeți rana din sufletul soției

Statisticile spun că una din cinci femei a fost expusă abuzului sexual și, de cele mai multe ori, aceasta s-a întâmplat în copilărie. Violul afectează grav sufletul omenesc și una din consecințe este dezgustul sau chiar ura față de relațiile sexuale. De multe ori, cei din jur nu se gîndesc la rana care a rămas în sufletul fetei sau, ca să nu se facă de rușine și să rămână necăsătorite, cele mai multe fete nu spun nimănui despre rana pe care o au și, astfel, singure se lipsesc de vindecarea care le-ar putea fi oferită. Și dacă rana aceasta stă deschisă de multă vreme, trebuie să înțelegeți că va lua mult timp până va fi vindecată. De aceea….

2. Înarmați-vă cu răbdare

Vindecarea acestei răni poate lua timp mult și pentru că vă revine rolul principal trebuie să vă înarmați cu multă răbdare. Scriptura spune că…

 

Prin răbdare se înduplecă un voievod, şi o limbă dulce poate zdrobi oase. (Proverbe 25:15) 

Iar despre roada Duhului Sfânt este scris astfel: 

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. (Galateni 5:22-23) 

Cereți continuu lui Dumnezeu răbdare și înțelepciune ca să știți cum să vă purtați și să vorbiți în fiecare situație, căci este scris: 

Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre. (1 Petru 3:7) 

2. Cereți-vă iertare pentru rănile pricinuite 

Prin ceea ce spuneți că vi s-a întâmplat, când prin somn v-ați silit soția la relații sexuale, ați mai adăugat la rana ei. De aceea, cereți-vă iertare pentru acea întâmplare și dacă ați mai vorbit sau făcut înainte lucruri care au rănit-o. Acesta va fi cel mai frumos început de refacere a relațiilor. 

3. Asigurați-vă soția de dragostea pe care i-o purtați

În Sfânta Scriptură este scris: 

 

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). – Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat. (Efeseni 5:25-33) 

Prin vorbe și prin fapte asigurați-vă soția de dragostea pe care i-o purtați.  

5. Învățați din Cuvântul lui Dumnezeu

Învățătura sănătoasă a Mântuitorului este foarte clară cu privire la felul cum trebuie să se raporteze soții în relația lor intimă în căsătorie. Este scris astfel: 

 

Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre. (1 Corinteni 7:2-5) 

Sunt sigur că cunoașterea întregii învățături din Biblie la acest subiect o va ajuta pe soție să-și schimbe atitudinea și să înceapă a-și îndeplini cu responsabilitate datoria de soție pe care o are. Vă sfătuiesc să faceți rost de cursul „Căsătorie fără regrete” de Kay Arthur și să studiați întreg cursul. Lecția a noua este dedicată în întregime acestui subiect. Și mai bine ar fi dacă puteți să găsiți în apropiere un grup de studiu biblic în care să fie predat acest curs de un învățător bine pregătit la Institutul de Studii Biblice Inductive din Eurasia. Accesați pagina acestui institut și vedeți dacă predă cineva în prezent cursul în aria dumneavoastră.  

O altă opțiune este să adunați mai mulți doritori să studieze acest curs sau puteți să invitați un învățător să vă predea  doar lecția despre unirea fizică în căsătorie din curs. Eu am primit de multe ori invitația să predau acest curs în biserici și în diferite organizații și oricând am avut posibilitate am mers cu bucurie să le slujesc oamenilor prin predarea Cuvântului lui Dumnezeu. 

6. Apelați la ajutorul slujitorilor lui Dumnezeu

Dacă după studierea cursului respectiv vor mai rămâne anumite întrebări sau aspecte care nu le puteți soluționa, este bine să apelați la sfatul unui slujitor al lui Dumnezeu și cel mai bine este să-i cereți ajutorul păstorului. În nici un caz nu lăsați să treacă timpul, crezând că problema se va rezolva de la sine. Astfel de probleme fiind lăsate nu se rezolvă, ci se agravează și să nu vă trezi că, prin amânare sau ignorare, vă expuneți singur la ispitele Satanei, care poate profita de nestăpânirea omenească și vă poate atrage în păcat. Vegheați și căutați să rezolvați această problemă. 

7. Întrețineți relația frumoasă 

Când vă va ajuta Dumnezeu să zidiți o relație frumoasă în toate aspectele, inclusiv cel sexual, aveți grijă să păstrați și să alimentați această relație. Nu lăsați să vă afecteze rutina, ci păstrați aprins focul dragostei. 

 

Așa să vă ajute Dumnezeu!