Sărbătoarea Paştilor: date istorice şi semnificaţia

Întrebare:

Vă rog să mă ajutaţi să găsesc răspunsul corect la întrebările de mai jos:

• Ce semnifică conceptul de Paşte? Din cîte cunosc, cuvântul ebraic, tradus în română „paşte” înseamnă a trece peste (pe alături), atunci cînd îngerii Domnului au trecut pe alături de casele evreilor, a căror uşori a uşilor erau unse cu sânge de miel.
• Cînd pentru prima dată a fost sărbătorit Paştele? Aş dori să aflu mai multe despre aceste evenimente istorico-biblice.

Pentru prima dată această sărbătoare a fost sărbătorită de poporul Israel în noaptea când au ieşit din robia Egiptului. Iată contextul: cu 430 ani înainte Iacov împreună cu fiii săi şi familiile lor s-au stabilit cu traiul în ţara Egiptului, în timpul foametei, fiindcă acolo era pâine. Copiii lui Israel aveau trecere înaintea lui Faraon din pricina lui Iosif, care fusese o mare binecuvântare pentru tot poporul egiptean şi, în mod special, pentru Faraon. Cu timpul poporul se înmulţise nespus de mult, iar împăratul, care se ridicase în Egipt, nu cunoştea pe Iosif şi din acest motiv a început să asuprească rău pe Israel.

După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte desnădăjduite. Strigătele acestea, pe cari li le smulgea robia, s-au suit pînă la Dumnezeu. (Exod 2:23)

Dumnezeu, care este credincios, Şi-a amintit de legământul făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov în baza căruia le promisese ţara Canaan în stăpânire veşnică.

Dumnezeu a auzit gemetele lor, şi Şi-a adus aminte de legămîntul Său făcut cu Avraam, Isaac, şi Iacov. (Exod 2:24)

Atunci Dumnezeu a trimis pe Moise să scoată pe Israel din robia Egiptului. Pentru început Dumnezeu a împietrit inima lui Faraon şi el nu a permis poporului să iasă din ţară. Dumnezeu a trimis zece urgii peste ţara Egiptului. După a noua urgie Dumnezeu a poruncit poporului să se pregătească să sărbătorească Paştele în cinstea Lui.

Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: „Luna aceasta va fi pentru voi cea dintîi lună; ea va fi pentru voi cea dintîi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel, şi spuneţi-i: „În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cît poate mânca fiecare din mielul acesta. Să fie un miel fără cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. Să-l păstraţi pînă în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui Israel să-l junghie seara. Să ia din sîngele lui, şi să ungă amîndoi stîlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mînca. Carnea s-o mănînce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănînce cu azimi şi cu verdeţuri amare. Să nu-l mîncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la foc: atît capul, cît şi picioarele şi măruntaiele.Să nu lăsaţi nimic din el pînă a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămânea ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. Cînd îl veţi mînca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare, şi toiagul în mînă; şi să-l mîncaţi în grabă; căci sînt Paştele Domnului. În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului, şi voi lovi pe toţi întîii-născuţi din ţara Egiptului, de la oameni pînă la dobitoace; şi voi face judecată împrotiva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sîngele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sîngele, şi voi trece pe lîngă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci cînd voi lovi ţara Egiptului. (Exod 12:1-13)

Vedem de aici că această sărbătoare se sărbătorea în a 14-a zi a lunii întâi (luna nisan care corespunde sfârşitului lunii martie-începutul lunii aprilie), deci, nu ţinea de o anumită zi a săptămânii.

Tot atunci Dumnezeu a poruncit poporului Israel să facă din această sărbătoare o lege veşnică pentru urmaşii lor.

Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi, şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri. Timp de şapte zile, veţi mînca azimi. Din cea dintîi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mînca pîne dospită, din ziua întîi pînă în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel. În ziua dintîi veţi avea o adunare de sărbătoare sfîntă; şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfîntă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mîncarea fiecărui ins. Să ţineţi sărbătoarea azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege vecinică pentru urmaşii voştri. În luna întîi, din a patrusprezecea zi a lunii, seara, să mîncaţi azimi, pînă în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. Timp de şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mînca pîne dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. Să nu mîncaţi pîne dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să mîncaţi azimi.” (Exod 12:14-20)

Această sărbătoare trebuia să le dea prilej părinţilor să le spună copiilor despre felul frumos cum Dumnezeu a trecut pe lângă casele lor atunci când a lovit Egiptul.

Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. Cînd veţi intra în ţara, pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfînt. Şi cînd vă vor întreba copiii voştri: “Ce însemnează obiceiul acesta?” să răspundeţi: „Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lîngă casele copiilor lui Israel în Egipt, cînd a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre.” (Exod 12:24-27)

Poporul lui Israel a făcut totul cum le poruncise Dumnezeu şi Dumnezeu i-a protejat de această urgie şi i-a scos din robia Egiptului.

Şi copiii lui Israel au plecat, şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut. La miezul-nopţii, Domnul a lovit pe toţi întîii născuţi din ţara Egiptului, dela întîiul-născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, pînă la întîiul-născut al celui închis în temniţă, şi pînă la toţi întîii-născuţi ai dobitoacelor. Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi Egiptenii; şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. În aceieaşi noapte Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron, şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă, şi binecuvîntaţi-mă.” Egiptenii zoreau poporul, şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi vom pieri.” Poporul şi-a luat plămădeala (coca), înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine, şi le-au pus pe umeri. Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise, şi au cerut Egiptenilor vase de argint, vase de aur şi haine. Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea Egiptenilor, cari le-au împlinit cererea. Şi astfel au jăfuit pe Egipteni. Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni cari mergeau pe jos, afară de copii. (Exod 12:28-37)

După un an de la ieşirea din robia Egiptului, poporul a sărbătorit a doua oară sărbătoarea Paştilor în pustia Sinai:

Domnul a vorbit lui Moise, în pustia Sinai, în luna întîi a anului al doilea, după ieşirea lor din ţara Egiptului. Şi a zis: „Copiii lui Israel să prăznuiască Paştele la vremea hotărîtă. Să le prăznuiţi la vremea hotărîtă, în a patrusprezecea zi a lunii acesteia, seara1 ; să le prăznuiţi după toate legile, şi după toate poruncile privitoare la ele.” Moise a vorbit copiilor lui Israel, să prăznuiască Paştele. Şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întîi, seara, în pustia Sinai; copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe cari le dăduse lui Moise Domnul. (Numeri 9:1-5)

După ce poporul Israel a intrat în ţara promisă, trecând Iordanul ca pe uscat, copiii lor, care fuseseră născuţi în pustie şi nu erau tăiaţi împrejur, au fost tăiaţi împrejur. Apoi, după ce s-au vindecat, au sărbătorit Paştele în ziua a 14 a lunii Nisan. A doua zi după Paşti copiii lui Israel nu au mai avut mană, ci din ziua aceea au mâncat din roadele ţării Canaanului. (Iosua 5:1-12).

Sărbătorile poporului Israel pot fi împărţite în două cicluri. Primul ciclu îl alcătuiau sărbătorile de primăvară, care începeau cu sărbătoarea Paştilor, apoi urma sărbătoarea Primelor Roade şi apoi sărbătoarea Cincizecimii. Toate aceste sărbători erau legate de strângerea roadelor de primăvară (secerişul). Al doilea ciclu de sărbători erau cele de toamnă şi erau legate de strângerea roadelor de toamnă. După intrarea poporului Israel în ţara promisă Dumnezeu a ales cetatea Ierusalim ca loc unde să-Și aşeze Numele. Toţi bărbaţii din Israel erau datori să se ridice la Ierusalim de cel puţin trei ori pe an pentru a se închina Domnului: la sărbătoarea Paştilor, sărbătoarea Cincizecimii (strângerea roadelor) şi la sărbătoarea Corturilor.

În Epistola către Evrei este scris că Legea este umbra bunurilor viitoare şi nu are înfăţişarea adevărată a lucrurilor (Evrei 10:1). În aşa mod toate elementele Vechiului Legământ arătau la lucrarea care urma să o facă Dumnezeu prin Domnul Isus.

La aproximativ 1500 ani de la ieşirea poporului Israel din robia Egiptului, Domnul Isus Hristos a fost arestat, batjocorit şi răstignit în timpul când tot poporul jertfea Paştele.

În ziua dintîi a praznicului Azimilor, cînd jertfeau Paştele, ucenicii lui Isus I-au zis: „Unde vrei să ne ducem să-Ţi pregătim să mănânci Paştele?” El a trimes pe doi din ucenicii Săi, şi le-a zis: „Duceţi-vă în cetate; acolo aveţi să întîlniţi un om ducînd un ulcior cu apă: mergeţi după el. Unde va intra el, spuneţi stăpînului casei: „Învăţătorul zice: ,Unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?” Şi are să vă arate o odaie mare de sus, aşternută gata: acolo să pregătiţi pentru noi.” Ucenicii au plecat, au ajuns în cetate, şi au găsit aşa cum le spusese El; şi au pregătit Paştele. Seara, Isus a venit cu cei doisprezece. Pe cînd şedeau la masă şi mîncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi, care mănîncă cu Mine, Mă va vinde.” Ei au început să se întristeze, şi să-i zică unul după altul: „Nu cumva sînt eu?” „Este unul din cei doisprezece,” le-a răspuns El; „şi anume, cel ce întinge mîna cu Mine în blid. Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela, prin care este vîndut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el, să nu se fi născut.” Pe cînd mîncau, Isus a luat o pîne; şi, după ce a binecuvîntat, a frînt-o, şi le-a dat, zicînd: „Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el. Şi le-a zis: „Acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi. Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, pînă în ziua cînd îl voi bea nou în Împărăţia lui Dumnezeu.”Dupăce au cîntat cîntările de laudă, au ieşit în muntele Măslinilor. Isus le-a zis: „În noaptea aceasta toţi veţi avea un prilej de poticnire; pentrucă este scris: “Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.” Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea.” (Marcu 14:12-28)

În acel an Paştele a căzut într-o zi de joi. Joi spre vineri când se mânca mielul de Paşti şi poporul îşi amintea de ieşirea din robia Egiptului, Domnul Isus a fost prins, batjocorit şi vineri a fost răstignit şi a murit (Marcu 15:42). În timpul când mâncau mielul de Paşti, Domnul Isus a instaurat Noul Legământ, arătând la jertfa care urma să o aducă El pe crucea de la Golgota. Dacă mielul de Paşti arăta la felul cum Dumnezeu cu mare putere a scos pe Israel din robia Egiptului, Domnul Isus prin jertfirea trupului Său ne-a scos din robia păcatului:

Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. (Romani 6:6-7)

De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întîi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua. Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. (Evrei 10:5-10)

A treia zi după răstignire Domnul Isus a înviat. Aceasta era prima zi a săptămânii, adică duminica. În acea zi s-a sărbătorit şi sărbătoarea Primelor Roade. Domnul Isus este „pârga celor adormiţi”, adică primul rod pentru Împărăţia lui Dumnezeu. El este „Cel întâi născut dintre cei morţi”.

Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos. (1 Corinteni 15:20-23)

El (Isus Hristos) este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întîi născut dintre cei morţi, pentruca în toate lucrurile să aibă întîietatea (Coloseni 1:18)

Ca şi creştini, noi sărbătorim Paştele în fiecare an duminica ca şi o amintire a morţii, îngropării şi învierii Domnului Isus, accent punându-se pe învierea Lui. De Paşti ne amintim felul minunat cum Dumnezeu ne-a eliberat din robia păcatului.

Paştele era şi prima zi a sărbătorii Azimilor, care ţinea şapte zile, timp în care poporul nu avea voie nici să mănânce, nici să aibă în mijlocul adunării pâine dospită. Pâinea dospită simbolizează păcatul. Aceasta înseamnă că, odată eliberaţi din robia păcatului, nu mai avem voie să trăim în păcat.

Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. (1 Corinteni 5:7)

Cine a intrat în Noul Legământ şi a fost spălat cu sângele Domnului Isus, acela, pe lângă faptul că este eliberat de sub puterea păcatului, el  mai este mântuit şi de mânia viitoare a lui Dumnezeu, care va veni ca un laţ peste toţi locuitorii pământului la vremea sfârşitului.

Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentruca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. (1 Tesaloniceni 5:9-10)

Vă recomand să citiţi şi articolul “Ce spun Scripturile despre răpirea bisericii şi despre Ziua Domnului” ca să vedeţi cum Dumnezeu va face ca mânia Lui să treacă pe alături de cei care şi-au spălat hainele în sângele Domnului Isus.